Pentru că ne-am tocit coatele prin amfiteatre, dispensare şi spitale. Pentru că lucrăm de câteva decenii, timp în care ne-am neglijat uneori viaţa personală şi ne-am uzat coronarele ca să ne perfecţionăm în interesul bolnavilor. Pentru că n-am emigrat şi pentru că încă ne interesează funcţionarea sistemului românesc de sănătate expunem corpului medical câteva puncte de vedere.
    Asistenţa medicală s-a stratificat, accesul nefiind egal pentru toţi. Într-o ţară în care dacă nu eşti politician, fotbalist sau manelist ar fi bine ca guvernanţii să realizeze că trebuie avută în vedere urgenta creştere a calităţii actului medical. Oameni avem, n-avem platou tehnic şi susţinere materială pe măsura pregătirii lor şi asistăm neputincioşi cum foarte mulţi aleg emigrarea.
    La acest moment, preocuparea majoră a decidenţilor în Sănătate este ca pacienţii să fie codificaţi şi notificaţi în „enşpe“ feluri de formulare menite să acopere teama de fraudă şi confirmând o supărătoare suspiciune care planează asupra corpului medical.
    Corp medical care, orice ar spune vremelnici demnitari, presa asmuţită asupra sa şi laşitatea unor medici ajunşi parlamentari ce nu îndrăznesc să mişte în front şi să-şi apere breasla, este unul de elită. Din păcate, se mediatizează eşecurile sau greşelile care se pot întâmpla oriunde în lume, care nu sunt intenţionate, dar nu se face la fel şi cu rezultatele obţinute eroic în condiţiile unor lipsuri pe care le cunoaştem cu toţii.
    S-a ajuns ca un medic să scrie toată ziua ca un nebun bântuit de grafomanie. Efectiv nu mai ai timp de bolnavi şi nici de a gândi temeinic pe caz pentru a alege soluţia cea mai bună. Ne-am abrutizat, ne rămâne din ce în ce mai puţină disponibilitate de a sta şi de vorbă cu bolnavul, de a te apropia de sufletul său, iar de multe ori consultaţia se face pe scaun cu pacientul îmbrăcat. Si asta pentru că trebuie să completezi formulare, să codifici la nesfârşit spre a putea să-ţi iei un salariu care este cu mult mai mic decât în majoritatea ţărilor membre ale UE. Cei mai afectaţi sunt medicii de familie şi specialiştii care lucrează în ambulatoriu.
    România, în care tinerii medici n-au decât gândul emigrării, îi „corvodeşte“ pe cei rămaşi. Se procedează exact precum cineva i-ar pune pe nişte bijutieri obişnuiţi să prelucreze aurul şi diamantele să sape şanţuri adânci cu lopăţele de plastic şi să le umple cu apă cărată cu găletuşe fără fund. De aceea, timpul medicului se iroseşte pe completarea, semnarea, raportarea unei mulţimi de hârtii care n-au nici măcar beneficiu statistic şi sunt inutile pentru cauza sănătăţii pacienţilor.
    Dar sistemul trebuie să funcţioneze în continuare. Experienţa altora la care lucrurile merg bine ne arată că modelul românesc nu este întotdeauna cel mai bun, dar continuăm să îl susţinem cu încăpăţânare în dauna lipsei de rezultate. Cei care decid sunt medici din birouri luxoase, dar practica profesiei le este de cele mai multe ori străină. Lucru pe care-l regăsim în decizii atunci când este momentul să se aleagă priorităţile.
    Ultima „pedeapsă“, cu biletele de trimitere, generează un haos şi îi nemulţumeşte atât pe bolnavi, cât şi pe medici. Contactul zilnic cu bolnavii ne arată că aceştia, plătitori, nu sunt satisfăcuţi de modul în care se desfăşoară activitatea medicală. Iar medicul se vede constrâns să devină un fel de funcţionar-birocrat în dauna pregătirii sale. Fără a ne erija în deţinătorii adevărului absolut tragem un semnal de alarmă.
    Ceva trebuie făcut. Speranţa noastră este ca din Argeş să pornească un front de solidaritate a corpului medical românesc. Vă propunem să avem o poziţie fermă şi să cerem să fim lăsaţi să ne punem în valoare vocaţia şi pregătirea profesională în beneficiul bolnavilor, simplificând scriptologia care a devenit din zi în zi mai diabolică şi mai sufocantă.