Fac această afirmaţie nu numai pentru că – vorba lui Nichita Stănescu – limba română este patria mea. O fac, mai ales, pentru că, alături de spaniolă, de franceză, de italiană, ea se numără, realmente, printre cele mai frumoase limbi care se vorbesc astăzi în lume… Şi notez aceste gânduri nu din intenţia de a ce tind să o mutileze. Agresorii fiind nu atât acele persoane neştiutoare ce vorbesc cu „este multe“ şi nici măcar cele care, dintr-o incultură plină de aroganţă, „îmbogăţesc“ vocabularul cu termeni ca „almanahe“ ori „succesuri“. Vinovaţii principali sunt, de fapt, diverse „personalităţi“ cu funcţii înalte şi pretenţii aşişderea, ce ocupă locuri vizibile în Parlament, în Guvern, în instituţii de cultură, dar cărora le pasă mai puţin de limba de care se servesc, decât de peria cu care îşi şterg pantofii. Unul din „cancerele“ lingvistice pe care aceştia le diseminează, cu obstinaţie, mai ales prin mass-media, este combinaţia „ca şi“, folosită unde trebuie şi – cu osebire – unde nu trebuie. Adverbul „ca“ este foarte rar combinat cu conjuncţia „şi“, cele două părţi de vorbire putând fi utilizate împreună doar cu sensuri precum „întocmai ca“, „la fel ca“ („calculează ca şi un bun matematician“), „aproape“, „aproximativ“ („contractul e ca şi încheiat“) sau „în calitate de“. Dar în nici un caz „şi“ nu poate avea rolul de „tampon“ întru evitarea unei cacofonii. Mai ales acolo unde – aşa cum se întâmplă cel mai frecvent – nici măcar nu se profilează o asemenea asociere neplăcută de sunete. Iată doar câteva mostre de asemenea monstruozităţi lexicale, culese mai ales de la persoane cu pretenţii: Eu ca şi ministru; Valsul ca şi dans este(...); X ca şi primar; Eu ca şi fostă studentă la Harvard etc. Dar un „cancer“ lexical şi mai nociv prin răspândirea ce a luat-o este substantivul „nivel“. Care – arată dicţionarele – are doar o serie de conotaţii pornite de la cea iniţială – înălţimea la care se găseşte ceva în raport cu un plan (orizontal) de referinţă. Se poate spune „nivel de trai“, „nivelul apelor Dunării“, „întâlnire la nivel înalt“ şi altele de acest fel. Dar e dezagreabil să auzi/să citeşti fraze ca: Bolnavul are o afecţiune la nivelul inimii; M-am adresat la nivel de şef de secţie; Sutienele cu sârmă pot cauza (…) noduli la nivelul sânului; Explozia l-a afectat serios la nivelul ochiului; Coborârea lui N. la nivelul cârciumii de mahala; La nivelul şinelor, temperatura era de 60 de grade; Încercăm să ne susţinem reciproc la nivel de comunicare culturală; La nivel estetic, orăşelul nu arată rău (…) răsar mereu clădiri care marchează nivelul de prosperitate (…); Asigurarea transparenţei la nivel financiar; O dimensionare culturală la nivel de concept; (…) ar anula un posibil blocaj la nivelul ofertei culturale; (Ea) are în spate o adevărată carieră la nivelul administraţiei locale; Ar trebui să plăteşti amenda la nivelul ţării în care eşti rezident; Populaţia să nu fie afectată la nivelul consumului de gaze (zise un ministru!); La nivelul la care cunosc bine evoluţia lucrurilor; Stabilirea tinerilor medici la nivel rural; Sentinţa de la Haga ne-a adus o satisfacţie la nivel moral. Şi exemplele ar putea continua, dar ar depăşi cu mult spaţiul acestei rubrici. Totuşi nu aş vrea să închei fără a mai menţiona una – adevărat corolar al acestor pocituri lexicale: masteratul ca şi nivel de pregătire (…). Ce poţi să mai spui faţă de un asemenea nivel intelectual de exprimare?!
repeta lucruri ştiute, ci pentru că mă scoate din sărite faptul că, de la o vreme, frumoasa limbă ce o vorbim a devenit obiectul unor perseverente agresiuni