Scriu din interiorul
unei specialități pe care o percep per ansamblu dar pe care, funcțional vorbind,
nu o mai înțeleg. Mi-aș pierde mințile dacă altcineva decât Dumnezeu ar drămui zilele
copiilor sau părinților mei și – după cum răzbate – și ale pacienților noștri. Scriam,
cu câțiva ani în urmă, că nu aducem glucagonul în țară – nici în regim de program
național, nici măcar contra cost. Ar fi oricum mai ieftin decât în afară, așa cum
și-l procură un infim număr de persoane insulinodependente. Cum spuneam și atunci,
indiferența poate apărea doar dacă nu ai nicio relație empatică cu pacientul sau
ignori deliberat patologia necruțătoare hipoglicemică născută nu întotdeauna din
nepriceperea pacientului sau a tratamentului necoordonat cu stilul de viață. Prima
farmacie din țările europene cu programe aplicate și coerente eliberează medicamentul.
Nu am primit, ca urmare a acelui articol, niciun răspuns de la colegi, consilieri,
firme de medicamente, ministru... Nu numai eu aștept răspunsul!
A mai monitorizat
cineva cât și ce i se dedică ființei umane în nevoie și cât i se dedică legal, oficial,
electronic purtătorului de card depersonalizat? Am o asistentă destoinică. Ea (la
fel ca alte mii) supraveghează vioiciunea capricioasă a echipamentului electronic
primitiv, stuporul intermitent al Casei, face programări și, de multe ori, este
interfața între nemulțumiți și doctor. Nu cumva are și alte îndatoriri strict legate
de monitorizare, îngrijire, participare la actul medical pentru care de altfel s-a
pregătit?
Depășesc etapa descrisă
și eliberez rețeta ca o consecință a unui act medical a cărui amploare este dictată
de situația în sine. Finalmente, pacientul, cu rețeta în mână, dacă a fost norocos,
pleacă la farmacii, în orașul întreg, pentru a intra în posesia ei pe de-a întregul.
În aceeași zi, dacă se poate. Dar nu se poate! De ce? Deși de ani buni ar fi trebuit
aplicată legea asigurării cu medicamente a pieței interne, acest lucru nu funcționează.
Faptul că această nemernicie se perpetuează denotă o clară complicitate pe verticală,
dar și pe orizontală. Depozitele de medicamente, destule la număr, au preferințe
în eliberarea preparatelor comerciale (insuline, dispozitive, ace, tratament oral
și injectabil altul decât cel insulinic, dar și a multor altor categorii de medicamente).
Dacă depozitul cu pricina are o conexiune cu un anume lanț farmaceutic (și de regulă
are), atunci aprovizionarea va fi preferențială, dar nici atunci perfect coerentă.
Faci parte dintr-un alt lanț farmaceutic decât cel agreat? Doar norocul și plata
cash pot înmuia sufletul nemedical al „depozitarului“. Dacă, spre exemplu, Mediplus,
Farmexim sau Fildas cochetează predilect cu lanțurile „grele“ (Sensiblu, Dona, Help
Net, respectiv Catena), atunci ce fac celelalte farmacii? Rămân cu supozitoarele.
Și cu frecțiile.
În incinta Centrului
de Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism „Prof dr. I. Pavel“, după spulberarea
farmaciei cu circuit închis (pentru a împiedica veșnicele cozi) și după decizia
distribuirii medicației antidiabetice în farmacii, toate cu circuit deschis, locul
vechii farmacii a fost luat de lanțul „Rețeta“. Nu am nicio relație cu nicio farmacie.
Dar suntem obligați să dăm o soluție pacienților care se reîntorc cu rețetele neonorate
din cauza lipsei unor preparate medicamentoase. Deloc întâmplător, prima farmacie
de la care căutăm răspunsuri este cea din bătătura instituției noastre. Cu o zi
înainte de a scrie aceste rânduri, lipseau șase tipuri de insuline și două tipuri
de preparate orale. Farmacia se aprovizionează însă de la depozitul Polisano, în
cădere liberă se pare. De ce însă alte depozite nu onorează comanda?
Discutând cu un
tânăr manager de farmacie, am aflat de aceste filiere funcționale, dar și de exportul
scandalos al medicamentelor, de care se știe de ani, fiind considerat legal – dar
perfect imoral. Tolerat și, iată, scăpat controlului. Ce rol are Agenția Națională
a Medicamentului în nereglementarea fenomenului care aduce mare profit firmelor
dar ignoră faptul că piața internă icnește? Ce duce la perpetuarea acestui mizerabil
export cu orice preț în detrimentul pacienților noștri? Ce viciu al politicilor
noastre sanitare uzurpă calitatea și finalitatea actului medical în mod deliberat
și perpetuu?
În 2009, un ordin
al ministrului sănătății lăsa să se înțeleagă că ieftinirea medicamentelor va produce
sumele necesare achiziționării unor medicamente inovatoare. Iată însă că mai degrabă
s-a adeverit previziunea importatorilor, care anticipau dispariția de pe piață a
altora. Cererea la export crește an de an pentru categorii de medicamente printre
care și cele injectabile antidiabetice, oncologice, cardiovasculare, neurologice
etc., fără ca vreun mecanism de protecție pentru piața internă să funcționeze eficient.
Din 2011, fenomenul s-a amplificat profitabil pentru firme, ignorând pacienții.
Se estimează că exportul paralel depășește 25% din piață în prezent.
Descleștarea mâinilor
de pe profitul cu orice preț și separarea interesului pur comercial de cel
al pacientului sunt probleme veșnic actuale și în alte țări. Nu știu câte victime
sunt acolo, prin comparație, dar în țările cu populația sărăcită disperarea este
mai mare.
