Menținerea
contactului cu pacienții după stabilirea unei terapii crește aderența la
tratament și evident, succesul terapeutic pe termen lung. Consider că orice
clinician este mulțumit când pacienții vin la control (semn că își tratează cu
seriozitate boala și își respectă medicul curant).
Obstacolele
în calea vizitei la medic pot fi multiple. Cel mai frecvent, acestea țin de
localizare. Pacientul este dintr-un județ diferit și drumul este costisitor
(iar dacă se simte bine, de ce ar veni să comunice acest lucru?). În cele mai
multe cazuri, vârsta înaintată este în sine o barieră pentru orice formă de
efort. Lipsa de suprapunere a programului medic–pacient (nu de multe ori aud de
la pacienți că își iau liber în ziua în care trebuie să ajungă la medic,
fiindcă știu că „la doctor se așteaptă“) și frica de medic sau de rezultatele
care li se pot comunica sunt alți factori care împiedică vizitele la medic.
Ultimul, dar nu cel din urmă factor, este comoditatea ca pretext de a nu ajunge
la control.
Pentru
a păstra contactul cu pacienții, o soluție poate fi internetul. Nu cred că mai
este vreun medic care să nu fie conectat la internet și să nu aibă o identitate
virtuală, un e-mail și un cont pe o rețea socială, chiar dacă le folosește
frecvent sau rar. În plus, să luăm în discuție și promovarea gratuită online
făcută de clinicile în care medicii lucrează suplimentar. Lumea, așa cum o
știm, există într-o foarte mare măsură și în mediul virtual. Nu puține sunt
consultațiile care se sfârșesc cu întrebarea pacientului: „La ce adresa de
e-mail vă pot trimite rezultatele analizelor atunci când vor fi gata?“.
Teoretic,
totul sună frumos în majoritatea cazurilor (exceptându-le pe cele în care
consultația se face în sistemul privat, iar un nou control înseamnă o nouă sumă
de bani). Păstrând legătura online, pacientul este fericit că scapă de stresul
unei vizite suplimentare la medic, iar medicul este mulțumit că va păstra
contactul cu pacientul. Realitatea însă urmează să îi contrazică pe amândoi în
cel mai scurt timp. Lipsa unei conduite în mediul online, cu care să fie de
acord amândoi, va face medicul și pacientul să nu „vorbească aceeași limbă“
prin intermediul internetului.
În
plus, medicul nu trebuie să uite că, precum în foaia de observație, și în
e-mail conținutul rămâne scris, chiar pentru mai mulți ochi decât rămâne fișa
de observație din spital. Dacă informațiile trimise de pacient nu sunt
suficiente, este recomandat ca medicul să mai pună câteva întrebări pentru a nu
face recomandările greșite doar din dorința de a răspunde cât mai repede la
e-mail. Mai ales luând în considerare faptul că pacienții folosesc diferiți
termeni medicali culeși de pe site-uri medicale (de unde se informează despre
suferința lor), dar nu cunosc semnificația lor. Din dorința de a părea
documentați și de a se poziționa pe un nivel de egalitate cu medicul, pacienții
folosesc termenii pentru descrierea diferitelor simptome. Termenii nu trebuie
luați ca atare în considerare, ci pacienții trebuie încurajați să își descrie
simptomele într-un limbaj cât mai obișnuit, tocmai pentru a nu induce medicului
un anumit diagnostic. Să nu uităm un alt aspect fundamental: o consultație
online nu va substitui niciodată un examen clinic sau o discuție față în față
cu pacientul, chiar dacă medicul și pacientul s-au mai întâlnit în prealabil în
cabinet.
Să
revenim la comunicarea pe e-mail. Avem primul scenariu, cel în care analizele
pacientului sunt bune iar el se simte bine în urma tratamentului. Acest caz
este destul de rar și, evident, nu necesită decât o confirmare a medicului că
analizele sunt în regulă. Al doilea scenariu, cel mai frecvent de altfel, este
cel în care analizele nu sunt în limite normale. În acest caz, medicul trebuie
să indice pe scurt rezultatele care pot semnala o boală sau care necesită
investigații amănunțite ulterioare. La final, medicul trebuie să-i facă
pacientului invitația de a discuta la cabinet, față în față, în cadrul unui
control medical.
De
multe ori, aceste simple e-mailuri se transformă în discuții interminabile pe
tema diagnosticului pozitiv sau diferențial și consumă mult timp, iar la final
nici nu lămuresc foarte mult pacientul. Mai mult, reputația medicului poate
avea de suferit, întrucât un pacient mai puțin binevoitor în a-și accepta
diagnosticul sau suspiciunea de diagnostic poate arăta și povesti altor
persoane fragmente din conversație, pentru a-l discredita pe medic.
Nu
sfătuiesc pe nimeni să se lanseze în diagnostice online. De cele mai multe ori
succesul va fi modest, în cel mai bun caz. Un alt motiv este că o consultație
online scade valoarea unei consultații reale. Și nu mă refer la prețul ei în
bani, acolo unde există unul, ci la valoarea pe care i-o atribuie pacientul.
Cunosc cazul apropiat al unui medic care a păstrat legătura cu pacientul său pe
durata plecării celui din urmă din țară, pentru o perioadă relativ scurtă de
timp. Pacientul se afla la începutul terapiei. Comunicarea dintre cei doi a redus
anxietatea pacientului și apariția unor reacții adverse, prin sfaturi medicale
utile. Corespondența medicului și pacientului pe e-mail cuprindea aproape 14
mesaje – am fost uimit. La întoarcerea în țară a pacientului, colegul meu l-a
chemat la control pentru a vedea cum a evoluat boala, dar pacientul i-a dat
următorul răspuns: „Nu cred că aveți ce să îmi spuneți/faceți la cabinet, mai
mult decât am vorbit deja“. Valoarea controlului clinic a scăzut considerabil,
fiind chiar anulată în acest caz. Și nu este vorba despre un joc al orgoliilor
medic–pacient, ci despre posibilitatea reală de omitere a unor semne clinice
importante pe care pacientul, în lipsa pregătirii medicale, nu le poate vedea
sau nu le consideră a fi importante. Riscând să păreți niște indivizi reci în
ochii pacienților, lipsiți de abilități de comunicare, sfatul meu este să
adoptați moderația în ceea ce privește corespondența electronică. Este o măsură
spre binele tuturor.
În
privința consultațiilor online solicitate de persoane pe care nu le cunoașteți,
este recomandată stabilirea unei consultații inițiale la cabinet sau spital.
Oamenii invocă diferite motive pentru care nu pot ajunge la o consultație, însă
nu uitați că în mediul online nu se face medicină. Vă riscați nu doar reputația,
ci și stabilirea unui diagnostic sau indicarea unui tratament greșit. Cel mai
onest este să îi comunicați celui care vă solicită consultația că nu puteți
stabili online un diagnostic și că este spre binele pacientului să îl vedeți
„pe viu“. Chiar dacă unii vor crede că este o aluzie pentru o consultație
plătită, nu contează. Până la urmă, important este să practicăm medicină
adevărată, iar pentru asta avem nevoie de un pacient în carne și oase.
Este
posibil să primiți una din scuzele cu care am început mai sus, folosite de
pacienți pentru a nu ajunge la doctor. Mai departe, decizia de a continua sau
nu consultația online vă aparține. Rețineți că nimeni nu o să vă judece pentru
faptul că ați chemat un pacient la consultație pe cât vă vor judeca pentru recomandarea
unui tratament „la nimereală“, așa cum i s-a reproșat altui coleg de către un
pacient care s-a mulțumit cu o sugestie de tratament, fără a efectua și
investigațiile solicitate. E drept, specialitățile cu organele la vedere au
parte de cele mai inedite cereri de consultații online, de multe ori venite sub
diferite poze ale leziunilor. Îi compătimesc pe colegii dermatologi spre
exemplu, dar nici la mine în urologie lucrurile nu stau mai bine.
