Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Cât de norocos ești astăzi?

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN luni, 27 noiembrie 2017

Enterobacteriaceele rezistente la carbapeneme (considerate antibiotice de ultimă linie) apar în cultură sub forma caracteristică a unui trifoi cu patru foi. La 15 noiembrie, ECDC a lansat un ghid pentru prevenția și controlul infecțiilor cu Enterobacteriaceae rezistente la carbapeneme. Noul ghid definește ce pacienți au, la internare, risc de portaj și furnizează un set de reguli pentru a decide când este nevoie de măsuri suplimentare pentru controlul și prevenția infecțiilor. Dintre enterobacteriaceele rezistente la carbapeneme, predomină E. coli și K. pneumoniae

 

 

     Îți place să joci la ruletă? E greu de descris bucuria pe care o resimte jucătorul atunci când, după un lung șir de ghinioane, reușește în sfârșit să mai și câștige. Cum ar fi ca, atunci când prescrii un tratament, conform cu cele mai recente ghiduri, să joci la noroc? Să nu știi dacă pacientul din fața ta va răspunde sau nu la tratament. Să fii conștient că șansele sunt mici, dar să speri, pentru că altă armă nu ți-a rămas. Poate azi e cu noroc. Dacă nu azi, poate mâine. Cine mai știe? Speranța moare ultima.
     Poate părea un scenariu apocaliptic, dar ce vei face atunci când tratamentul pe care îl administrezi devine o loterie? Tot ce-ai învățat în facultate, ce-ai citit prin tratate și ce-ai aflat pe la cursuri și congrese nu merge. Iar pacientul te va întreba nedumerit: care e problema?
     Problema cu antibioticele e că ar putea să nu mai fie eficace. Să le prescrii corect, dar degeaba. Pentru că bacteriile au dobândit deja rezistență la cele mai noi antimicrobiene. Cu toții contribuim la asta. De la lucrătorii din agricultură, care administrează antibiotice pentru a avea animale mai bine crescute, până la populația care ia antibiotice ca să-și trateze răcelile sau cine știe ce alte beteșuguri. Când toată lumea greșește, nimeni nu mai e responsabil.
     Cum facem, totuși, să ne asigurăm că antibioticele încă mai funcționează? Trebuie să ne asumăm, fiecare în parte, indiferent cât de mic poate să pară rolul nostru, responsabilitatea de a păstra eficacitatea antibioticelor și de a combate rezistența bacteriană la antimicrobiene. Alternativa nu este o opțiune viabilă. „Odată cu creșterea rezistenței chiar și la antibioticele de ultimă linie, ne confruntăm cu un viitor înfricoșător, în care chirurgia de rutină, nașterea, pneumonia și chiar infecțiile pielii pot redeveni amenințătoare de viață”, avertizează Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate, cu prilejul Zilei europene de conștientizare în privința antibioticelor, marcate la 15 noiembrie. „Trebuie să nivelăm diferențele dintre statele membre UE și să le aducem pe toate la nivelul statelor celor mai performante”, adaugă medicul lituanian.
     Adevărul este că diferențele dintre statele europene în privința rezistenței bacteriene la antibiotice și a consumului de antimicrobiene sunt foarte mari. Cele mai recente rapoarte arată, de pildă, că România se înscrie între „performerii” europeni – asta dacă ar exista vreun top al celor mai dezastruoase rezultate în privința rezistenței la antibiotice. La noi, de pildă, mai mult de jumătate din tulpinile invazive de Klebsiella pneumoniae sunt rezistente la carbapeneme, proporție care a crescut față de 2013, conform datelor publicate zilele acestea de Centrul european pentru prevenția și controlul bolilor (ECDC). Și tulpinile de Acinetobacter izolate din infecții invazive prezintă, în proporție de peste 50%, rezistență combinată la fluorochinolone, aminoglicozide și carbapeneme. În ce privește stafilococul auriu rezistent la meticilină, țara noastră este regina neîncoronată a Europei: singura din UE în care tulpinile de MRSA sunt mai mult de jumătate din totalul stafilococilor aurii izolați din infecții invazive.
     Datele sunt la fel de rele și dacă ne referim la consumul de antibiotice. Conform unui raport comun dat publicității anul acesta de ECDC, Autoritatea europeană pentru siguranță alimentară și Agenția europeană a medicamentului, țara noastră este „campioană europeană” la consumul de antibiotice la om (nu și la consumul pentru animale). Suntem foarte sus în clasament la cefalosporine din generațiile 3 și 4, primii la fluorochinolone și nu ne e rușine nici cu consumul de carbapeneme (deși ar cam trebui să ne fie).
     Și totuși, ce face România pentru a combate rezistența la antibiotice, pentru a reduce consumul nejustificat și pentru a preveni infecțiile asociate îngrijirilor medicale? Întrebarea e cât se poate de legitimă, la doi ani de la Colectiv. Răspunsul nu e însă mai mult decât o ridicare din umeri. Ce face România? Discursuri avem, preocupări îngrijorate există, mai ales dacă urmărim diversele luări de poziție ale oficialilor. Ce ne împiedică însă să stabilim programe de stewardship la antibiotice? Managementul politic al spitalelor, lipsa de interes a medicilor, numărul insuficient de specialiști în microbiologie, boli infecțioase, epidemiologie și farmacologie clinică. Poate că toate astea la un loc și chiar mai mult: absența unei strategii coerente, facerea și desfacerea politicilor de sănătate de la un ministru la altul sau incapacitatea de a aplica măsuri inteligente, chiar și atunci când acestea devin obligatorii prin diverse norme legislative.
     Datele colectate la nivel european arată destul de clar că România are o mare problemă la nivel spitalicesc, unde germenii rezistenți la antibiotice de ultimă linie sunt tot mai frecvenți. Acolo, discuția nu se mai rezumă doar la utilizare rațională a antibioticelor, ci este vorba de funcționare în spații improprii, de absența unor protocoale terapeutice clare și corecte, adesea de lipsa unui laborator de microbiologie competent, de politici doar pe hârtie pentru prevenția și controlul infecțiilor nosocomiale, în general de incoerență și de neasumare a responsabilității pentru rezultatele dezastruoase.
     Și atunci, ce ne rămâne de făcut? Am putea, desigur, să privim peste gard, la ce fac europenii care nu înroșesc hărțile cu rezistența la antibiotice, poate învățăm ceva de la ei. Am mai putea să gândim strategii simple și coerente privind prescrierile de antibiotice. Nu ne oprește nimeni să punem accentul pe igiena personalului medical în spitale, începând cu banalul gest al spălării mâinilor. Sau să le explicăm pacienților, între două validări eșuate ale consultației (că tot nu merge SIUI), că antibioticele au indicații limitate și că, pentru o răceală, un ceai și-un antiinflamator ar fi de-ajuns.
     Dar avem și opțiunea de care acum ne temem aproape toți, de a-l întreba deschis pe pacient: cât de norocos ești astăzi? Pentru că o să-ți prescriu un antibiotic. Depinde de noi să nu ajungem acolo.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.