Românii
– dar şi celelalte popoare – se conduc după cutume şi legi. Ne asumăm conştient
sau prin impunere îndatoriri şi obligaţii. Plata contribuţiilor pentru sănătate,
pensie, şomaj ne vor „asigura“ nişte „drepturi“. Statul este administratorul de
drept al unor fonduri asiguratorii pentru „zilele negre“ ale poporului pe
care-l păstoreşte.
La
fondul de pensii se ajunge prin vârstă, boală, cauză socială ori pe cale ocultă.
Se decade din pensie prin deces, acţiune judecătorească, legislaţie etc.
Fondul de pensie a fost gândit pentru 10–20% din populaţia României. După
decembrie 1989, toate guvernările au promovat cu cerbicie, pe un palier,
demolarea industriei, agriculturii, culturii etc., iar pe alt palier,
pensionarea forţată ori trecerea la stare de asistaţi social de stat. Nu era
necesar să fii nobelizat în economie pentru a înţelege că „se coace o bubă
foarte mare“, care va genera seisme.
Azi, dacă fondul genetic îţi permite, iar
peristaza a fost binevoitoare, la 65 de ani ai şansa să devii posesorul unui
cupon de pensie. Acesta este a doua carte de identitate. Mergi cu cuponul de
pensie la doctor, la primărie, la regiile statului ori la serviciile
descentralizate. Cuponul de pensie este certificat financiar asigurator la purtător.
Privesc cu condescendenţă la peste 50% din
posesorii de cupon de pensie cu venit de până la o mie de lei pe lună şi pe
care nu atât vârsta, cât grijile îi înconvoaie. Ce vor fi simţind aceşti peste
50% din pensionari, posesori de cupon de pensie, când vocile autorizate din
guvern anunţă cu cinism că nu mai există buget pentru sănătate pentru ultimele
luni ale anului, pentru programele naţionale de oncologie sau de boli
cardiovasculare, că se introduce coplata? Cât cinism trebuie să suporte
posesorii de cupon de pensie când vocea cea mai autorizată a României anunţă că
a dat „sănătăţii“ cu un miliard de lei mai mult decât în anul precedent. Dar
uită să spună că de la pensionari a încasat peste 1,4 miliarde de lei.
Astfel, posesorii de cupon de pensie ajung
în spital cu o morbiditate extrem de gravă, parcă „pregătiţi“ pentru despărţirea
definitivă de acest act numit…
Greu, Senioratul!
