În sistemul de sănătate românesc s-a
acceptat periodic sistemul de coplată, el reprezentând, printre altele, şi un
angajament asumat faţă de forurile internaţionale. Pacientul deja plăteşte o grămadă
de biruri, un impozit consistent pentru serviciile de sănătate. Desigur că el
se poate întreba „de ce atâtea impozite?“ şi „de ce nicio facilitate oferită în
schimbul lor?“, „plătesc şi impozit pentru sănătate, dar mai plătesc şi în
situaţia în care chiar am nevoie de aceste servicii“. Răspunsurile la aceste
întrebări se pot rezuma astfel: „plăteşti pentru că aşa vrea sistemul, dacă îţi
convine bine, dacă nu, iarăşi bine!“.
Ştim că situaţia economică precară din
această perioadă creează oricum suficiente dificultăţi românilor. Pentru pacienţi,
a devenit un efort chiar şi plata transportului către unităţile de sănătate.
Mulţi vin către spitalele din Bucureşti şi povestesc întreg periplul prin care
au trecut pentru a ajunge într-o „Mecca a medicinii“, însă, ajunşi la destinaţie,
sunt obligaţi să contribuie financiar pentru diverse servicii.
Avantajele sistemului de coplată se referă
la colectarea de bani, acoperirea unor deficite economice, menţinerea unui
echilibru în furnizarea de servicii medicale. Numărul dezavantajelor este mult
mai mare însă, iar coplata contrazice o serie de valori etice ale medicinii:
bunăstarea (reduce bugetul pacientului, creează disconfort, frustrare, afectează
moralul), adevărul (pacientul îşi face un calcul acasă şi, când intră în
sistemul sanitar, are o serie de surprize ca urmare a cererii de a plăti parţial
unele servicii), dreptatea (este nedrept ca pacientul să plătească impozit
pentru sănătate şi apoi să mai plătească în plus), libertatea (pacientul poate
fi restricţionat de situaţia economică şi se vede în imposibilitatea de a
beneficia de serviciile de sănătate, este privat de libertatea de a fi tratat,
de a avea acces la servicii), siguranţa (dacă pacientului îi cerem să plătească,
el se simte în nesiguranţă, se întreabă „ce fac dacă mi se termină bugetul?“),
recunoaşterea (după ce a plătit o viaţă întreagă contribuţia la serviciile de sănătate,
pacientul se poate întreba: „Dar banii pe care i-am dat o viaţă întreagă pentru
sănătate nu contează? Dacă fac un calcul rezultă o contribuţie consistentă…“),
justiţia (aceeaşi coplată pentru toţi, deşi unii au venituri mult mai mari ca
alţii), altruismul (contribuabilul simte că sistemul social nu vrea să îl
ajute), autodeterminarea (pacientul este îngrădit în a-şi exercita dreptul la
îngrijiri de sănătate), respectul (consecinţa celor de mai sus).
Când
se propune coplata, se încalcă principiile de bază ale actului medical:
abordarea umană (tratarea pacientului în mod uman, nu ca pe un obiect),
orientarea spre comportamentul etic în îngrijiri, promovarea valorilor de bază
ale îngrijirilor (încredere, apropiere, confidenţialitate, prietenie, respect
reciproc, respect de sine), obţinerea stării de bine, respectarea valorii
morale şi culturale şi a convingerilor sale filosofice, dreptul la o protecţie
corespunzătoare a sănătăţii (prin măsuri preventive şi curative care urmăresc
atingerea nivelului personal optim de sănătate).
Aşadar, coplata conduce la apariţia unor
aberaţii etice, aduce în esenţă atingeri drepturilor pacienţilor (Legea nr.
46/2003). În art. 2 al Legii 46, se precizează că „Pacienţii au dreptul la
îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în
conformitate cu resursele umane, materiale şi financiare“, iar următorul
articol afirmă că „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană fără
nicio discriminare“. Prin coplată, rezultă însă că pacienţii fără posibilităţi
materiale nu pot beneficia de „îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate“,
fiind supuşi direct unui fenomen de marginalizare (discriminare pe criterii
economice).
În consecinţă, dacă se aplică sistemul de
coplată, pacienţii se vor simţi repudiaţi, izgoniţi din sistemul la care au
contribuit, vor avea gustul amar al dezamăgirii.
