Sunt, anul acesta, șase ani de la incendiul din Colectiv. Fraza a intrat în banalul cotidian, ca și reperul istoric: România e o ţară care arde, iar babele se piaptănă. Am fost în stare, atunci, să absorbim zeci de victime cu leziuni postcombustie. Am fost în stare și să trimitem în străinătate. Mai mult, ne-am priceput să facem protocoale pe linie civilă și militară cu spitale omonime din Occident. Ce nu ne-am priceput, și se pare că nici n-o să ne iasă, e să revizuim greșelile făcute și să dezvoltăm infrastructură medicală cumsecade.

        După Colectiv, împreună cu Secretarul de Stat, prof. dr. Dorel Săndesc, de la Timișoara, dar și cu alţii, am participat la creionarea a ceea ce urma să fie „AP Arși”, sau „Acţiunea Prioritară Arși”, similară celorlalte „Acţiuni Prioritare” ale Ministerului Sănătăţii (cum a fost și „AP ATI”), prin care resursa și logistica să vină rapid în întâmpinarea nevoilor, fără să fie nevoie de transferuri costisitoare în străinătate.

        Anii au trecut, s-au succedat n-am-să-număr-câţi miniștri, atât PSD, cât și PNL, respectiv PLUS/USR, și situaţia s-a schimbat, în sensul în care e neschimbată. S-au tăiat panglici la renovarea Spitalului de Arși din București, îndeosebi pe banii Primăriei Sectorului 1, s-au deschis câteva paturi de mari arși la Timișoara, ca mai apoi să iasă la suprafaţă probleme endemice cu menţinerea igienei la nivelul de rigoare necesar. Iar astăzi, anno 2021, premierul ţării se laudă că a „intervenit” pentru transportul în străinătate al victimelor de la Petromidia. Ce a fost „AP Arși”... s-a transformat în alt document care umflă vraful și prinde praful.

      La cârma Sănătăţii, de această dată, stă un (nou) ministru al Sănătăţii, care s-a făcut remarcat prin declaraţii scurte, cam zero iniţiativă, bun doar să trimită corpuri de control. Iar noi dansăm, comme d’habitude, pe muzică de Titanic Vals, în timp ce arde focul în miriște...

Foto: rawpixel.com