„Bună seara! Nu am un bun exemplu de colegialitate din decursul anului universitar, așa că o să vă scriu unul din practica de vară din anul I, unde, din câte se știe, noi, studenţii, nu prea suntem băgaţi în seamă.” Povestirea relevă două probleme: lipsa unui exemplu remarcabil de colegialitate pe parcursul unui întreg an universitar și „bursa zvonurilor” privind abordarea stagiului de practică pentru viitorii colegi care abia au încheiat un prim an de studiu. Fiecare dintre cele două probleme are semnificaţie și ar trebui să reprezinte semnale de alarmă. Chiar dacă situaţiile descrise nu sunt reale și chiar dacă un singur student bun are aceste gânduri, acest mod de abordare este suficient pentru a ne pune întrebări și a încerca să identificăm soluţii, în echipă, colegial.
Istorisirea a continuat: „În prima zi, după ce am ajuns la spital, asistenta șefă ne-a prezentat pe mine și pe colega mea celorlalte asistente și apoi și doamnei doctor cu care urma să începem stagiul practic de vară. Apoi... am fost lăsate singure; dar una dintre asistente s-a uitat în urmă să vadă ce facem, ne-a observat stinghereala și a venit și ne-a explicat cum decurge ziua pe secţia de medicină internă, apoi ne-a luat cu ea să vedem cum se aplică tratamentele de dimineaţă, arătându-ne pas cu pas ce trebuie făcut. Fiind mici absolvente de anul I, nu aveam curajul să ne apropiem de doamna doctor pentru a cere lămuriri atunci când nu înţelegeam anumiţi termeni; dânsa fiind cam în vârstă, ne-a întrebat de mai multe ori dacă am făcut... semiologie. Atunci, noua noastră colegă a luat problema în propriile mâini, ne-a încurajat să nu fim descumpănite, ci să întrebăm tot ce nu ne este clar, ne-a învăţat cum să fim mai implicate, iar în zilele următoare ne-a adus o carte pe înţelesul nostru despre interpretarea electrocardiogramei”. Am remarcat ceva ce îmi pare foarte interesant. Viitorii medici înţeleg noţiunea de colegialitate și colaborarea medic-asistent medical. Doamna asistentă este numită fără rezerve „noua noastră colegă” ceea ce este și corect și adevărat. În echipa medicală, colegialitatea nu va fi doar medic-medic, asistent-asistent sau între alte niveluri de competenţă. Echipa medicală include toţi participanţii, fiecare având importanţa sa – necontestabilă.
„Într-o sâmbătă ne-a chemat special la spital, pe tura ei. Era de gardă un tânăr medic rezident, iar noua mea prietenă (am rămas prietene apropiate, de atunci) nu m-ar fi putut lăsa să ratez oportunitatea de a învăţa de la el.” Cât de ușor cred tinerii în prietenii. Ce bine ar fi dacă ar exista peste tot cel puţin colegialitate, iar în anumite cazuri relaţiile să poată deveni chiar prietenești. „Într-adevăr, a avut mare dreptate; în ziua aceea am observat și am făcut primele anamneze din viaţa mea.” În afară de ceea ce este lăudabil (entuziasmul), trebuie punctate și riscurile. Tinerii viitori colegi nu au capacitatea de a prinde diferenţa între o pseudoanamneză și o anamneză serioasă. Anamneza include și artă, nu doar cunoștinţe aprofundate medicale și de cultură generală. A face o anamneză secundum arte nu este deloc ușor. Dimpotrivă! Pentru a te putea dezvolta medical, aici este zona în care ai neapărat nevoie de călăuză. Cartea este insuficientă, oricât de bine scrisă ar fi. Călăuza te învaţă, te monitorizează, îţi arată erorile sau scăpările, te îndreaptă, te crește și abia apoi te aruncă în „focul luptei”. Într-o medicină mult tehnologizată, supraspecializată, anamneza nu și-a pierdut rolul său important, iar semiologia rămâne aceeași specialitate de bază, la confluenţa tuturor celorlalte specialităţi. Cine are urechi de auzit, să audă!