Newsflash
OPINII

Cât de actuală mai este sintagma vârsta a treia?

de Dr. Constantin BOGDAN - mar. 1 2012
Cât de actuală mai este sintagma vârsta a treia?
   La începutul anilor ’60, şcoala franceză de geriatrie (A. Huet între alţii) lansa o sintagmă care avea să se răspândească cu repeziciune şi să fie adoptată în multe ţări: vârsta a treia, pentru a defini plastic şi într-un fel metaforic, poetic şi chiar eufemistic oarecum, populaţia vârstnică; integrată, în limbajul „laic“ şi chiar în cel ştiinţific – sociologic şi medical – definea o categorie a populaţiei care, în intenţia iniţiatorilor, delimita populaţia în retragere pentru limită de vârstă – pensionarii. De-a lungul anilor evoluţia procesului de îmbătrânire a adăugat, progresiv, ani din ce în ce mai mulţi duratei medii a vieţii – peste un deceniu între anii ’60 şi prezent, pentru ţările cu indice de îmbătrânire înalt –, ceea ce a impus mai multe propuneri de clasificare a ceea ce se înţelegea prin „vârsta a treia“, pentru că un subiect octogenar (nonagenar şi chiar centenar – din ce în ce mai frecvent întâlniţi) era diferit, având alte caracteristici biologice, somatice, funcţionale şi sociale decât unul sexagenar. A fost necesară şi revizuirea limitei de intrare în vârsta a treia: în loc de 60 de ani – 65 şi chiar, după unii, 70–75 de ani. Ca urmare, sintagma în discuţie, folosită în limbajul de specialitate, prea largă, mai puţin precisă, păstrându-şi totuşi utilizarea în sens general, în limbajul obişnuit, a început să fie mai puţin folosită în limbajul ştiinţific.
   O altă tendinţă, firească, în ciuda opoziţiei pe care o întâmpină, este prelungirea limitei de vârstă pentru pensionare şi egalizarea acesteia pentru ambele sexe. Am menţionat că este firească, deoarece viaţa omului a înregistrat un spor de ani şi chiar de capacităţi de activitate, iar limitele vârstei de pensionare trebuie corelate cu evoluţia; pe de altă parte, femeile trăiesc, în medie, cu şapte ani mai mult decât bărbaţii (procesul de „feminizare a îmbătrânirii“); dincolo de argumentele biologice există şi argumente sociale şi economice care obligă la aceste schimbări.
   Alungirea perioadei de viaţă care se consideră delimitată ca „vârsta a treia“ – în mai multe ţări cu indice de îmbătrânire demografică înalt, durata vieţii a atins şi chiar depăşit 80 de ani – a făcut să fie propuse periodizări care, dincolo de limitele cronologice, au o justificare biologică, funcţională, privind capacităţile de activitate, nivelul de integrare socială, autonomie/dependenţă. Există mai multe periodizări, cea a OMS fiind cea mai folosită: 1) vârstnici: 65–74 de ani; 2) bătrâni: 75–89 de ani; 3) longevivi (macrobioţi): 90 de ani şi peste; 4) centenari: 100 de ani şi peste. Numărul acestora din urmă este în creştere, urmând să ajungă la 3,2 milioane în 2050 la nivel mondial – de 10–12 ori mai mult decât în prezent.
   Raţiuni ştiinţifice şi etice au determinat în ultimii ani, în afara clasificărilor şi periodizărilor menţionate, schimbări de denumiri, adresabilitate, definiţii şi delimitări privind domeniul populaţiei vârstnice, categoria cu pondere în creştere în ansamblul general al populaţiei generale, cu impact social, economic, cultural şi etic în societatea contemporană, schimbări încă insuficient cunoscute şi, în consecinţă, insuficient aplicate. Astfel, organismele internaţionale (ONU, OMS, grupurile de etică) recomandă utilizarea sintagmei de „persoană în vârstă“, în locul termenului de „bătrân“, care a dobândit în timp o conotaţie negativă, fiind asociat cu boală, handicap, degradare, dependenţă; apropo de handicap, sintagmele „persoană cu handicap“, „persoană cu dizabilităţi“ pătrund foarte greu atât în limbajul comun, cât şi în cel profesional, fiind încă destul de mult folosit termenul, apelativul de „handicapat“, „handicapaţi“. Din fericire, în ţările occidentale, aproape s-a generalizat utilizarea denumirii de „seniori“; din nefericire, la noi auzim adesea: boşorog, băbătie ş.a. Din păcate, limbajul medical este încă dator eticizării limbajului propriu, fiindcă, deşi neintenţionat, stigmatizăm pacienţii noştri, atunci când ne exprimăm, nu rareori, din grabă şi superficialitate: canceroşii, ulceroşii, epilepticii, ciroticii ş.a., apelative discriminative, aceşti semeni ai noştri suferinzi nefiind vinovaţi pentru neşansa de a fi bolnavi. Cineva reflecta cu  multă dreptate: „boala nu este altceva decât o alternativă a existenţei“; mai devreme sau mai târziu fiecare din noi, astăzi jucând rolul de „sănătos“, îl va juca şi pe cel de „bolnav“.
   Revenind la sintagma „vârsta a treia“, se pare că aceasta înregistrează un recul în limbajul profesional şi ştiinţific, rămânând să-şi păstreze locul în limbajul obişnuit, în cel jurnalistic; aceasta pentru că nu mai este atât de definitoriu cum o cer exigenţele ştiinţifice, rigoarea cercetării; o dovadă, în condiţiile evoluţiilor demografice că vârsta a treia nu mai acoperă realitatea, este faptul că s-a făcut necesară introducerea categoriei de „vârsta a patra“ şi chiar de „vârsta a cincea“, ceea ce face derutantă şi dificilă delimitarea potrivit „numerotării“. În sfârşit, ar fi şi un alt motiv: ne referim la „vârsta a treia“ fără a evoca „vârsta întâia“ şi „vârsta a doua“, care ar legitima vârsta a treia şi, în general, clasificarea vârstelor prin numerotare; am putea, folosind „vârsta a treia“, subînţelege şi „a patra“, „a cincea“ şi, cine ştie, în viitor, „a şasea“, ca fiind incluse în cea de „a treia“?
   Şi, în final, o întrebare la care se impune un răspuns: ce punem în loc? Pentru denumirea şi delimitarea acestei categorii de vârstă avem sintagme precis acoperitoare: „populaţie vârstnică“. În cercetarea ştiinţifică, medicală, sociologică, în demografie se va utiliza clasificarea recomandată pe plan internaţional de experţi (ONU, OMS), ca şi alte clasificări propuse de unii cercetători şi experţi, adaptate obiectivelor unor cercetări şi studii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe