Trei evenimente petrecute ieri.

1) O femeie se aruncă de la balconul unui apartament cuprins de flăcări din Constanţa. Pompierii au ajuns prea târziu, neechipaţi (cu scară sau saltea gonflabilă), iar comunicatul oficial a minţit cu privire la ora la care a ajuns la intervenţie mașina echipată cu scară, cu o eroare de 14 minute.

2) Un dispecer de la ambulanţa din Cluj își permite să ia în bășcălie solicitarea de ajutor a unor părinţi.

3) O bătrână de 88 de ani care a fost adusă cu ambulanţa la spitalul judeţean Târgu Jiu a fost externată fără să-i fie anunţată familia care locuia la 50 km distanţă. Din fericire a fost identificată de cineva, stând pe o bancă în frig, care a și dus-o acasă.

        Toate evenimentele de mai sus pot fi cazuri excepţionale în contexte potrivnice. Posibil ca cei care acum au greșit să-și fi făcut cu alte ocazii datoria cu cinste și cu rezultate excepţionale. Dar cum de au fost posibile întâmplările de mai sus? Și, mai ales, cum putem preveni posibilitatea ca evenimente identice sau similare să aibă loc pe viitor? Cum putem scoate cinismul din practica celor de la care ne așteptăm să ne salveze vieţile în momente critice?

        Probabil că o soluţie care să garanteze irepetabilul este greu de găsit. Însă observ, în exemplele prezentate, abateri grave de la etica și morala așteptată de la oamenii și instituţiile implicate. Ideea că nu minţim, pentru că doar respectând adevărul ne putem îmbunătăţi performanţa și astfel salva mai multe vieţi (dacă acesta este scopul). Ideea de a lua în serios orice apel de ajutor primit, de a nu-i judeca în baza unor aparenţe pe cei de la celălalt capăt al firului. Ideea de a avea grijă de oameni chiar și dincolo de ceea ce ai scris în registrul de primiri urgenţe, de a judeca în prezent situaţia oricărui om aflat în dificultate care îţi calcă pragul în oricare dintre sensuri.

        Pare poate prea exigent. Sunt însă convins că situaţii similare se vor întâmpla chiar și cititorilor selecţi ai acestui articol ori celor dragi lor. În care caz veţi concluziona că nu este deloc exigent. Dar că este deja prea târziu. Însă acum nu este încă prea târziu pentru mulţi dintre noi. Ceea ce gândim acum va modela consecinţe în viitor. Un viitor care, cel mai probabil, ne va include însă și pe noi.

        Cultura unei organizaţii este ceea ce încape între ceea ce membrii ei vor face întotdeauna și ce nu vor face niciodată. Cum ar fi minciuni vinovate sau nu, luat pacienţii în bășcălie sau întrebarea unui neputincios, la externare, dacă poate ajunge acasă în siguranţă.

Noi suntem ceea ce facem în mod repetat. De aceea excelenţa nu este un act, ci un obicei. – Will Durant.