Ediţia a unsprezecea a conferinţei Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) a înregistrat un record de participare, cu peste 11.600 de medici înscriși la lucrări. În deschiderea manifestării, au fost organizate trei cursuri de comunicare, susţinute de cadre didactice de la Universitatea din București, și un blitz-interviu în care prof. dr. Cătălina Poiană și prof. dr. Bogdan-Ovidiu Popescu au răspuns întrebărilor jurnalistului Val Vâlcu. Astăzi, răspunsurile prof. dr. Bogdan O. Popescu.

Care este impactul tehnologiei în relaţia medic-pacient?

Îmi e la îndemână să compar situaţia de astăzi cu ceea ce se întâmpla când eram eu rezident în clinica celebrului profesor Leonida Gherasim. De unde învăţam noi medicină? De la profesori și din cărţi, care cărţi nu se găseau atât de simplu. E adevărat că pacienţii aveau un respect extraordinar faţă de medici și luau cumva ca un dat ceea ce le spunea medicul. Iar în ceea ce privește scrisul, completatul de formulare, n-aveai de completat decât foaia de observaţii, biletul de externare, reţeta și, eventual, un concediu medical.

Cât privește dezvoltarea tehnologiei, avem și avantaje,  și dezavantaje. Tehnologia a făcut ca în zilele noastre progresul știinţei să fie extraordinar de rapid, într-un ritm fără precedent, în toate domeniile. Fiecare în specialitatea lui are o problemă reală, nu poate ţine pasul, nu poate ști tot ceea ce se cunoaște. Iar asta ne conduce către o situaţie care a fost prefigurată cumva de filmele știinţifico-fantastice. Poate ne amintim de „Star Trek”: când oamenii aveau nevoie de o informaţie, o cereau unui personaj, numit Data. Un android, adică o formă de inteligenţă artificială.

Nu mai putem gestiona toate informaţiile?

Pe vremea când eu eram rezident, noi știam toate medicamentele care trebuie administrate într-o afecţiune sau alta, în ce doze, la ce interval. Sigur, erau disponibile mult mai puţine medicamente și totul putea fi cuprins de mintea unui om. Ritmul în care soseau noutăţile era suficient de lent ca să putem asimila treptat informaţiile. Astăzi, eu, de exemplu, am nevoie să verific permanent în sistemele informatice, chiar în specialitatea mea, să văd ce noutăţi sunt pentru diagnostic, ce entităţi noi s-au descris, ce medicamente sunt indicate, în ce doze. Iată cum, într-un timp relativ scurt, de 25-30 de ani, abordarea medicului devine complet diferită. Și lucrurile nu vor rămâne așa, vom merge către o tehnologie care generează folosirea tehnologiei.

Este un cerc virtuos sau unul vicios?

În condiţiile în care pacientul, tot datorită tehnologiei, are acces la tot felul de informaţii, apare situaţia pe care cu toţii o știm și care pune medicul în dificultate: cea a căutării de informaţie fără posibilitatea filtrării ei corespunzătoare. Astfel, pacientul vine deja la cabinet cu ideea că are o boală sau alta, ceea ce pune presiune pe relaţia medic-pacient și poate să ducă la probleme importante, la neîncredere în medic.

Iar efectul pozitiv al tratamentului, cam 30-40% din efect, se datorează strict încrederii pacientului în medic. Tehnologia a adus o cantitate uriașă de informaţii și avem o problemă. Dacă atunci când este prea multă lumină ne punem ochelari de soare, ce facem când sunt prea multe informaţii cu care suntem bombardaţi, dar nu există ochelari de soare?

Va putea fi înlocuit medicul de inteligenţa artificială?

Cu siguranţă că se va progresa foarte mult în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul automat bazat pe inteligenţa artificială. Nu ai cum să stochezi într-o minte umană o cantitate teoretic infinită de informaţii, așa cum se întâmpla în „Star Trek” cu Data, și să ai o viteză de procesare la nivelul inteligenţei artificiale. Dar nu este asta totul în medicină și de aceea insistam pe nevoia de încredere a pacientului în medic, pe relaţia medic-pacient. Chiar cuvântul medicină vine de la un termen latinesc care înseamnă a fi împreună cu celălalt.

Nu știu cât de reconfortant m-aș simţi să fiu împreună cu un robot care mă examinează medical cu mare precizie, dar fără latura această umană, care nu poate fi substituită. Eu cred foarte mult în necesitatea interacţiunii umane, ca parte fundamentală a medicinei, cel puţin pentru orizontul de timp pe care ni-l putem prefigura noi.