Peste 50% din biomasa Terrei este
reprezentată de bacterii. Se estimează că există între patru și șase mii de
miliarde, de miliarde, de miliarde de bacterii și între cinci și zece milioane
de specii bacteriene, din care mai puțin de 5% au fost descoperite și
clasificate. Un gram de sol conține 40 de milioane de bacterii, iar un
mililitru de apă dulce – un milion.
Fiecare om adăpostește 1–1,5 kg de bacterii: 1010
colonizează cavitatea bucală, 1012 pielea și 1014 tubul
digestiv; un gram de salivă conține un miliard de bacterii, iar un gram de
materii fecale 100 de miliarde. Majoritatea bacteriilor din mediul înconjurător
și din organismul uman sunt nepatogene (comensale și simbiotice).
Rezistența bacteriilor la antibiotice este un fenomen natural,
apărut cu mult înainte ca omul să descopere și să folosească antibioticele în
practica medicală. Numeroase antibiotice sunt produse în mod natural chiar de
către bacterii. Secreția de antibiotice de către bacterii are ca scop
eliminarea altor bacterii, competitoare, din mediul lor înconjurător.
Bacteriile producătoare de antibiotice dezvoltă concomitent și enzime, care le
protejează de aceste substanțe cu efect antibacterian. Genele care codează
enzimele, cu efect neutralizant față de antibiotice, se pot transmite, prin
transfer interbacterian, și la alte specii bacteriene, care, la rândul lor,
devin rezistente la antibiotice.
Acest proces natural s-a intensificat mult în ultimele decenii
în urma descoperirii de către om și utilizării masive a antibioticelor, a
utilizării masive de biocide industriale și casnice, chimic asemănătoare sau
chiar identice cu unele antibiotice, și a intensificării circulației sușelor de
bacterii rezistente. Rezistența bacteriilor la antibiotice este în prezent una
dintre marile amenințări de sănătate publică.
Rezistența este prezentă în toate țările din lume dar există
diferențe, uneori importante, între diferite regiuni ale lumii. Există un
veritabil gradient nord-sud, cu un nivel mai scăzut al rezistenței în țările
nordice. Această diferență are multiple cauze: existența sau nu a unei
strategii privind controlul consumului de antibiotice (și respectarea ei),
existența sau nu a unor măsuri privind prevenirea transmiterii și importului de
bacterii rezistente (și respectarea lor), condițiile de igienă, nivelul de
educație sanitară a populației etc.
România a ocupat în 2011 locul al treilea în Europa (după Grecia
și Cipru) la consumul de antibiotice pentru uz uman, locul al doilea în 2012
(după Grecia) și locul al treilea în 2013 (după Franța și Grecia). Peste 50%
din români urmează un tratament cu antibiotice în decurs de un an (media
europeană este de 10%) și aproape jumătate dintre aceștia recurg la două cure
de tratament antibiotic într-un an (conform unui studiu Gfk din 2011).
Zilnic, 600.000 de români (3% din populație) urmează un
tratament cu antibiotice (2012); 40% din români efectuează tratament antibiotic
pentru infecții virale (Eurbarometru 2010), iar 18% din români își
administrează antibiotice obținute fără rețetă, față de media europeană de 3%
(raport al Comisiei Europene, 2015). Cea mai mare cantitate de antibiotice este
eliberată de farmaciile cu circuit deschis, nu de cele din spitale, dar și
pentru că până la 29% din antibioticele administrate în spitale sunt procurate
de pacienți din farmaciile cu circuit deschis. În România, 57% din consumul național
de antibiotice este reprezentat de cefalosporine, chinolone și peniciline cu
inhibitori de betalactamază.
Numărul din ce în ce mai mare de infecții produse de bacterii
rezistente la antibiotice și absența a noi antibiotice fac ca riscul de impas
terapeutic să fie din ce în ce mai frecvent. Pentru a face față acestei situații,
este important să găsim o soluție care să permită nu evitarea apariției
rezistenței, căci bacteriile vor găsi totdeauna un mijloc de a se adapta, ci
prezervarea pentru cât mai mult timp a eficacității antibioticelor disponibile.
Sunt deci necesare o serie de măsuri: prevenirea infecțiilor (aplicarea cu
strictețe a măsurilor elementare de igienă personală și colectivă, accesul la
apă potabilă, controlul infecțiilor nosocomiale, vaccinare); reducerea
consumului de antibiotice, pentru a scădea presiunea de selecție exercitată
asupra bacteriilor; introducerea de noi antibiotice, necesare pentru tratarea
infecțiilor produse de bacterii multirezistente; utilizarea corectă a
antibioticelor existente (indicații, doze, administrare, durată etc.); descoperirea/promovarea
unor căi terapeutice complementare sau alternative (inhibitori ai enzimelor
bacteriene, terapii antivirulență, fagoterapie, imunoglobuline Y etc.); crearea
unor structuri naționale și internaționale de supraveghere a antibiorezistenței.
