Newsflash
OPINII

CE PENIBIL…

de Dan LĂZĂRESCU - ian. 15 2010
CE PENIBIL…

Vechiul meu amic e departe de a fi un pudibond, dar nici libertin nu este. E doar un om cu bun-simţ. Are însă o marotă: teama excesivă de situaţiile în care s-ar putea simţi penibil. Ei bine, deunăzi a avut parte de un episod foarte neplăcut legat de această obsesie. Totul a pornit de la o problemă cardiacă, pentru care a fost internat de urgenţă. (...)

A doua zi, când a revenit acasă, mi-a povestit tot ce a păţit. „Noaptea trecută – începu el – o durere în partea stângă a pieptului m-a trezit din somn. Cum nu se ameliora, nevastă-mea a sunat la 112. Destul de repede a sosit o ambulanţă, din care au descins o doctoriţă, un asistent şi şoferul. Pricepuţi şi eficienţi, mi-au făcut o ECG chiar la pat, mi-au montat o branulă şi o perfuzie, m-au urcat în ambulanţă şi în scurt timp m-au depus la UPU a unui mare spital bucureştean. Trecuse bine de unu noaptea când am ajuns acolo. M-au luat în primire un medic şi o asistentă, am fost pus pe un pat din acelea cu rotile, doctorul m-a examinat atent şi a constatat că am o fibrilaţie atrială cu debut incert. După care patul, cu mine cu tot, a fost pus în mişcare şi garat într-o încăpere spaţioasă, unde m-au conectat la o altă perfuzie, dar şi la nişte aparate, dintre care unul monitoriza modul cum mă convertesc – aşa mi s-a spus –, respectiv, cum mi se diminuează fibrilaţiile. Vreau să-ţi spun că, până aici, felul cum am fost tratat a constituit o plăcută surpriză. N-am mai intrat de mulţi ani, ca pacient, într-un spital. Şi pot afirma, cu mâna pe inima ce suferise, că lucrurile au evoluat în bine. Am văzut acolo aparatură electronică, probabil nu de ultimă generaţie, dar de antepenultimă sau chiar penultimă – precis era. Şi curăţenia era OK. Cel mai mult m-a impresionat însă profesionalismul medicilor şi al asistentelor, dar şi bunăvoinţa cu care se adresau bolnavilor. Motiv pentru care, sincer, le sunt recunoscător… Totuşi – mai e ceva. Care nu ţine nici de cunoştinţele profesionale ale celor ce lucrează în spital, nici de dotarea tehnică. Ci de faptul că echipa de la UPU, probabil şi pentru că lucrează sub tensiune, când te ia în primire, vede numai afecţiunea pentru care ai ajuns acolo. Şi aşa cum unii, din cauza copacilor, nu văd pădurea, cei din echipă omit că, de fapt, eşti o fiinţă, un complex biologic. Concret – după ce am fost înfăşurat în tot felul de fire, cabluri şi tuburi, nimeni nu s-a mai gândit că pe lângă fibrilaţie atrială aş putea avea şi… nevoi fiziologice. Se făcuse trei noaptea, în camera unde mă aflam nu mai era nimeni, iar eu mă găseam într-o situaţie extrem de penibilă: m-aş fi dus la toaletă, dar cum să mă deconectez de la acele aparate şi perfuzii? După mult timp, am auzit paşi pe coridor. Am strigat – că sonerie nu era – şi a venit un infirmier, care m-a ajutat, dându-mi un recipient pentru urinat. Peste vreo trei ore, în cameră se adunase destul de multă lume, mai ales femei, însă nevoile mele naturale nu ţineau seama de asta. L-am zărit iarăşi pe acel infirmier, care din nou m-a ajutat, dar mie mi-era o ruşine de-mi venea să mor… Au mai trecut câteva ore: în aceeaşi încăpere erau deja două bolnave, vreo trei medici plus nouă doctoriţe şi asistente. Ce să fac? Mai bine-zis – cum să fac în aşa fel ca să nu mă vadă tot acel public într-un penibil moment de intimitate? În disperare de cauză, m-am adresat totuşi unei infirmiere. Care, în ultimul moment, m-a salvat. Dar nu fără a fi iarăşi pus într-o situaţie mai mult decât penibilă… Mă întreb: cum s-or rezolva asemenea „treburi“ naturale în UPU ale spitalelor din Occident? Căci, la urma urmei, e vorba doar de o simplă, ba chiar banală problemă de… civilizaţie. Care, în esenţa ei, se exprimă prin acea minimă grijă sau măcar atenţie, pe care ar trebui s-o manifestăm oriunde şi oricând faţă de omul de lângă noi“… Cele povestite de amicul meu mi-au amintit de F. Nietzsche, care susţinea că cea mai umană faptă este „să-l fereşti pe om de o ruşine“.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe