Newsflash
OPINII

Cei care au pus bazele performanței

de Monica GEORGESCU - aug. 25 2017
Cei care au pus bazele performanței
     Facultatea de Medicină din Iași și-a deschis porțile la 1 decembrie 1879 cu doar 14 studenți, cursul inaugural de anatomie revenind celui dintâi decan, dr. Leon Scully Logothethy. În 1948, după reforma învățământului, Facultatea de Medicina s-a despărțit de Universitatea din Iași, devenind Institutul de Medicină și Farmacie (IMF), cu un rectorat propriu și mai multe decanate. Patronul spiritual era prof. dr. Dumitru Bagdasar, părintele neurochirurgiei românești moderne. În anul 1979, IMF Iași și-a sărbătorit cu mare fast centenarul – avea 3.500 de studenți, dintre care peste 1.000 erau străini. După evenimentele din 1989, Institutul de Medicină și Farmacie devine Universitatea de Medicină și Farmacie, fiind pusă, din 1991, sub patronajul spiritual al prof. dr. Gr. T. Popa – personalitate complexă a medicinei și culturii ieșene și românești.
      De-a lungul istoriei sale, Facultatea de Medicină din Iași a fost ilustrată de figuri proeminente ale științei românești din sfera tuturor specialităților. Pentru a aduce un omagiu acestora, la aniversarea a 137 de ani de la înființare, aceasta a lansat volumul Decani și rectori ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (1879–2016), semnat de prof. dr. Dana Baran. Volumul îi comemorează pe toți cei care și-au legat numele de cel al prestigiosului centru de educație ieșean și românesc, care a trecut de la Facultate la Institut și apoi la Universitate, sub deviza „Omnes in Uno”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe