Organizaţia mondială a sănătăţii a lansat
anul trecut planul global de acţiune pentru dizabilitate 2014–2021 – „Better health for all people with
disability“, care are ca principal obiectiv înlăturarea barierelor şi îmbunătăţirea
accesului la servicii şi programe de sănătate pentru persoanele cu dizabilităţi.
România, ca membru OMS, a aderat la acest proiect extrem de important pentru
acordarea de şanse egale la îngrijire medicală. Vedem însă cum se achită
oficialităţile de la noi de această sarcină prin prisma Ordinului pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a HG nr. 400/2014
(Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru în 2015) în domeniul
reabilitării medicale.
La punctul al treilea al referatului de
aprobare al Normelor pe 2015 citim: „în asistenţa medicală ambulatorie de
specialitate pentru specialitatea reabilitare medicală şi acupunctură,
utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face la
momentul acordării serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, astfel:
a) pentru consultaţii şi proceduri în cabinet la momentul acordării; b) pentru
procedurile acordate în baza de tratament prezentarea cardului se face în
fiecare zi de tratament / fiecare zi în care se acordă servicii de acupunctură
în cadrul curei de tratament“. Acest paragraf legiferează că pacientul cu
dizabilităţi, de multe ori deplasându-se în scaun cu rotile, cu cadrul de mers
sau în cârje, pentru a beneficia de o serie de proceduri specifice de
reabilitare medicală, va trebui să prezinte cardul de sănătate de nu mai puţin
de 12 ori: o dată la medicul de familie pentru a primi bilet de trimitere, o
dată în timpul consultaţiei din ambulatoriu la medicul specialist şi apoi încă
o dată pe zi timp de zece zile cât durează seria de proceduri de reabilitare
medicală.
Calvarul său este însă departe de a se fi
terminat. Conform reglementărilor curente, fiecare pacient trebuie să scrie o
declaraţie pe propria răspundere că la data consultaţiei nu este internat în
spital. La sfârşitul tratamentului va trebui să facă o vizită la casierie
pentru a achita o coplată între cinci şi zece lei (vezi acelaşi referat citat
mai sus): „Furnizorii de servicii medicale de reabilitare medicală încasează de
la asiguraţi suma corespunzătoare coplăţii pentru serviciile de reabilitare medicală
– serii de proceduri din pachetul de servicii de bază de care au beneficiat
asiguraţii; nivelul minim al coplăţii este de cinci lei/serie de proceduri, iar
nivelul maxim este de zece lei/serie de proceduri. Valoarea coplăţii este
stabilită de fiecare furnizor pe bază de criterii proprii“. În caz că e scutit
de această coplată (din cauza veniturilor mici), pacientul mai dă o declaraţie
pe propria răspundere.
Trebuie să ne gândim că toată această
complicaţie birocratică absolut inutilă se desfăşoară de cele mai multe ori în
cabinetul de consultaţii, acolo unde medicul specialist în reabilitare medicală
trebuie să verifice biletul de trimitere, să valideze calitatea de asigurat cu
cititorul de carduri, să consulte pacientul, să scrie în registrul de consultaţii
toate datele, apoi să le scrie şi în SIUI, să scrie reţeta electronică,
scrisoarea medicală şi fişa de proceduri. Totul în cele 15 minute alocate
pentru un pacient. Pentru toţi cei care nu sunt familiarizaţi cu prevederile
Contractului-cadru, reproducem din Norme
ce înseamnă o consultaţie într-un cabinet de reabilitare medicală:
„Consultaţia
medicală de specialitate – iniţială, cuprinde: anamneza, examenul clinic
general, examenul clinic specific specialităţii respective, stabilirea şi
recomandarea explorărilor necesare şi/sau interpretarea integrativă a explorărilor
şi a analizelor de laborator disponibile efectuate la solicitarea medicului de
familie şi/sau a medicului de specialitate, în vederea stabilirii
diagnosticului; bilanţul articular anatomic şi funcţional, bilanţul muscular,
bilanţul global gestual şi întocmirea planului de recuperare; unele manevre
specifice pe care medicul le consideră necesare; stabilirea conduitei
terapeutice, prescrierea tratamentului medical igieno-dietetic şi fizical şi de
reabilitare medicală, precum şi instruirea în legătură cu măsurile terapeutice şi
profilactice generale şi specifice balneoclimatice – terapii cu factori
naturali terapeutici – apele minerale terapeutice, lacurile şi nămolurile
terapeutice, gazele terapeutice, ansamblul elementelor fizico-chimice ale
climatului, inclusiv microclimatul de saline şi peşteri, avizate de Ministerul
Sănătăţii conform legislaţiei în vigoare“.
În acest timp, pacienţii care şi-au terminat
procedurile pe ziua respectivă aşteaptă cuminţi la uşă, cu cardul în mână, să
li se valideze ziua de proceduri!
Acestea sunt „beneficiile“ mult trâmbiţatului
card de sănătate, despre care unii încă mai cred că ar conţine date utile
medicului. Nu, cardul de sănătate nu conţine nimic din ceea ce i-ar fi de folos
pacientului sau medicului său. Ba chiar conţine mai puţin decât vechile carnete
de sănătate, căzute rând pe rând în uitare, aşa cum a căzut în uitare şi cartea
de alegător. Aşa se va întâmpla probabil şi cu cardul de sănătate, de care la
un moment dat o să-şi mai aducă aminte cu bucurie doar cei care l-au fabricat.
Să revenim însă la modul în care tratează
Guvernul României problematica persoanelor cu dizabilităţi. Cei care suferă un
accident vascular cerebral cu hemiplegie, cei care suferă un traumatism
vertebro-medular cu paraplegie sau marii politraumatizaţi – dar nu numai ei –
trebuie să ştie că, în România, statul decontează pentru un pacient în
ambulatoriu 21 de zile pe an de reabilitare şi nimic mai mult: „Perioada pentru
care se decontează procedurile specifice de reabilitare medicală este de
maximum 21 de zile/an/asigurat atât la copii, cât şi la adulţi, cu excepţia
copiilor 0–18 ani cu diagnostic confirmat de paralizie cerebrală, când se acordă
proceduri medicale specifice de reabilitare medicală pentru o perioadă de
maximum 42 de zile pe an/asigurat, aceste perioade putând fi fracţionate în
maximum două fracţiuni, în funcţie de afecţiunea de bază la recomandarea
medicului de specialitate reabilitare medicală“.
O problemă mult mai gravă o reprezintă însă
creşterea preţului decontat pe ziua de proceduri de reabilitare medicală. Încă
de anul trecut, când valoarea procedurilor pe o zi a crescut la 28 de lei,
medicii de reabilitare şi-au exprimat nemulţumirea pentru că pot trata mai puţini
bolnavi. Trebuie să înţeleagă toată lumea, inclusiv cei din judeţele mai bogate
sau din Bucureşti, că fondurile alocate reabilitării medicale sunt aceleaşi şi
a le împărţi la o valoare decontată mai mare înseamnă să tratezi mai puţini pacienţi.
Cu toate acestea, în 2015, asistăm la o nouă creştere a valorii decontate pe o
zi de proceduri. Cităm din referatul de aprobare a Normelor CoCa 2015: „În asistenţa medicală ambulatorie de
specialitate pentru specialitatea reabilitare medicală, s-au stabilit tarife
diferenţiate pe zi de tratament, astfel – tariful pe zi de tratament este de 28
de lei pentru patru proceduri pe zi, care nu include kinetoterapie şi masaj;
tariful pe zi de tratament este de 42 de lei pentru patru proceduri dacă cel puţin
una dintre cele patru se referă la servicii de kinetoterapie şi/sau masaj“.
Care va fi urmarea acestei prevederi?
Majoritatea medicilor vor prescrie mai rar kinetoterapie (baza reabilitării
medicale), pentru a putea trata mai mulţi pacienţi. În judeţele în care sunt
mai puţini contribuabili la fondul de sănătate, s-a ajuns anul trecut în situaţia
ca la valoarea de 28 lei pe ziua de proceduri un medic să consulte într-o lună
doar opt-zece pacienţi în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
Acum, la o valoare de 42 de lei pe ziua de proceduri, va mai putea consulta
doar cinci-şase.
Poate câteva date statistice ar fi mai
relevante pentru amploarea gravităţii acestei situaţii şi pentru ca dimensiunea
inechităţii sociale să fie mai uşor de perceput. Am pus faţă în faţă două
regiuni cu populaţii aproximativ egale: oraşul Bucureşti şi regiunea Oltenia
(judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi). Felul în care au fost alocate sumele
pentru reabilitare medicală în 2014 şi populaţia celor două regiuni sunt
prezentate în fig. 1. Câţi pacienţi
pot fi trataţi pe lună cu aceşti bani în condiţiile în care valoarea zilei detratament creşte la 42 de lei reiese din fig.
2. Cifrele folosite pentru alcătuirea acestor grafice sunt cele oficiale,
culese pe de site-urile caselor de sănătate.
Ca om care a participat anul trecut la aşa-zise
negocieri cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru Contractul-cadru,
îmi permit să afirm că toate aceste „norme“, care pur şi simplu ne sunt băgate
pe gât, vor avea urmări grave asupra stării de sănătate a populaţiei şi vor
duce la dezumanizarea actului medical, făcând să primeze considerentele
birocratice în faţa omului aflat în suferinţă. Să nu ne mai mirăm că tinerii noştri
medici îşi caută tot mai mulţi un loc de trăit departe de România, în ţări care
sunt mai normale la cap.