Unul dintre lucrurile care îi frustrează astăzi cel mai mult pe medici este faptul că pacienţii își caută simptomele pe Google, în încercarea lor de a afla ce suferinţă au și, eventual, cât de gravă este aceasta. Un alt lucru care-i enervează pe urgentiști este că pacienţii vin la UPU sau cheamă Salvarea atunci când nu ar fi cazul, concurând pe resursele și pe atenţia medicilor, care ar trebui îndreptate către pacienţi aflaţi în stare mai gravă sau chiar critică. Un altul – asta îi enervează pe medicii de familie – este acela că pacienţii lor le fac pe ambele de mai sus, ignorând expertiza lor rezultată dintr-o viaţă de studiu.
Putem oare alinia aceste frustrări pentru a obţine ceva util și salvator de vieţi? Putem face limonadă din aceste trei lămâi?
University Hospitals Birmingham (UHB) din Marea Britanie pare să fi făcut pași în această direcţie. Cum? Oamenii care sunt candidaţi la a îngroșa rândurile celor care așteaptă în „UPU”-rile din Birmingham sunt invitaţi să completeze un chestionar online privitor la semnele și simptomele lor înainte de a pleca spre spital sau de a face o programare. Un algoritm de inteligenţă artificială le va confirma sau nu nevoia de a accesa serviciile de sănătate în regim de urgenţă sau de a cere ajutorul specialiștilor. Ei vor putea, de asemenea, să discute cu un consultant despre problemele lor fără să fie nevoiţi să meargă la medic. Folosind o astfel de platformă, cei de la UHB speră să elibereze 30% dintre consultaţiile în regim de urgenţă. Pacienţii vor evita cozile lungi din urgenţe și vor putea fi direcţionaţi către medicul de familie sau către farmacist.
Nu intenţionez să argumentez aici dacă acest lucru este bun sau nu. Cred că este nevoie de date concrete după implementare:

■Cât a scăzut adresabilitatea și timpul de așteptare în urgenţe?
■Câţi pacienţi au fost salvaţi (relativ) ca o consecinţă a degrevării urgenţelor?
■Câte consultaţii la specialist au fost evitate?
■Câte resurse au fost economisite făcând mai puţine investigaţii?
■În câte cazuri pacienţii au acţionat mai repede (deci preventiv) în loc să aștepte până ce situaţia s-a acutizat ori a devenit critică?
■Cât timp a fost economisit evitând consultaţii care nu erau necesare și stat la cozi interminabile?
■Și, foarte important, câţi oameni au avut de suferit, scăpaţi fiind printre crăpăturile unui astfel de sistem?
Este foarte posibil ca, la nivel de cohortă, rezultatul să fie foarte bun, dar ce te faci când cineva apropiat cade victima imperfecţiunii și viciilor de comunicare generate de un astfel de sistem care elimină, practic, examenul clinic?
Este aceasta o idee de importat? Până nu avem mai multe date, nu am cum să știu. Dar știu sigur că multe se vor schimba pe viitor, iar ceea ce v-am prezentat mai sus este doar una dintre posibilităţi. Deloc improbabilă.