Newsflash
OPINII

Când compasiunea devine datorie

Când compasiunea devine datorie

Există un volum tot mai impresionant de dovezi știinţifice în favoarea efectului benefic al interacţiunii bazate pe compasiune în contextul îngrijirilor medicale.

compasiunePacienţii se vindecă mai repede, mai bine, se ţin mai bine de tratament, au recăderi și spitalizări mai puţine și cheltuiesc mai puţini bani pe sănătate. La rândul lor, furnizorii de servicii medicale care excelează în sfera compasiunii sunt de două-trei ori mai solicitaţi și au profituri duble.

Pacienţii aflaţi în căutarea serviciilor medicale cu compasiune străbat drumuri mai lungi și sunt dispuși să plătească mai mult. La nivel de sistem de sănătate, lipsa compasiunii costă cu până la 50% mai mult atunci când vorbim despre boli cronice.

Și dacă chiar este așa, de ce compasiunea lipsește de pe agenda tuturor dezbaterilor din domeniul medical? Poate pentru că este adesea percepută ca fiind un registru intim, exclusiv personal și puţin transferabil. Iar aici greșim.

La 9 decembrie organizăm conferinţa online „În acţiune, cu compasiune”. Găsiţi detalii la o simplă căutare pe Google. Este adevărat, compasiunea este mai greu transferabilă pe modelul profesor-elev, dar crește extrem de bine și devine apoi contagioasă, cultivată pe medii de cultură bune.

Crearea unor astfel de medii, în schimb, se învaţă. Vom descoperi împreună de ce contează compasiunea, ce înseamnă ea, cum o putem oferi și cultiva și cum ar arăta dacă ne-ar reuși toate aceste demersuri.

Veniţi să aflaţi cum putem să le facem mai mult bine pacienţilor dar, mai ales, vouă înșivă, reconectându-vă cu scopul pentru care v-aţi îmbrăţișat profesia. Chiar și într-un astfel de context pandemic advers. Sau poate doar din curiozitate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe