Newsflash
OPINII

Ce an ne va aduce răspunsurile?

de Dr. Rodica PERCIUN - ian. 15 2016
Ce an ne va aduce răspunsurile?
     Cât de șterse au fost și încă sunt luările noastre de poziție în legătură cu situația din unitățile noastre sanitare de vreme ce nu primim răspunsuri clare din partea autorităților. Este uluitor cum nu am fost în stare să cerem coerent și permanent îmbunătățirea condițiilor de lucru – spre siguranța pacienților și a noastră. De ce am ignorat și tolerat atâția ani mizeria din unitățile sanitare, școli, internate? Oare nu au coșmaruri cei care au crezut că epidemiologia este un lux sau o specialitate inutilă, că avem suficienți infecționiști, microbiologi, medici de școală? Nu-și reproșează nimic cei de la sanepid, care, dacă nu-și anunță vizita, o fac formal? De ce chiar și în staționarele de zi (aducătoare de venituri), în care rulajul este susținut (frânat doar de relația sincopală cu Casa sau de tehnica primitivă) nu sunt condiții de igienă adecvate, iar personalul nu aplică (sau nu-și mai amintește) regulile? Nu putem asigura cearșafuri de unică folosință, igienizare corectă și dotarea grupurilor sanitare (obsesia fiecărui pacient sau lucrător din unitățile sanitare), dar nici a saloanelor sau a blocurilor alimentare (acum a oficiilor alimentare). De ce uităm cum să igienizăm suprafețele de lucru în laboratoare, suprafețele din saloane? De ce se intră cum se intră în unitățile sanitare?
     Imaginea grupurilor sanitare (oricum insuficiente și nedotate) din foarte multe unități ne fac să ni-i dorim colegi de salon pe diriguitorii autohtoni. Managerul de spital, șefii de secție, asistentele șefe trebuie să împărtășească un prânz, condițiile din grupurile sanitare ale pacienților și să dea dovadă de viteză de reacție mai mare decât a gândacilor ubicuitari.
     Dacă nu existau raportări ale infecțiilor nosocomiale, chiar era de crezut? Nu am văzut niciodată un manager sau șef de secție care să declare public și speriat situația infecțiilor intraspitalicești, cu riscul demiterii sale. Figuri liniștite și neanxioase de manageri dezmint, de regulă, orice situație de tipul acesta. Nu putem igieniza sau construi unități sanitare noi peste noapte, dar temerea este că nici nu am mai ști cum. Poate minunata lecție dată de spitalul din Bistrița-Năsăud care stupefiază prin condițiile și aspectul unic pentru țară să fie un exemplu. De ce acolo s-a putut? Dacă ne vine să minimizăm în continuare problema, este suficient să privim fie măcar și figurile calde și frumoase ale tinerilor pierduți recent. De ce ar mai fi meritat un sepsis indus și negat atât de vehement mult timp? De ce acceptăm să tăiem noi, prin mizerie, firul de ață de care atârna viața lor? Aș începe fiecare raport de gardă cu situația dată de nucleul epidemiologic al fiecărei unități – dar nu ne dorim asta, de vreme ce nu o facem! Cred că lipsa de atitudine provine, din nenorocire, din lipsa unei educații perpetue.
     Experiența proprie culege zilnic mostre. Cum se poate opera un picior, într-o unitate spitalicească din buricul târgului, dacă nu a fost spălat de zile bune? Simplu, îl acoperi întâi cu un câmp operator, apoi faci rezecția degetului necrozat, aplici un pansament și îl externezi rapid, cu semnele unei remisii doar parțiale a infecției reziduale, cu sârg întreținută. Dacă nu am putut face o toaletă elementară unui pacient incapabil să o facă singur, atunci ce șanse dăm actului chirurgical într-un segment anatomic vulnerabil?
     Într-un spital cu ștaif din București, ce facem cu o suprafață de lucru murdară de sânge? Răspuns dat de o asistentă medicală: ștergem bine cu apă și spirt!
     Ce facem când sanepidul intră în sincopă la vederea unui săpun, dar nu intră într-un grup sanitar sau nu întreabă dacă și când se schimbă cearșafurile? De ce externalizarea serviciilor de curățenie a adus personal neșcolit, neinstruit specific, necontrolabil de către un cadru sanitar? De ce cadrele medicale medii nu străbat periodic și serios examene de reevaluare a cunoștințelor de igienă personală la locul de muncă și a locului de muncă? De ce nici chiar cei ce impun eventualele cursuri nu includ noțiuni elementare aplicate și adaptate hibelor sistemului actual de funcționare a unităților?
     Mai suntem noi atât de bine pregătiți profesional încât să avem dorința și capacitatea remedierii? Schimbarea persoanelor implicate și complice unor atare condiții mă tem că nu va duce și la schimbarea de facto a lucrurilor. Parafrazând un minunat coleg (Corneliu Dida, trecut în neființă), un bun profesionist nu este întotdeauna un bun manager – și nici nu întrunește întotdeauna calitățile unui caracter desăvârșit, voi adăuga. Pentru a face să meargă lucrurile bine, trebuie și altceva decât diplome și premii de excelență.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe