Cartea Ciuma
– istoria morţii negre, scrisă de profesorul de istorie şi etică a
medicinii Klaus Bergdolt de la
Universitatea din Köln (tradusă în limba romană de Maria Cătălina Radu), apărută
la editura ALL, este nu numai una dintre cele mai reuşitecărţi consacrate istoriei unei afecţiuni umane, dar constituie şi o frescă
sugestivă a relaţiilor dintre boală şi societate. Ea pune într-o lumină
puternică importanţa antibioticoterapiei, factor cu impact major asupra societăţii,
adesea subestimat sau incorect înţeles.
Pe
bună dreptate, ciuma este considerată de autor ca fiind unul dintre marile
evenimente din istoria Europei (şi nu numai). Implicaţiile sociale economice şi
umane ale acestei boli au fost uriaşe. Harta demografică a Europei a fost
remodelată, destinul unor comunităţi urbane şi rurale a fost schimbat, iar
psihologia umană a suferit modificări majore. Epidemiile de ciumă ale Antichităţii,
aşa cum este cea descrisă de Tucidide, sau epidemiile Evului Mediu timpuriu
(cum a fost ciuma lui Iustinian) sunt greu sau imposibil de demonstrat că ar fi
fost provocate de Yersinia pestis. Epidemiile
din Evul Mediu târziu şi din secolele XVII–XIX au fost însă provocate de acest
bacil.
Un
aspect frecvent uitat de mulţi, dar bine creionat de autorul cărţii, este
teroarea psihologică asociată bolii, anxietatea intensă şi, nu de puţine ori,
depresia unor oameni care se vedeau condamnaţi la moarte în lipsa unui
tratament eficient (chiar dacă mortalitatea a fost variabilă în locuri şi epoci
diferite). Conexiunea, bine redată în carte, dintre boală şi artă, prezenţa
ciumei în operele unor importanţi artişti, existenţa unor opere artistice în
strânsă legătură cu ciuma, aşa cum este gravura dansului macabru realizată de
Hans Holbein în jurul anului 1524 la Berna, picturile din unele biserici,
alegoria Genovei lovită de săgeata ciumei realizate de pictorul Valerio
Castello şi multe alte realizări artistice notabile au rămas mărturie asupra
puternicului impact pe care l-a avut ciuma în viaţa artistică şi asupra
sensibilităţii şi emotivităţii umane.
Azi,
când foarte puţini se mai gândesc la Alexandre Yersin (bacteriolog la
Institutul Pasteur), cel care în 1894 a identificat bacilul producător al
ciumei sau la Albert Schatz şi Selman Abraham Waksman (laureat al Premiului
Nobel pentru medicina în 1952 pentru descoperirea streptomicinei) este bine să
menţionăm faptul că, în lipsa unei terapii eficiente în secolul al XIV-lea şi
mai ales între anii 1347 şi 1353, circa 25–30% din populaţia Europei a murit.
Lucrarea
ilustrează bine modul în care o boală poate schimba modul de gândire al
oamenilor şi cum condiţia umană este foarte dependentă de medicament şi
farmacoterapie. Ciuma a adus în prim-planul gândirii laice, dar şi religioase,
problema efemerităţii vieţii umane. Faimoasa expresie „Memento mori“ avea un
puternic suport în ceea ce oferea existenţa cotidiană. Impactul social a fost
atât de puternic încât cronicarul arab Ibn Khaldun considera că civilizaţia
atât în Est, cât şi în Vest va intra într-un declin. Unii oameni se gândeau la
sfârşitul lumii şi invocau tot mai des Apocalipsa.
Nu
mai puţin, ciuma a pus în evidenţă legătura dintre oameni şi animalele cu care
convieţuiesc. Pentru această boală, deosebit de importanţi sunt şobolanii, pe
care mulţi i-au privit doar ca dăunători ce mâncau din stocurile de alimente.
Există aici o motivaţie puternică pentru ca oamenii să studieze şi să înţeleagă
în amănunt viaţa şi particularităţile tuturor animalelor (şi nu numai ale
mamiferelor) cu care vin în contact. Ar fi de subliniat în context faptul că
zoonozelor şi terapiei acestora li se acordă un spaţiu restrâns în învăţământul
medical. Cartea invită şi la reflecţii asupra rolului producerii de medicamente
noi şi eficiente. Acest efort este din nefericire prezentat adesea numai prin
prisma preţului medicaţiei prezente în farmacii. Importanţa înţelegerii
mecanismelor de producere a bolii şi deopotrivă a mecanismelor de acţiune a
medicamentelor, efortul perseverent şi complex al specialiştilor în domeniul
realizării şi testării medicamentelor este rareori adus sub lumina
reflectoarelor. Pledoaria majoră a cărţii (lucrare foarte bine documentată)
este aceea că interrelaţia dintre boală, societate şi medicament este foarte
strânsă şi în niciun caz nu trebuie subestimată.
