De-asta mai
aveam nevoie. Și acum, c-o trăim, nu e drum înapoi. Porțile
Raiului s-au deschis pentru fiecare purtător de jalbă. Pentru
fiecare doritor de un pont. Pentru fiecare profet al apocalipsei.
Fiecare inovator. Indiferent care cenzor. Câștigă cine atrage
primul atenția. Câștigă cine are un text mai bun. Ministerul
Sănătății, dragi camarazi, frați și surori, prieteni de
pretutindeni, e prezent pe rețea.
Și nu orice fel de rețea. Pe rețeaua de socializare. Și nu
oricum, ci prin persoana omului.
Pentru că noi, de luni de zile, nu mai avem ministru. Avem un om.
Omul are prieteni. Prietenii îi spun, șăgalnic, pe nume. Îl
tachinează. Îl apostrofează. Îl trag când de-un brăcinar, când
de altul. E prea bun pentru o palmă după ceafă. I se iartă, că e
de treabă. E bun. E blând. El e „ăla cu Rețeaua“. Din comuna
Vaideei se aude zaiafet, o cotcodăceală interminabilă la botezul
copilului renăscut malformat. Reforma Sanitară. Unde Sanitară e
numele de familie. Și omul leagănă prescura.
Am crezut că e
un accident. Am crezut că, om fiind, n-a putut rezista tentației.
Am crezut că e o formă de naivitate. Că, treptat, va realiza ce
fotoliu ocupă. Dar nu. E cu metodă. E cu scop. E cu capital. E
magia virionului online. Acolo unde omul emite
opinii. E la o șuetă. La un talcioc. Redistribuie articole,
perorează nostalgic despre editoriale, își face, histrionic,
autocritica în văzul lumii. Călărește, de niște luni de zile,
vuvuzelele catastrofei despre care vorbim, interminabil, că e vorba
de biocide, că e vorba de larve și șobolani, că e vorba de
vaccinuri și vaccinare. Despre toate, omul
are un punct de vedere. Că Ministerul doarme. Și, vorba lui
Topârceanu, el nu poate fi nicicând de vină dacă e frig și
înnorat, și mor și florile în grădină, să știi că numai tu
ești vinovat. Omul are empatie, căldură, timbru stins și o
strategie de comunicare, Vodă Cuza și Moș Ion Roată redivivus.
Între timp, trudnicii ministeriali, cei fără nume, fără număr,
fără neapărat pregătire profesională, continuă să presteze. La
fel de șontâc. La fel de înghesuiți, dincolo de ușile numerotate
ale sediului. La fel de afumați de rumegușul deforestării
medicale. Doar pe rețea e altceva. De când așteptau atât de mulți
colegi să aibă și ei un om
la centru. Hai cu pila. Hai cu relația.
Într-un rar
concurs de literatură aberantistică (vorba unui amic scriitor),
noua strategie a Ministerului Sănătății e să pună „pacientul
pe primul loc“. Gestul e de altfel lăudabil, dacă n-ar fi o palmă
pe obrazul întregului corp medical. Adică, stimabili, noi ce facem
de-un veac și ceva? Noi, practicanții de medicină, nu de Solitaire
instituțional? Noi, cei care muncim în latrina organizată de voi?Omul
a reușit performanța, în doar câteva luni, nu doar să devoaleze
niște practici sinistrissime, dar și să-și ostilizeze puțina
oștire, în timp ce promisiuni au fost promise și cugetări au fost
cugetate. S-au promis bani doctorilor, bani promiși și de anțărți
(mai știe cineva de cei 25%?). Omul a dat, omul a luat. Avem un
secretar de stat în probleme legate de pacienți. E plauzibil ca,
mergând pe firul logic al demersului, să avem în curând un
secretar de stat în probleme legate de medici? Sau mai bine lăsăm
rețeaua să se ocupe de ei? Pentru că, rețea ori ba, meteoritul
pică. Și oricâtă campanie de PR faci pe internet, cifrele nu
mint. Noi vom rămâne aici și după ce se stinge lumina peste
pasiunea actualului ocupant. Freamătul medicilor nu minte.
Sentimentul de jenă nu minte. Și jena e că omul nu a reușit să
observe, din adâncimea fotoliului, prioritățile sănătății.
N-ar fi nici primul, nici ultimul ministru care profită de puținul
timp sub soare ca să-și securizeze visul micro, în timp ce ignoră
cu strășnicie realitatea macro.
Ministrul n-a avut prestație. N-a
avut vână. Verb. Aplomb. Argument în fața medicilor. Și nu
pentru că nu e medic, cât pentru că n-a pus fapte lângă vorbe. E
în regulă să-i faci pe medici feudali – eu îmi permit, ca
persoană privată și doctor în același timp, să mă iau de
stetoscop cu frații și surorile mele. După ce ne-am trosnit, tot
la patul bolnavului ne vedem. Nu e în regulă însă ca ministru,
staroste peste sistem, să-ți declari sistemul feudal și-apoi să
introduci neofeudalismul ca formă de guvernare, să lamentezi
pierderea încrederii în doctori după ce-ai săpat la rădăcina
credibilității medicilor. Și să mizezi că oricum aveai mandat
scurt, ce puteai face?
Erau atâtea lucruri pe care le-ai fi
putut face. Dar, la sfârșitul zilei, unul singur. Să restitui
demnitate unei instituții care-a fost roasă de cariile democrației.
Să-mi povestești cum ți-ai reorganizat serviciul astfel încât să
lucreze mai bine. Să-mi explici cum ți-ai dat cu mătura prin
ograda ta înainte să opinezi despre ograda mea. Și să fii
ministru peste toți, nu doar peste ai tăi. Să tratezi cu echitate
prioritățile României, nu ale unui club de entuziaști. Asta
demonstrează o formă pernicioasă de slăbiciune, o alelă de
românism de care mie, în toți anii de când m-am întors, mi-e
perpetuu silă. Și să-ți tratezi criticii cu egală importanță
cum îți tratezi sicofanții. Demnitatea demnitarului e un loc de
singurătate. Și n-ai cu cine să socializezi. Da, înțeleg, e
greu, dar nu-i nevoie de rețea să-ți tratezi solitudinea. N-ai
venit ministru să stai pe facebook. Eu la job n-am acces la
socializare, e blocat de sistemul de operare. Sunt acolo să-mi fac
meseria de doctor. Cum o fi la Ministerul Sănătății?
