1. Pui umărul.
Faci eforturi să afli cine și ce prezintă și să îl pui într-o situaţie de confort, în special spre beneficiul publicului. Ești atent la prezentare ca să înţelegi expunerea, relevanţa și importanţa acesteia pentru public. Îţi notezi eventuale contribuţii pe care le-ai putea avea pentru a întări și, doar atunci când este cazul, chiar corecta anumite erori de flux al informaţiei sau de argumentaţie. Îţi notezi eventuale întrebări pe care le-ai putea adresa, care să ajute și mai mult publicul să înţeleagă prezentarea în propriul context și să beneficieze cât mai mult de timpul investit prin prezenţă. Încerci să ajuţi dând importanţă sau trasând limitele în care prezentarea produce efecte.
Încurajezi publicul să gândească (critic sau nu) și să se implice. Comentariile pe care le faci se limitează strict la subiect, nu la persoană. Atunci când ai de corectat ceva, prezinţi totul ca un punct diferit de vedere și lași loc de semn de întrebare sau de îndoială. Nu uiţi să apreciezi efortul și, uneori, chiar curajul de a ieși la rampă al vorbitorului. Atitudinea faţă de cei care prezintă este echilibrată și rezonabilă. Nu lași loc aici de oamenii noștri (mai buni) și de restul lumii. Pe lângă profesionalism și bunătate, emani candoare, bun-simţ, dar și bună dispoziţie.
2. Te folosești de încă o ocazie de a-ţi marca teritoriul.
Vorbitorii cu care colaborezi sunt mereu mai imaculaţi și mai buni decât ceilalţi. Dacă prezentatorul este mai puţin senior în domeniu, este un bun moment să îl faci să simtă încă o dată cum e cu ierarhia și superioritatea formală pe aici. Cauţi în special erorile și, ignorând meritele, le prezinţi cu emfază de detectiv. Pui întrebări care desfiinţează sau umilesc. Dacă este vreo neclaritate sau o cât de mică eroare, asta îl descalifică pe vorbitor, iar tu te bucuri să îi spui, dezamăgit: „Nu m-ai convins!”. Consideri că este de la sine înţeles că poziţia ta chiar ţine loc de argumente. Ce să facă vorbitorul cu constatarea ta? Ce să facă omul din public care poate se lăsase convins?

Aici chiar este loc de alegere. Poţi alege să întreţii pasiunea de cunoaștere, generozitatea de a împărtăși, bunătatea și colaborarea, respectul și meritul. Sau poţi cultiva ierarhia, teama de a nu greși sau de a ieși în faţă, puterea și orgoliul. În cele din urmă, viaţa ne este modelată de alegerile pe care le facem. Tu ce alegi să faci când vei fi „mare”? Și ce îţi propui să faci până atunci?