Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Cine vrea să fie primul pacient?

Medicina a trecut de foarte mult timp din etapa empirică în epoca medicinei științifice bazate pe dovezi. Cunoștințele din domeniul medicinei au crescut cantitativ și calitativ în progresie geometrică, în ultimele decenii. Finanțarea serviciilor medicale este substanțială, dar nu a crescut în același ritm și nu satisface nevoile reale și nevoile resimțite de îngrijiri medicale, rezumându-se la satisfacerea nevoilor normative. Când vine vorba de costuri, trebuie să ne gândim de unde provin acestea și ce anume generează costurile insurmontabile din partea sistemelor de asigurări de sănătate și protecție socială.
Medicina tradițională se bazează foarte mult pe semiologie clinică și pe cunoașterea senzorială a pacientului, urmată de elaborarea unui raționament medical adecvat și finalizată printr-un diagnostic și un plan de tratament. Anamneza, examenul obiectiv atent și minuțios prin inspecție, palpare, percuție, identificare olfactivă și auscultație au fost decenii de-a rândul abecedarul medicului în formare.
Observația este valabilă pentru toate domeniile medicale, inclusiv stomatologie. Examinările paraclinice și cele complementare erau un ajutor constant fără a eluda importanța și primordialitatea consultului medical. Peste această cutumă s-a impus treptat potențialul explorator modern cu toate atracțiile sale, cu toate datele generatoare de informații utile dar și cu dezamăgirile iminente. Medicina clasică și consultul clinic au căpătat un nou înțeles. Medicul nu mai examinează pacientul. Medicul interpretează rezultatele explorărilor performante. Medicul acordă prioritate absolută corelării datelor furnizate de aparate și le reportează la cazul clinic. Nu mai este ca altădată, când cazul clinic genera nevoile de explorări.
Medicul nu își asumă examinarea clinică a bolnavului, medicul își asumă recomandările de explorări și examinări pe la tot felul de aparate și se bazează exclusiv pe acestea. Medicul nu își asumă un diagnostic clinic decât condiționat de un dosar consistent de explorări costisitoare. Oare toate erau necesare? Au fost alese cele mai relevante examinări tehnice? Interpretările rezultatelor explorărilor făcute de medici competenți, dar ultraspecializați, sunt corelate corect cu cazul clinic? Greșeala medicală a fost eliminată din rândul cauzelor complicațiilor și a unor decese?
Realitatea, practica medicală cotidiană oferă mult prea multe eșecuri în acest sens. Un coleg medic, profesor universitar, îmi relata intrigat că, având probleme de sănătate, a apelat la colegii medici. Primii trei profesori l-au tratat cu toată condescendența și relația medicală a fost un schimb de documente: trimiteri, rezultate și altele asemenea. Doar al patrulea i-a cerut să se dezbrace și l-a consultat efectiv înainte de a continua demersurile medicale.
De departe, cel mai evident obstacol în revenirea la normalitate este legea nr. 95 privind reforma în sănătate, care a reformat sănătatea, dar în sensul rău, consider, referindu-ne la dreptul de practică medicală. Restricționarea până la interdicție pentru studenți de a lucra cu bolnavii este o greșeală enormă care continuă să producă efecte negative de peste un deceniu. Se fac tot felul de modificări ale legii în cauză, dar tot uităm de liberalizarea dreptului studentului medicinist de a vorbi cu bolnavul și de a atinge pacientul, adică dreptul de a învăța. Acest drept al studentului de a învăța medicina a fost luat și nu mai putem aștepta la nesfârșit reparația. Medicina se învață la patul bolnavului, în relație nemijlocită cu cazul clinic.
Simulatoarele sunt de folos, dar nu pot înlocui cazul clinic real. Orice simulator, oricât de performant, are reproductibilitatea programelor incluse, dar nu are ineditul și varietatea cazurilor clinice. Simulatoarele trebuie să aibă doar rolul lor corect, acela de a iniția formarea profesională, nu de a înlocui în totalitate bolnavul. Oare celor care au impus o pregătire profesională medicală schiloadă le-ar conveni să fie primii pacienți reali tratați de un medic începător care în cei șase ani de facultate a lucrat doar pe simulatoare? Medicul dentist are drept de practică odată cu obținerea licenței. În cei șase ani de facultate el nu are dreptul și normalitatea accesului la pacientul real. Va face prima extracție adevărată pe cont propriu, după absolvire și fără a avea un cadru didactic experimentat alături. O va face singur, în cabinetul lui, pentru că are acest drept. Cine vrea să fie primul pacient?
Cum am ajuns în această situație? Ce se poate face pentru a îndrepta lucrurile? Învățământul medical trebuie să revină la normalitate și viitorul medic trebuie să învețe întâi să cunoască bolnavul și abia ulterior aparatele medicale. Revitalizarea semiologiei medicale nu este și nu trebuie să fie în contradicție cu tehnologiile moderne și cu medicina bazată pe dovezi. Dar ea trebuie să fie premisa oricărui raționament medical.
Medicii dezvoltă o fobie față de bolnav ca urmare a drepturilor pe care acesta le are. Frica de actul medical invaziv și asumat este evidentă prin evitarea specialităților cu specific chirurgical și de risc la alegerea specialităților după examenul de rezidențiat. Raționamentul medical și diagnosticul clinic trebuie susținute de „probe”, adică de aparate și tehnologie. Rezultatele generate de acestea au valoare juridică și ele nu pot greși, doar medicul greșește.
Pacientul are dreptul la a doua opinie medicală, deci are dreptul să mai consulte un medic. Adică în medic nu putem avea încredere deplină. Dar rezultatele generate de tehnologii sofisticate nu trebuie dublate de „a doua opinie tehnologică”. Astfel, medicul se află într-o dilemă permanentă. Raționamentul său medical trebuie susținut de investigații tot mai sofisticate. Medicina bolnavului devine o tehnologie medicală. Sistemul este încorsetat în această evoluție și induce o nesiguranță personalului medical. Medicina este în concurență cu medicina. Cum practicăm medicina? Ca bolnav, cum să reacționez?
Pacienții trebuie să înțeleagă această realitate contemporană, să aibă o încredere primordială în medic, să creadă în experiența, în profesionalismul și în buna intenție a medicilor. Pacienții trebuie să creadă din nou în consultația medicală, ca act medical primordial, singurul de la care se poate pleca spre investigații complementare sofisticate. Pacienții nu trebuie să ceară imperativ medicilor explorări medicale sofisticate inutile doar pentru ca astfel medicii să probeze cu dovezi deciziile medicale. Răspunderea medicală a deciziei este oricum a medicului, cu acordul pacientului. Nu trebuie ca pacienții să acorde exclusivitate de încredere aparatelor medicale. Este momentul ca și pacienții să fie empatici față de medici, nu doar medicii față de pacienți. Cu cât un medic este mai izolat într-un cabinet medical individual și un furnizor de servicii medicale este de mai mici dimensiuni, cu atât impactul dilemei „medicina versus medicină” este mai mare.
Factorii implicați și cu potențial în echilibrarea situației sunt învățământul medical, legislația și organizarea sistemului de sănătate. Autoritățile profesionale, respectiv CMR și CMDR, au potențial în acest sens prin competențele care le sunt atribuite prin lege, respectiv implicarea lor în formarea profesională și în promovarea actelor normative din domeniul lor de competență ca autorități publice. Grija față de bolnav înseamnă și grija față de medic și față de formarea lui profesională, apoi de siguranța și eficiența practicii profesionale medicale. Dar, înainte de toate, este esențial ca studenții mediciniști să poată efectua actul medical ca practică medicală asistată, cu drepturi, răspunderi și obligații implicite, în unitățile medicale autorizate ca furnizoare de servicii medicale. Iar cadrele didactice medicale nu pot fi eficiente dacă nu au un statut profesional particular, adică acela de a fi concomitent cadre didactice și medici sau cadre didactice și medici dentiști. Observația este aplicabilă la toate profesiile medicale aflate în formare profesională la nivel de licență.    

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC