Newsflash
OPINII

Cum ne pregătim pentru epidemii?

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 12 2016
Cum ne pregătim pentru epidemii?
   La 24 septembrie, cetățeni din opt țări europene (printre care și România), participante la proiectul ASSET (Action plan on Science in Society related issues in Epidemics and Total pandemics), se vor întâlni pentru a discuta și dezbate o serie de subiecte esențiale pentru sănătatea publică. Întâlnirea din țara noastră va fi organizată la București, la Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila“. Scopul consultărilor este de a înțelege cum gândesc cetățenii europeni cu privire la pregătirea și reacția în cazul apariției unor epidemii și/sau pandemii, precum și de a identifica modul în care cetățenii/societatea ar putea contribui la prevenirea sau limitarea efectelor unei crize, punându-se accent pe calitatea comunicării dintre cetățenii unei țări și autorități. Proiectul își propune să îmbunătățească această comunicare, să crească nivelul de încredere și transparență dintre cele două părți. În plus, de o mare importanță este și accesul personal al cetățenilor la informația legată de aspectele de sănătate publică, atât pentru valorificarea libertății de opinie, cât și pentru asigurarea propriei siguranțe medicale.
    La eveniment vor participa 50 de cetățeni din fiecare țară, aleși dintr-un număr mult mai mare de invitați. Se va discuta despre echilibrul dintre drepturile individuale și binele comun în eventualitatea epidemiilor sau a pandemiilor, comunicarea dintre cetățeni și autorități, transparența în situații de criză, încrederea în autoritățile de sănătate publică și accesul la informație. Abordarea aleasă pentru acest eveniment aparține democrației deliberative, implicând două etape: o primă fază de informare completă, sinceră și echilibrată, urmată de a doua fază, deliberativă, în care cetățenii își manifestă opiniile prin vot. Rezultatele consultărilor vor fi colectate, analizate, comparate și trimise Comisiei Europene. Se dorește ca, prin implicarea cetățenilor în discuții legate de problemele-cheie actuale pe tema epidemiilor și pandemiilor, să se creeze și implementeze un sistem decizional care să ia în considerare și această variabilă, în mod democratic.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe