Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Cazul nu este pierdut până nu încerci

Viața Medicală
Bogdan RACOVIȚĂ joi, 7 iulie 2016
     În urmă cu nouă luni și jumătate am primit în grijă o fetiță în vârstă de 6 ani diagnosticată cu sindrom Seckel, strabism și hipotrofie ponderală, adusă în brațe de bunica ei. Mult timp am stat și m-am gândit cum se poate întâmpla ca un asemenea copil să aibă neșansa unui astfel de diagnostic. Chemat de medicul pediatru care se ocupa de acest caz, am făcut o evaluare din punct de vedere kinetoterapeutic, am stat de vorbă cu bunica fetiței și am stabilit de comun acord că principalul obiectiv este să o facem pe I. să meargă. Știam că dacă o vom ajuta să meargă, restul va veni de la sine.
     La momentul respectiv, acesta era un obiectiv puțin realizabil, având în vedere faptul că fetița nu putea să facă anumite mișcări sau să stea în șezut pe o suprafață plană. Nu am dat niciun termen bunicii, dar am stabilit zilele în care să vină la cabinet ca să începem terapia.
     La primul program de kinetoterapie efectuat, îmi propusesem să mă apropii de I., să aflu ce jucării preferă și să legăm o relație de prietenie, nu o relație profesională specialist–pacient. Am încercat să o fac să înțeleagă că îi sunt aproape și că se poate baza pe mine.
     I. nu vorbea deloc. Scotea doar câteva vocale – „a“, „o“, „u“. Am început să scot și eu aceleași vocale pe care le pronunța ea, pentru a-i fi alături, pentru că nu știam cum să comunic cu ea și nu aveam idee ce o să se întâmple cu aceste programe de kinetoterapie în viitor. Știam doar un singur lucru – comunicarea mea cu I. era pe cale non-verbală.
     Abia la a treia vizită am început să lucrăm și să ne axăm exact pe mobilitatea membrelor inferioare. Am început cu exerciții pentru creșterea mobilității articulare și forței musculare, dar nu am făcut mai mult de patru-cinci repetări pe exercițiu, și nu mai mult de două serii pe exercițiu. Pare greu de crezut, dar I. nu accepta aceleași exerciții în fiecare zi, iar diversificarea lor era foarte importantă pentru a elimina monotonia și a le crește eficiența pe o durată cât mai lungă de timp.
     După patru luni de programe de kinetoterapie efectuate de două–trei ori pe săptămână, după schimbarea exercițiilor „din mers“ în timpul ședinței, după o educare corespunzătoare a bunicii și a părinților, I. a făcut primii pași, susținută. A început să meargă din ce în ce mai mult, renunțând chiar la sprijinul unei persoane și rezemându-se pe obiecte din casă.
     Am continuat astfel aproximativ o lună, după care am început să lucrăm exerciții de echilibru. După alte trei săptămâni, I. a făcut primii pași fără a fi susținută de vreun obiect. Am lăsat-o sa meargă, chiar dacă uneori cădea, dar se ridica și continua.
     La momentul actual, sunt foarte mulțumit de ceea ce am reușit să facem cu acest copil. În spatele acestor rezultate excelente, a stat o echipa întreagă de specialiști – medic, asistent medical, kinetoterapeut. Fiecare dintre noi și-a făcut treaba în felul său, intervenind în funcție de nevoile micuței paciente. Familia lui I. merită de asemenea toată stima și tot respectul, pentru că au înțeles cerințele și au fost stricți referitor la exercițiile efectuate în afara intervențiilor din cabinet.
 
     În prezent, I. merge singură pe distanțe lungi. Aleargă, zâmbește și este fericită. A început și să rostească unele cuvinte – „tata“, „da“, „gata“, ceea ce reprezintă un lucru foarte important. Acum, I. este o fetiță cu nevoi speciale dar care nu are nevoie de intervenții, sau de o atenție specială, fiind un copil care trebuie integrat în societatea noastră ca un copil normal. I. nu trebuie marginalizată și nu trebuie să i se ofere un tratament special. Acum, I. are nevoie doar de afecțiune, comunicare și tratament non-farmacologic (kinetoterapie, masaj, ședințe de psihoterapie).

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC