Am participat, recent, la o manifestare națională unde ați fost
prezent și dv., domnule profesor S. Tema congresului mă interesa în mod
deosebit, este calea pe care vreau să o urmez după terminarea facultății.
Sesiunile au fost – și de această dată – de un înalt nivel științific,
invitații de excepție și organizarea ireproșabilă. Am înțeles noțiuni despre
care nici măcar nu auzisem în timpul facultății (sunt studentă în ultimul an).
Am aflat lucruri pe care nu le-am putut citi nicăieri în timpul facultății – și
nu pentru că nu aș fi vrut, ci pentru că nu mi-a ajuns timpul. Am plecat cu mai
multe cunoștințe și cu mai puțină teamă de nereușite – acea teamă care ne este
indusă nouă, studenților, în primii ani de facultate.
Manifestarea s-a desfășurat științific, profesionist și în
același timp natural. Dar nici în natură nu există pădure fără uscături. S-a
întâmplat să fiu acolo când ați intervenit în cadrul unei lucrări științifice
care prezenta fapte incredibile din presă. Autoarea exemplifica vehement
cazuri medicale cu evoluții imposibile apărute după diagnostice sumbre,
ireversibile. Le citise în presa de peste ocean. Nu era vorba de cancer. Nici
măcar de efectele vaccinurilor ori de homeopatie sau noua medicină germană.
Extrapolând, a fost ca și cum ea ar fi susținut că decedații pot reînvia. A
făcut-o cu o asemenea naturalețe, încât totul părea aproape credibil pentru o
minte obosită, care nu mai are suficientă energie de a contrazice. Atunci când
prezenta aceste date fascinant de imposibile, speakerul avea o asemenea
convingere încât te nedumerea, te încurca, te tulbura. Așa că auditoriul a
audiat, iar la sfârșit a aplaudat. Și totul ar fi rămas așa. Medicina ar fi
fost reinventată, iar unele noțiuni din cunoștințele auditoriului ar fi fost
probabil resetate dacă nu ați fi intervenit, atrăgând atenția că este
impardonabil să se prezinte astfel de erori de gândire medicală la o
manifestare înalt științifică.
Într-adevăr, era o manifestare de rang înalt, unde nu te-ai fi
așteptat să auzi astfel de erori. Sunt însă erori care apar din ce în ce mai
des în lumea medicală, și chiar dv. ați menționat acest lucru. Tot mai mulți
medici devin homeopați, acupuncturiști, practicanți de medicină tradițională
chineză și chiar antivacciniști, afundându-se în capcanele acestor
pseudoștiințe, care se autoproclamă vindecătoare absolute. Dar, pe de altă
parte, cum să nu te afunzi, când toată facultatea înveți de unul singur? Când
citești slide după slide, liniuță după liniuță, bullet după bullet, liniuță la
bullet, bullet la liniuță, săgeți, chenare, abrevieri pe care nu le găsești în
cărți. Și apoi, la congrese, auzi că morții plâng, iar în reviste științifice
citești despre tratamente homeopatice. Toate acestea sunt erori de gândire
care, pentru un practicant aflat la începutul activității medicale, pot fi
fatale. Și apoi, exponențial, pentru societate – pentru oamenii bolnavi,
care, derutați și șocați de diagnosticul bolii, nu știu pe ce drum să meargă.
Pare că am ajuns într-un moment în care doar sancționarea
drastică a erorilor poate opri acest cerc vicios în care se afundă o parte din
practicanții medicinii. Este greu să faci diferența între fapt și ficțiune,
între adevăr și neadevăr, între absolut și relativ. Facultatea nu te învață
asta. Profesorii nu te învață asta. De aceea, vă mulțumesc că ați
intervenit, sancționând greșeala. Vă mulțumesc că abia acum, la sfârșitul celor
șase ani de facultate, însă la o activitate extracurriculară, am înțeles ce
face diferența dintre un profesor adevărat și unul doar cu diplome. Vă
mulțumesc, domnule profesor S., în numele meu și în numele tuturor celor care
caută adevărul.