Creșterea economică și ameliorarea
condițiilor de viață au dus la îmbunătățirea considerabilă a stării de sănătate
a oamenilor. Cu toate acestea, în vremurile noastre, comparând țările bogate
între ele, vedem că nu mai există o corelație între veniturile medii pe cap de
locuitor și indicatorii de sănătate ai populației. De exemplu, SUA, cea mai
bogată țară și care cheltuiește cel mai mult pentru sănătate, ocupă abia
poziția 40 la speranța de viață, în spatele unor țări cu PIB pe cap de locuitor
mult mai mic, precum Grecia sau Slovenia.
În schimb, interesant de remarcat, în
interiorul țărilor dezvoltate, diferențele de venituri dintre oameni se traduc
în diferențe de sănătate. Fiecare treaptă coborâtă pe scara socioeconomică
reduce speranța de viață. În Harlem, la New York, sau în South Side, la
Chicago, mortalitatea locuitorilor este mai mare decât în Bangladesh, una
dintre cele mai sărace țări din lume. În cartierele sărace ale Parisului,
speranța de viață este cu până la opt ani mai scăzută decât în cartierele
bogate.
Diferențe acestea nu sunt vizibile numai la
extreme, pentru cei săraci și bogați; există un gradient de sănătate în toată
societatea, care străbate clasele mijlocii. O cercetare științifică1
realizată printre funcționari britanici londonezi a arătat o mortalitate prin
boli cardiace de patru ori mai mare pentru subalterni decât pentru cei din
posturile de conducere, în timp ce angajații din pozițiile ierarhice de mijloc
prezentau niveluri intermediare de mortalitate.
Cum se explică acest paradox care face că
veniturile sunt corelate nivelului de sănătate în interiorul unei țări, însă
corelația încetează să mai existe atunci când comparăm țările dezvoltate între
ele? Elementul determinant al stării de sănătate în interiorul acestor
societăți nu este venitul în cifre absolute, ci venitul relativ al fiecărui
cetățean raportat la restul populației, poziția pe care se află în ierarhia
socială. Diferențele de venituri furnizează o măsură a inegalității, constituie
înainte de toate un indice de ierarhizare a oamenilor în societate și ne dau o
imagine a distanțelor care separă grupurile sociale, a dezechilibrelor în
materie de putere, a gradării societății în funcție de criterii care definesc
nivelurile „inferior” și „superior”.
Există, în sensul acesta, o literatură
științifică foarte consistentă2,3, care indică existența unei
corelații pozitive între gradul de inegalitate dintr-o societate (coeficientul
Gini) și problemele de sănătate fizică și mintală, ba chiar o serie de probleme
mai vaste, precum obezitatea, mortalitatea infantilă, nivelul de violență,
încrederea în semeni sau mobilitatea socială.
E normal ca aceia mai săraci să moară mai
repede, își spun unii, căci condițiile lor materiale de viață sunt mai precare
decât ale celor bogați. Mai puțini bani, hrană mai proastă, vacanțe rare.
Trebuie să ne amintim aici condițiile de viață ale celor mai defavorizați din
țările dezvoltate: majoritatea au televizor, mașină de spălat, aragaz,
încălzire centrală și așa mai departe. Mai apoi, ipoteza asta nu ne-ar ajuta să
înțelegem de ce negrii din SUA cu venituri de patru ori mai mari decât bărbații
din Costa Rica au o speranță de viață cu nouă ani mai mică. Sănătatea membrilor
comunității hispanice din SUA ilustrează aceeași idee. „Paradoxul hispanic”
face că ei sunt în general mai săraci și mai puțin instruiți decât negrii, însă
au un nivel de sănătate superior. Faptul că nu vorbesc limba engleză pare să
fie un factor de protecție împotriva sentimentului de inferioritate socială și
a stresului care vine de aici. Concluzia? Chestiunea statutului social este
departe de a se rezuma la diferențele în condițiile materiale de viață.
Ne putem gândi, de asemenea, că
inegalitatea se traduce în sisteme de sănătate care îi privilegiază pe cei mai
bogați, de unde speranța lor de viață mai mare. În Franța sau Anglia, unde
îngrijirile medicale sunt gratuite, cei săraci recurg mai des la îngrijiri și,
cu toate astea, cum am mai spus, mortalitatea lor este mai prematură. În acest
caz, nu sistemul de sănătate face diferența, ci caracteristicile vieții
economice și sociale determină nivelul de sănătate și bolile.
Ce rămâne? Calitatea relațiilor sociale
constituie un element esențial al sănătății. Întrebarea care se pune este dacă
mediul social și legăturile cu ceilalți constituie un ajutor, un sprijin sau,
dimpotrivă, o sursă de tensiune și anxietate. Inegalitatea are consecințe
profunde asupra calității relațiilor dintre oameni, favorizând demersuri
egoiste, adesea asociale, producătoare de stres și violență, responsabile în
cele din urmă de degradarea stării de sănătate. Pe scurt: inegalitate, tensiuni
sociale, stres cronic și probleme de sănătate.
E plauzibilă explicația din punct de vedere
fiziologic? Care sunt efectele stresului cronic asupra sănătății? În
comunitățile de babuini, macaci sau cimpanzei, agresiunile fizice sunt în mare
măsură cauzate de animalele de rang superior din ierarhiile de putere;
dominații sunt atacați mai des și poartă mai multe urme de mușcături. Stresul
fiziologic pe care îl produce agresiunea sau anticiparea ei crește nivelul de
fibrinogen, factor de coagulare, și limitează în felul acesta sângerarea unei
eventuale răni. Vrednic de luat în seamă, studiul1 realizat printre
funcționarii britanici arată un nivel de fibrinogen mult mai ridicat în rândul
angajaților subordonați, ca și cum organismul ar reacționa la stresul produs de
statutul inferior sau împotriva unei eventuale agresiuni din partea
dominanților. Cum fibrinogenul comportă și un risc de formare de trombi,
mortalitatea cardiacă coronariană printre angajații subalterni este de patru
ori mai mare decât a celor din vârful piramidei.
Alte studii4 indică efecte
asemănătoare ale stresului cronic asupra tensiunii arteriale, nivelurilor de
cortizol, obezității sau funcțiilor imunitare și explică astfel frecvența
crescută a multor boli în rândul grupurilor socioeconomice defavorizate și
existența unui gradient de sănătate care străbate întreagă societate.
Oamenii sunt sensibili în fața ierarhiilor
de putere. Ce-i nou și remarcabil este că epidemiologii plasează inegalitatea
economică și gradul de autonomie la locul de muncă printre factorii
psihosociali principali care influențează sănătatea oamenilor în țările
dezvoltate. Ierarhiile (economice, educaționale, prestigiu social etc.) sunt
principala sursă de stres cronic. De ce? Pentru că oamenii au o nevoie profundă
de a primi considerație din partea semenilor. Excluderea și retrogradarea la un
statut social inferior sunt trăiri dureroase și experiențe fundamentale de
viață.
Reducerea inegalităților conduce la mai
puțin stres, o mai bună sănătate a populației și mai puțină violență. Corelația
aceasta nu are nimic enigmatic sau ideologic și nu face decât să amintească
ceva bine știut odată: cadrul social contribuie la bunăstarea oamenilor în
măsura în care tinde către libertate și egalitate.
