Newsflash
OPINII

Daruri pentru melomani

de Anca FLOREA - ian. 17 2017
Daruri pentru melomani
    Sărbătorile de iarnă, anticipate prin concerte de colinde încă de la mijlocul lunii decembrie, ne-au adus, și în preajma Crăciunului, concerte specifice, care au inclus melodii celebre cântate în jurul bradului sau cu gândul la apropiata naștere a Domnului. Spre exemplu, Opera din Iași a programat, la 22 și 23 decembrie, concerte de Crăciun oferite de ansamblul teatrului. Însuși managerul general interimar, tenorul Cosmin Marcovici, a interpretat rolul lui Moș Crăciun, fiind înconjurat de copii încântați să-l întâlnească și, desigur, să primească daruri.
   În paralel, la Ateneu, Filarmonica bucureșteană, sub bagheta lui Horia Andreescu, a ales pagini compuse special pentru aceste zile, alăturând fragmente din Oratoriul de Crăciun de Paul Constantinescu, piesa „Colinde” de Dan Dediu – solist flautistul Ion-Bogdan Ștefănescu – și o „Suită de colinde” de Leroy Anderson. La Sala Radio, Orchestra Națională, cu David Crescenzi la pupitru, a oferit, tot la 23 decembrie, secvențe îndrăgite din balete de Ceaikovski – „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci”, un „Dans ungar” de Brahms, un altul de Saint-Saëns, uvertura la opereta „Liliacul” de Strauss – compozitor din creația căruia a ales și „Valsul imperial” și „Dunărea albastră”, precum și polci celebre, desigur cu „Tritsch-Tratsch” în final, spre încântarea spectatorilor și ascultătorilor postului de radio. Partiturile alese s-au regăsit parțial și în tradiționalul concert de Anul Nou transmis în direct de la Musikverein Viena, în prima zi din 2017.
   Festivalul corurilor școlare „Cantus Mundi” s-a încheiat prin Gala derulată la Teatrul Excelsior, în cadrul căreia au fost premiați profesori și dirijori din 120 de școli din București. Publicul a aplaudat și colindele cântate de copiii din Capitală și din Moinești, dar și de corul „Madrigal – Marin Constantin”.
   Luna decembrie a marcat și 118 ani de la înființarea faimoasei case de discuri Deutsche Grammophon, fondată la 6 decembrie 1888, de Emile și Joseph Berliner, la Hanovra. Aniversarea a fost subliniată prin daruri minunate pentru melomani, printre care integrala Mozart, cu 240 de ore de muzică, în interpretări de referință. O altă atracție pot fi CD-urile care, sub genericul „Mutterissimo”, cuprind înregistrări realizate de violonista Anne-Sophie Mutter – părți din concerte de Korngold, Ceaikovski, Dvořak, Beethoven, Schumann, Brahms, Stravinski, miniaturi de Brahms, Kreisler, Ravel, Schubert, Sibelius, Wieniawsky, Mendelssohn-Bartholdy, Faure, Debussy, Gershwin sau Prokofiev, dar și sonate de Bach. Este o adevărată incursiune în epoci și stiluri extrem de diverse, însoțită de orchestre vestite sau de pianistul Lambert Orkis. Și tot din lumea bachiană, pianistul Murray Perahia a gravat pe CD „Suitele franceze”, casa de discuri precizând că, pe blogul său video, solistul comentează și exemplifică dansurile din cele șase suite. Pentru pasionații de noutăți discografice, este o surpriză plăcută, având astfel posibilitatea să își întâlnească, în liniștea căminului, poate chiar la trecerea dintre ani, interpreții preferați. Aceștia abordează opusuri pe care orice iubitor al marii muzici își dorește să le reasculte, în sala de concert sau, în acest caz, pe disc.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe