Unul dintre ele este pesimist. Își are originea în eseul seminal al lui Philip Strong, „Psihologia epidemiei: un model” (Sociology of Health & Illness Vol. 12 No. 3 1990).

Comparând epidemia de HIV/SIDA cu marile pandemii ale trecutului, Strong avertizează că orice boală epidemică fatală poate fi însoțită de teamă, panică, suspiciune și stigmat, cel puțin într-o oarecare măsură iraționale, urmate de dezvoltarea rapidă de raționalizări, moralizări și soluții care adesea sunt răspuns la epidemia de frică, mai curând decât la cea microbiologică.

Sunt fenomene inerente naturii umane: de exemplu, o teorie conspiraționistă, flagrant falsă, ar putea, paradoxal, să fie mai ușor de acceptat și de propagat decât faptul că epidemiile pur și simplu se întâmplă de când există viață și suntem victime ale naturii indiferente și nu ale unei entități malevolente.

Dar astfel de teorii facile sunt periculoase, iar scenariul peiorativ ultim este, conform lui Strong, cel din Leviathan-ul lui John Hobbes, care la mijlocul secolului 17 avertiza în legătură cu posibilitatea unui „război al tuturor, împotriva tuturor”.

Un asemenea scenariu e improbabil, dar dacă avem datoria să luăm în calcul și să ne pregătim împotriva celui mai rău scenariu microbiologic, nu trebuie să facem la fel și în privința aspectelor sociale, chiar cu riscul unei „meta-anxietăți”?

De la lucrarea lui Strong au trecut însă trei decenii de transformări și experiențe sociale. Baruch Fischhoff, profesor de politici publice și fost președinte al reputatei și pluridisciplinarei Society for Risk Analysis, afirmă că, din contră, panica, chiar dacă ne scade calitatea vieții, e rezonabilă, și că ideea haosului social cauzat de panică e doar un mit.

Dacă, într-o mare criză cum a fost atacul terorist din 11 septembrie 2011, oamenii s-au dovedit a fi disciplinați și solidari, de ce ar fi altfel acum? (The New Yorker, 2 martie 2020) Desigur, terorismul și epidemiile au puncte comune (pericolul care poate veni de oriunde, consecințele și speculațiile politico-economice), dar și marea diferență că în terorism dușmanul este, totuși, macroscopic și atacul nu riscă să vină de la un vecin sau un turist inocent.

Între Strong și Fischhof, oscilăm între pesimism și optimism cu aproape aceleași angoase cu care monitorizăm răspândirea bolii. Și poate că, la fel cum ne spălăm pe mâini și evităm aglomerația ca să prevenim infecția, putem să ne gândim și la unele măsuri ca să ne întărim solidaritatea și să evităm coborârea în barbarie.