COVID este un acronim tehnic care se traduce prin „boală (Disease) dată de un coronavirus (Co-Vi)”. De aici, genealogia virusurilor SARS-CoV-2 continuă, în susur blând, cu litere ale alfabetului grecesc, deja familiare oamenilor de pretutindeni.

Fiecare dintre aceste litere corespunde unui „val” epidemic care începe de la varianta iniţial secvenţiată, Wuhan (corespondentă locului de unde a fost prelevată), la Alpha (litera A a alfabetului grecesc) și se termină la Omicron, subvarianta responsabilă de cele mai multe cazuri de COVID diagnosticate în iarna/primăvara lui 2022.

Suficient să observi că, până la acel moment, peste jumătate de miliard de oameni trecuseră prin COVID și peste cinci milioane își pierduseră
viaţa. Suficient cât să înţelegi că pandemia de COVID este un monstru de proporţii mitologice.

În vara lui 2022, o variaţie a Omicron identificată în Marea Britanie a fost botezată altfel decât până atunci. Acest stră-stră-strănepot nu se deosebea foarte mult de genitorul lui, dar anumite proprietăţi ale proteinei Spike îl făceau mai spăimos („scary”, în limba engleză).

Memeticienii au spus, în peisajul digital, c-ar fi mai mult decât o variantă. I s-a spus „scariant” (scary/variant). Dar numele ales n-a mai fost doar o literă. A fost Centaurus, fiinţă din bestiarul helenic jumătate om, jumătate cal, războinic de temut și ocazional antrenor de semizei, eroii Eladei.

În afara cercurilor de virologi amatori de pretutindeni, Centaurus n-a făcut multă carieră. N-a „prins”. Și aici e de fapt clinciul poveștii. În al treilea an de pandemie interesul public pentru ameninţarea COVID a scăzut dramatic.

Oboseala culturală asociată pericolului corona s-a transformat în ironie, bășcălie și refuz încăpăţânat în comunităţi privind și cele mai elementare reguli de igienă sau prevenţie.

Drept urmare, Centaurus ar fi trebuit să fie „cool”, să fie (mai) ușor de memorat de omul de rând. Oricine a avut ideea ar fi trebuit să se oprească acolo. Dar iepurele ieșise deja (la propriu) din pălărie.

Suntem în toamna lui 2022 și portofoliul de variante SARS-CoV-2 care sunt deja în circulaţie e divers, din ce în ce mai adaptat eludării imunitare, fie că e vorba de cei anterior vaccinaţi sau trecuţi prin boală cu infecţii pre-Omicron. De câteva săptămâni două variante și-au făcut simţită prezenţa în dialogul profesional. Li s-a spus Typhon și Cerberus.

Aici, recunosc, am ridicat pentru prima oară o sprânceană. Fie permisă licenţa poetică, și unul și celălalt sunt monștri mitici de înaltă relevanţă. Typhon e odrasla Gaiei (pământul) cu Tartarus (iadul) în răzbunare la titanomahie (războiul dus de zei împotriva titanilor).

Iar Cerberus e câinele cu trei capete care păzește intrarea în regatul de dedesubt (Tartar), regatul zeului morţii, Hades. În anumite povești, Cerber, alături de Hidră și Echidnă, e urmașul sus-numitului Typhon.

Ce-i drept, de la sfârșitul dominaţiei Delta până în prezent au mai murit peste un milion de oameni. Nu c-ar mai număra cineva. Vorbim de tot ce s-a întâmplat de la Omicron încoace ca fiind o banală răgușeală, un strănut și-o mică jenă, dar – în spatele iluziei – pandemia continuă să-și ducă ciclul natural.

Urmașii Omicron sunt deja responsabili de peste 100 de milioane de infecţii, în doar câteva luni, dar și de peste un milion de decese, într-o suveică de noi cazuri la persoane anterior naive imunitar, dar și la persoane expuse unei forme oarecare de COVID.

Dar de ce să le spui Cerberus? Typhon? Mi-e teamă că după ei prea puţine variante vor mai rămâne să ilustrăm, adecvat, ce se întâmplă în universul microscopic, al relaţiei virus vs. gazdă, respectiv epopeea coronavirusului prin organismul colectiv uman. Care deocamdată pare fără de sfârșit.

Citiți și: Straturi psihosociale