Corpul tău este bagajul pe care ești nevoit să îl cari după tine prin viaţă. Cu cât bagajul este mai greu, cu atât mai scurtă e călătoria. (Arnold H. Glasgow)

Persoanele cu „burtică” au un volum mai mic de materie cenușie în comparaţie cu cele mai suple, arată un studiu publicat într-o revistă prestigioasă. „Excesul de greutate și obezitatea au o multitudine de consecinţe asupra sănătăţii. (...) obezitatea va avea un efect asupra sănătăţii creierului nostru”, spune Mark Hamer, profesor la Universitatea Loughborough din Marea Britanie și autor principal al studiului. Hamer a arătat, într-o altă lucrare, modul în care activitatea fizică poate crește materia cenușie și a sugerat că exerciţiile fizice reprezintă o modalitate de a contracara unele dintre influenţele negative pe care obezitatea le-ar putea avea asupra corpului și creierului.

Studiul „Patterns of Regional Cerebral Blood Flow as a Function of Obesity in Adults”, coordonat de profesorul Daniel Amen și publicat în Journal of Alzheimer’s Disease în toamna lui 2020, a evidenţiat că un indice de masă corporală crescut este asociat cu anomalii ale perfuziei cerebrale. Este știut că obezitatea, la mijlocul vieţii, în special, a fost identificată ca un factor de risc pentru Alzheimer. Într-un interviu pentru The New York Times, urmare a datelor publicate, Daniel Amen a declarat: „Greutatea rănește creierul. Vreau ca oamenilor să le pese suficient de creierul lor încât să lucreze pentru ca trupul lor să fie sănătos. În scăderea riscului de apariţie a bolii Alzheimer, avem mult mai mult control decât aţi putea crede”.

Aspecte „înghiţite pe nemestecate”

Discutând aceste chestiuni pe o reţea socială, o doamnă m-a provocat cu următoarea afirmaţie: „Buda este ultragiat! Transmite multe salutări nutriţioniștilor, grupului de cercetători britanici... și prestigioasei publicaţii!”. Sunt multe aspecte pe care le observăm în jurul nostru și pe care le luăm ca atare, fără a le analiza.

Buddha istoric nu era dolofan. El e înfăţișat contemplativ, senin, pașnic și slab. Au apărut statui și reprezentări ale lui Buddha gras – cu ochii deschiși și râzând. Buddha care se hlizește, Buddha rotofei, a fost un călugăr zen numit „Budai” care a trăit în China în jurul sec. al X-lea (circa 1.600 de ani după Buddha istoric și slăbuţ).  Acest călugăr grăsunel, peregrin, ce purta cu el doar un sac de pânză („Budai” înseamnă „sac de pânză” în limba chineză), avea suflet bun și era plin de umor, mereu fericit și mulţumit și ducea un stil de viaţă cam excentric.

În plus, Budai a devenit un personaj celebru în basmele populare chinezești, fiindcă a fost îndrăgit de cei mici, de aici, poate, și răspândirea atât de mare a imaginii unui Buddha gras. Budai le oferea copiilor dulciuri – din cerșit – și îi învăţa să dăruiască cu bucurie, pentru că astfel li se vor întoarce darurile, tot cu bucurie. Budai predica detașarea de problemele cotidiene și recomanda râsul. Credea și spunea că se va ivi ulterior o soluţie la toate necazurile. Budai a fost „un maestru zen al râsului”. Buddha gras chinezesc este cunoscut și ca Buddha al fericirii și bogăţiei.

De la Feng Shui la kitsch

În China tradiţională (și în alte zone ale lumii) o persoană dolofană însemna noroc și bogăţie. Mulţi cred că frecarea burţii statuii sale le va aduce noroc (deși asta nu e deloc o învăţătură budistă, dar cui îi pasă!?), bogăţie și prosperitate. Grăsuţul vesel a pătruns și a fost asumat de multe temple budiste din lume. Cel japonez semnifică abundenţa iubirii, compasiune, înţelepciune, virtute... Buddha zâmbăreţ și rotunjor a devenit o statuie populară în Feng Shui, de aceea îl vedem și prin magazinele de la noi.

Se știe că budismul, de-a lungul timpului, s-a transformat într-o religie atât de complexă și a adăugat mereu straturi de zeităţi, dintre care multe au numeroase avatare. Comerţul global, însă, l-a dus pe Buddha care râde pretutindeni și l-a transformat în adevărat kitsch, de zărim în multe curţi, dindărătul buruienilor, capul zâmbăreţ gușat.

Așa că, dacă este să vorbim despre Buddha cel adevărat, Siddhārtha Gautama, ascetul, nu avem vreun motiv să credem că a fost vreodată dolofan. Celălalt, rotofeiul, e mai adecvat pentru Chinatown. Povestea lui Budai este interesantă și ne lasă cu un zâmbet pe buze, asemenea reprezentărilor sale. Însă imaginea sa, astăzi, îmi pare că reflectă o stare de fapt: mâncăm, bem și apoi un cântec vesel cântăm. „Ne doare la pălărie”, cum spune românul.

E complexă problematica obezităţii, o boală neurocomportamentală cronică, și nu e doar legată de nepăsare și mâncare. Privind statueta de pe podelele magazinelor, de la o vreme, gândul mă duce înspre hambarele pline ale bogatului care s-a hotărât să lenevească: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te!” (Luca 12, 19).