Raportul la care ne referim prezintă o serie de indicatori-cheie ai sistemelor de sănătate din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, la care se adaugă Elveţia, Islanda, Norvegia şi Turcia. În ce priveşte ţara noastră, cifrele nu sunt noi ori necunoscute, dar situarea în context le aduce semnificaţii aparte. Astfel, în
privinţa speranţei de viaţă, România figurează înaintea doar a Turciei, cu 76,2 ani pentru femei, în vreme ce bărbaţii, cu 69,2 ani, stau ceva mai bine, depăşindu-i pe cei din ţările baltice. De altfel, România împarte, cu ţările din Est, ultimele locuri ale ierarhiei europene într-o serie de statistici importante: mortalitate generală (964 la 100.000 de locuitori în 2008, faţă de 490 în Elveţia), mortalitate prin boală ischemică coronariană, AVC sau prin accidente de circulaţie. Foarte îngrijorător este faptul că doar în ţara noastră mortalitatea infantilă se exprima, în 2008, prin numere de două cifre, spre deosebire de restul ţărilor membre UE... Apoi, incidenţa rujeolei, de 5,5 la 100.000 de locuitori, nu îşi găseşte o explicaţie rezonabilă, având în vedere că vaccinarea este obligatorie. Deloc surprinşi am fost să vedem că România nu a fost inclusă în statistica privind prevalenţa estimată a diabetului la populaţia adultă. Motivul? Doar informaţia verificabilă, de încredere a fost utilizată la întocmirea raportului. Poate că unii cititori îşi amintesc de „epidemia de diabet“ estimată prin Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei... Ei bine, parcă pentru a confirma neîncrederea specialiştilor în acele rezultate, România ocupă primul loc în Europa, cu rata cea mai scăzută a obezităţii la adulţi (7,9%). Iar datele provin din acelaşi an 2008.
În ce priveşte resursele sistemului de sănătate, se pare că găsim şi explicaţia mortalităţii crescute... România avea, în 2008, doar 2,2 medici la 1.000 de locuitori, la fel ca Polonia şi mai bine doar decât Turcia. Mai mult, 54,5% din medicii români erau, în 2008, medici de familie sau de Medicină generală. Cu alte cuvinte, aveam, în urmă cu doi ani, doar un (!) medic specialist la 1.000 de locuitori... Tot atunci, existau 5,5 asistenţi medicali la 1.000 de locuitori, faţă de 24,6 în Danemarca sau 10,7 în Germania. Să mai spunem şi că în România, în 2008, erau 1,3 scannere IRM şi 4 scannere CT la un milion de locuitori, în vreme ce Grecia avea 21,8, respectiv 33,9, iar Bulgaria 3,1, respectiv 22,4!
În fine, explicaţia pentru locul codaş pe care sistemul românesc de sănătate îl ocupă în Europa stă, probabil, în finanţare... Raportat la produsul intern brut per capita, România a cheltuit doar 687 de euro per locuitor, similar Turciei (ţară cu un PIB mai scăzut), dar aproape jumătate din cât a cheltuit Ungaria (1.233) şi de trei ori mai puţin decât media UE (2.192). Ca procent din PIB, România este chiar ultima, cu doar 5,5% alocaţi sănătăţii, când media europeană este de 8,3%.
Într-un asemenea context, aşteptările noastre în privinţa sistemului de sănătate românesc – de dezvoltare, modernizare, adecvare – nu pot fi realiste.
