Nașterea este un eveniment uman, intim, cultural și care marchează definitiv restul vieţii femeii, copilului și familiei. În multe dintre cărţile publicate de obstetricienii români de la mijlocul sec. al XIX-lea și până în anii ’20 ai sec. al XX-lea, sarcina era încadrată proceselor fiziologice, pentru ca treptat să fie mutată în zone ale patologiei. O celebrare a vieţii a devenit eveniment medical.

Jael Backe, profesor la Julius-Maximilians-Universität din Würzburg, cu practică în ginecologie, genetică medicală și psihoterapie, însoţește femeile gravide, în călătoria lor fizică și spirituală, cu multă pasiune. În cartea* sa scrie că imaginea roz a îngrijirii prenatale devine din ce în ce mai puţin adevărată.

„Sarcina este o stare normală în viaţa unei femei, în care gravida experimentează procese fundamentale ale corpului și sufletului. Sarcina este doar o «circumstanţă diferită» și nu o circumstanţă patologică în viaţa unei femei.

Medicina de astăzi susţine din ce în ce mai mult sarcina ca fiind o situaţie de viaţă fundamental periclitată, situaţie în care numeroase riscuri ameninţă sarcina sau femeia însărcinată. Sarcina nu mai este concepută astăzi fără cuvântul «risc»”.

Îngrijorarea a fost strecurată în fiecare dintre aspectele vieţii femeii însărcinate. „În zilele noastre, sarcina este monitorizată de medic ca o boală cronică gravă. Nu este de mirare că speranţa în bine dispare în sarcină și, încetul cu încetul, se naște o frică generală de risc și femeile însărcinate devin extrem de preocupate.

Dar cine propagă aceste riscuri? Suntem noi înșine medicii, plus toţi furnizorii de servicii în sarcină și nenumăraţii consilieri care activează pe piaţa profitabilă a sarcinii”.

Fiind „la volanul rutinei, oarbă de rutină”, reflectează dacă nu cumva este prinsă în „capcana informaţiei” și observă în practica curentă că femeile gravide sunt „fundamental nesigure și speriate inutil”, iar „demonul riscului se ridică deasupra lor”.

Se consideră „anti-consilierul” care le oferă femeilor însărcinate curajul de a se elibera de riscul gândirii fabricate de toţi „consilierii” existenţi, profesioniști sau auto-proclamaţi.

Sarcina reprezintă o etapă firească, fiziologică în viaţa unei femei care decide și acceptă maternitatea, nicidecum o stare medicală care să presupună monitorizare specială ori o condiţie de natură a compătimi femeia.

În perioada de graviditate se petrec schimbări numeroase, fizice și psihologice, justificate în raport cu evenimentul major – crearea, nutrirea și aducerea pe lume a unei noi vieţi.

Adesea, și mai ales în ultimele decenii, societatea tinde să considere transformările prin care trece corpul și psihicul mamei ca pe ceva negativ și, evident, de natură a pune femeia însărcinată în balanţa evaluatorie a sistemului medical.

Alejandro Ojeda spune în cartea lui** că percepţia negativă și teama ce însoţesc sarcina și nașterea au dus la o paternalizare excesivă a femeilor însărcinate, care se simt adesea la mila unui sistem care le încarcă cu teste și nu ţin cont deloc de părerile lor.

În opinia sa, la toate acestea se mai adaugă și „poveștile îngrozitoare” pe care le aud de la alte mame, de la alte sarcini și nașteri, așa încât este lesne de înţeles ce se conturează în mintea viitoarei mame.

Medicii se protejează de răspundere. În consecinţă, au medicalizat un proces fiziologic considerându-l, în 80% din cazuri, riscant și au adus femeia gravidă din ce în ce mai aproape de laborator și de orice sistem medical de explorare. În loc de înţelegere și suport, femeia și familia sa se întâlnesc cu un discurs care îi introduce
viitoarei mame teama pentru ea și copil.