Am
fost contemporanii unui mare biolog, Anthony Lawrence, care şi-a petrecut
aproape toată viaţa în Africa dedicându-se elefanţilor, creând rezervaţii
naturale şi luptându-se cu guvernele pentru salvarea acestei specii. A murit în
căsuţa lui din savană, acum un an. Exact în acea zi, de la peste 20 km, două
familii de elefanţi au pornit în şir indian, fiecare în linie dreaptă, ţintit,
fără să se rătăcească, până în faţa casei mortului. Cum au ştiut ei exact ziua
morţii sau unde se afla mortul? Nu avem un răspuns. Facem inginerie genetică,
dar nu ştim încă nimic despre spaţializarea corpurilor biologice. Când vom stăpâni
aceste aspecte, vom putea da corpurilor, inclusiv celui uman, forma şi
dimensiunea dorite. Sunt întrebări cărora biologia viitorului le va da răspunsul.
În
cadrul larg al evoluţiei biologiei generale, şi medicina a evoluat mult. Nu
doar acumulând informaţii, ci schimbând paradigme. Să ne reamintim hegelianul „acumulările cantitative duc la schimbări calitative“. Prima
schimbare masivă de perspectivă a fost de la paradigma medicinii ca artă – în
care personalităţile medicale uimeau mai mult prin intuiţie decât prin informaţie
– la paradigma „medicinii bazate pe dovezi“. O altă paradigmă, dezvoltată în
ultimii 10–15 ani, este „medicina centrată pe persoană“. Astăzi, pe măsură ce acumulările de informaţii au dus la înţelegerea
faptului că majoritatea bolilor sunt rezultatul unui sistem binar, compus din
interacţiunile persoanei cu mediul său (ecologic, psihologic, de muncă etc.),
ne îndreptăm spre o paradigmă ecologică: nu poţi înţelege bolnavul dacă nu cunoşti
şi mediul lui de viaţă. Trebuie să acordăm un loc tot mai important
comportamentelor: fumatul, regimul alimentar, ritmul de muncă, sedentarismul
etc.
Astăzi
înţelegem că există un risc ecologic pentru fiecare om şi pentru fiecare boală.
Respirăm aer condiţionat, bem băuturi artificiale, stăm mai mult de o treime
din zi în lumină artificială, mâncăm alimente produse industrial din plante
modificate genetic şi din animale crescute cu hormoni. Ne petrecem ore întregi
în faţa ecranelor, într-un zgomot perpetuu. Ne plimbăm pe gazoane artificiale,
printre arbuşti artificiali, ne punem în locuinţe şi birouri flori şi plante
artificiale. Depărtarea de natură este un risc ecologic major. Paradigma
ecologică completează cele două paradigme dominante precedente: medicina bazată
pe dovezi şi medicina centrată pe persoane.
Acestea
sunt perspective care abordează omul din exterior. S-au făcut, însă, progrese
mari şi în ceea ce priveşte cunoaşterea individului dinspre genetic spre
exterior. Astfel, evoluţiile înregistrate în domeniul celulelor stem vor duce,
în curând, la producerea de ţesuturi şi organe perfect compatibile cu
organismul pacientului, transformând ireversibil medicina. Dacă îmi vor cădea
dinţii, nu voi avea nevoie de proteză, îmi vor creşte alţii. Pacienţii cu demenţe
nu vor mai avea nevoie de medicamente. Celulele dispărute vor fi înlocuite de
celule cultivate. Multe alte boli vor avea aceeaşi abordare. La rândul ei,
industria farmaceutică va trebui să se transforme, făcând loc unităţilor de
producţie biologică medicală.
Cea mai mare provocare porneşte însă de la
faptul că exprimarea fenotipică a bagajului genetic este direct influenţată de
factorii de mediu. Când vom cunoaşte în profunzime influenţa acestor factori,
vom putea evita multe boli pornind de la vulnerabilităţi genetice. Pentru
medicina psihiatrică, aceste aspecte au o importanţă majoră în profilaxie. Ştim,
de exemplu, că structurile de personalitate dominant afective au tendinţa de a
privi interlocutorul spre stânga, iar cele dominant raţionale spre dreapta, în
funcţie de emisfera cerebrală dominantă. Atunci, dacă am un copil dintr-o
familie cu diateză afectivă, îl voi pune să înveţe şi să citească în condiţii
în care lumina să-i vină din dreapta, pentru a antrena emisfera cerebrală
nedominantă. Pentru un copil dintr-o familie cu diateză schizofrenă, voi
proceda invers. Desigur, nu este suficient pentru a evita o boală, dar micşorăm
astfel dosarul de vulnerabilităţi care favorizează afecţiunea. Aceste lucruri
se ştiu, dar nimeni nu le aplică. Sunt practici care aparţin unei paradigme a
viitorului, iar noi suntem prizonierii corului medical: mai rigizi în gândire
decât ne place să credem. Doar rămânând la curent cu informaţiile noi, vom
putea face faţă acestui moment crucial din evoluţia medicinii.
