Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Bani pentru sănătate

Viața Medicală
Conf. dr. Corneliu ZEANA luni, 27 august 2012
   Sănătatea costă bani. Altfel spus, cheltuim pentru sănătate. Oricine a trecut printr-o boală oarecare ştie cât a trebuit să plătească spre a-şi recupera sănătatea. Este însă binecunoscut faptul că marea majoritate a îmbolnăvirilor pot fi prevenite şi că prevenţia este de zeci sau de o sută de ori mai rentabilă. Fumatul este prima cauză a cancerului pulmonar, după care vine poluarea atmosferică. A nu fuma şi a extinde spaţiile verzi (în Bucureşti se face invers) înseamnă a preveni cancerul pulmonar. Acesta este mult mai frecvent în Capitală decât în judeţul Covasna, de pildă. Cât costă tratamentul în cazul unui astfel de cancer? Foarte mult şi are rezultate mediocre. În ţările în care s-au introdus programe de prevenţie a infarctului miocardic, mortalitatea prin această afecţiune a scăzut la mai puţin de jumătate, spre deosebire de România, unde creşte de la an la an, noi fiind paradoxul Europei. Suntem unica ţară din UE în care infarctul continuă să crească. În SUA, mortalitatea prin infarct miocardic s-a redus cu mai mult de 50%.
   În „Punctul critic“, trimestrial de diagnoză socială, politică şi cultură, la primul număr am tras un semnal de alarmă în capitolul „Starea sănătăţii poporului român: consecinţele dezastruoase ale unei politici iresponsabile“. Am revenit, în următorul număr, discutând starea proastă a spitalelor, care nu se datorează în primul rând finanţării insuficiente (aşa cum se clamează), ci utilizării necorespunzătoare a banilor alocaţi, mai precis furtului masiv. Nu s-au dat bani pentru sănătate? Dimpotrivă, s-au alocat sume (reale) de câteva ori mai mari, de patru-cinci ori, dar starea sănătăţii populaţiei României s-a deteriorat într-un ritm fără precedent. Populaţia a ajuns, potrivit ultimului recensământ, la 19 milioane, durata de viaţă a românilor este mai redusă decât oriunde în Europa. În 1989, când românii s-au revoltat împotriva unui sistem de netolerat, aveam o incidenţă a tuberculozei la copii de 9,3 la 100.000, pentru ca în ultimii ani să depăşim binişor şi în creştere perpetuă 31. Mă tem de cifrele din 2012. S-a înregistrat deci o creştere de patru ori. În acest timp, la noi, s-au închis sanatorii şi preventorii, unul după altul. La nivelul anului 2006, România avea o incidenţă a tuberculozei de 112,56, Finlanda – 5,32, Grecia – 5,2, Olanda – 6,13 Italia – 7,03. În vremea comunismului odios, existau 42 de sanatorii şi 38 de preventorii pentru TB. Numărul lor total a ajuns acum sub zece. Clădirile au fost vândute pe preţ de nimic, s-au transformat în cazinouri, paturile şi aparatura au mers la fier vechi. Mortalitate maternă? Romania are peste 15 decese la 100.000 de naşteri, în timp ce Macedonia are 4,43, Austria – 2,57, Grecia – 2,68 etc.
   Unde s-au dus banii alocaţi sănătăţii? Cu cât spitalul este mai mare, cu atât este mai bugetivor. Guvernul SUA a procedat la o analiză riguroasă a eficienţei spitalelor. Concluzia: cele mai eficiente sunt spitalele mici şi mijlocii, nu marile clinici. Spitalele apropiate de comunitatea pe care o deservesc. Pentru ce îşi lasă medicii (unii dintre ei) profesiunea pentru care s-au pregătit şi se bat, fără scrupule, pentru a deveni directori de spital mare? Un control al averilor ar putea oferi o explicaţie. Ce putem spune despre spitalele private care căpuşază spitalele de stat prin vecinătate fizică imediată şi prin combinaţii funcţionale? Aşa-zisele „consolidări“ ale unor spitale din Capitală au costat de câteva ori mai mult decât construirea unor spitale noi, cu arhitectură modernă, instalaţii noi etc. Banii au fost înghiţiţi de cârpeli care au costat de câteva ori mai mult decât o clădire nouă. În Franţa, am văzut cum se demolau şi se reconstruiau din temelii spitale care mi se păreau încă foarte bune. Spitalul modern are însă alte norme, alte circuite şi, firesc, dă alt randament. Dacă aceste spitale nu ar fi fost de stat, ci ale cuiva care nu aruncă bani pe fereastră, în niciun caz nu s-ar fi acceptat consolidări păguboase (putem spune frauduloase). Ford, la uzinele Dacia, a dinamitat şi reconstruit clădirea administraţiei. A fost mai economic. Cele mai elocvente exemple le aflăm însă în China şi Statele Unite, dar şi în ţări mici. Macedonia a privatizat clinicile de chirurgie cardiacă. Performanţele au devenit de invidiat, iar bolnavul nu mai trebuie să plătească nimic neoficial dacă este asigurat. Pacienţii sunt mai mulţumiţi. Experţii Comisiei Europene cer Ministerului Sănătăţii „măsuri anticorupţie pentru sistemul sanitar“. Foarte curând, FMI va deveni mai ferm şi în acest domeniu. Spre binele nostru.
   Criza economică actuală a afectat nu doar Statele Unite, care au adoptat reduceri drastice ale bugetului de sănătate (dar mai cu seamă restructurări), ci şi Uniunea Europeană, singura soluţie fiind supravegherea riguroasă a cheltuirii banilor. Prin reducerea salariilor cu 25%, România a evitat o catastrofă, dar aceas­tă reducere trebuia să fie proporţional mai mare la nivelul salariilor de vârf. Oricum, temporar, a fost o măsură necesară, iar unii decidenţi plătesc acum un preţ exagerat.
   Să ne limităm la banii alocaţi sănătăţii. Toate ţările europene procedează la reduceri substanţiale pentru a echilibra balanţa. La noi nu s-au făcut reduceri drastice, iar preocupările succesivilor miniştri la sănătate au fost aproape absente pentru restructurarea sistemului, unul dintre cele mai puţin reformate în comparaţie cu alte sectoare ale economiei, dar şi comparativ cu alte ţări.
   Revenind la ţările europene, oferim câteva exemple edificatoare pentru efortul de a face faţă crizei. Datele ne-au fost furnizate de European Public Health Alliance („Facts & figures on the impact of the financial crisis on health“).
   Bugetul Ministerului Sănătăţii din Portugalia a fost redus în 2010 cu 12,3%. Irlanda a procedat succesiv la reduceri cu câte 6,6%. Bugetul pentru sănătate al Greciei a fost redus în 2011 cu 1,4 miliarde de euro. Guvernul Franţei prevede o reducere cu 2,4 miliarde, 40% prin promovarea medicamentelor generice şi prin reducerea utilizării considerate excesive a unor dispozitive medicale – cum sunt stenturile coronariene, pentru care este nevoie de „un al doilea aviz“, spre se a evita abuzurile. Austria plănuieşte o reducere cu 1,7 miliarde de euro între 2010 şi 2013. Guvernul Spaniei reduce bugetul de sănătate cu şapte miliarde. Ungaria operează probabil cele mai drastice reduceri ale bugetului pentru sănătate, pentru a evita colapsul financiar: de la 4 la 1,2 miliarde de euro. Romania, ca şi pe vremea guvernului Tăriceanu, când economia părea că duduie, nu se armonizează cu realităţile europene, ba chiar le ignoră. Cu bună ştiinţă? Preocupată doar de lupta pentru putere? Devalorizarea leului odată cu suspendarea preşedintelui ţării va lua proporţii nebănuite dacă acesta va fi demis. În locul unor măsuri drastice de redresare, scandalurile politice se ţin lanţ, iar datoriile ţării cresc în ritm rapid. Fondul de pensii înregistrează un deficit de peste trei miliarde, dar nimănui nu pare să-i pese. Tot ce se doreşte este puterea.
   În sănătate, avem nevoie urgentă de dirijare a banilor preferenţial pentru sectorul preventiv. Numărul de paturi este deja mult peste normele europene. Avem nevoie de cercetare preventivă spre a stăvili numărul prea şi tot mai mare de bolnavi cardiovasculari, diabetici, canceroşi, tuberculoşi etc. Dispunem de o armată de „cercetători în clinică“, în toate marile clinici. Nu avem cercetători în marile institute de cercetare fundamentală şi chiar nici în prevenţia pe teren, în populaţie. Bugetivori? Fără îndoială! Ar da randament în cercetarea preventivă? Desigur, s-ar reduce numărul îmbolnăvirilor. S-ar impune descongestionarea clinicilor prin trecerea tuturor cercetătorilor în cercetarea preventivă din teren. Refor­marea clinicilor mari înseamnă şi separarea învăţământului de îngrijirea bolnavilor, aşa cum există în Marea Britanie, de pildă, unde profesorii se ocupă de învă­ţământ, chiar dacă pacienţii servesc drept material didactic. Profesorii nu sunt şi şefi de secţii cu paturi, este un anacronism. Calitatea morală a corpului didactic trebuie să se plaseze mult peste medie, deoarece sunt formatori pentru noua generaţie. (...) Spre a evita orice bănuială, voi recurge la propriul exemplu. Sunt medic primar în cardiologie şi în medicină internă, cu doctorat (neplagiat), cu câteva competenţe în plus (imunologie clinică, ecocardiografie ş.a.). În ultimii ani, foarte recent, în Clinica Medicală a Spitalului de Urgenţă Floreasca, îngrijeam nici mai mult nici mai puţin decât patru bolnavi, respectiv paturi, cifră superpozabilă atunci când nu sunt doi bolnavi în pat. Eram ajutat şi de un rezident. O subutilizare fla­grantă. Dădeam oare randamentul care să justifice salariul pe care-l primeam? Totuşi, eram printre foarte puţinii care mai veneau la contravizită. În virtutea unei tradiţii pierdute, profesorul făcea odinioară aproape zilnic contravizita împreună cu o suită de medici. Astăzi ar trebui să o facă şeful de secţie. La chirurgie, contra­vizita se face încă, spre lauda lor; în clinica medicală – doar pe hârtie. După ora prân­zului, medicii se îndreaptă spre cabinetele private. Nu-şi mai fac de lucru în spital.
   Clinicile au nevoie de bani? Îi pot obţine foarte uşor. Învăţământul ar trebui să plătească pentru materialul didactic oferit de spital. Oricum, au un număr nepermis de mare de studenţi cu plată, învăţământul universitar de stat nu se mai deosebeşte de-acum de cel privat. Apoi, există numeroase studii clinice pe bolnavii din spital, foarte bine plătite de marile firme de medicamente. Banii ar trebui să intre direct în bugetul Ministerului Sănătăţii, o parte revenind şi clinicii în care se efectuează studiul, ca obligaţie de serviciu. Apoi, marele număr de pacienţi care se adresează medicilor din clinici în loc să meargă în reţeaua ambulatorie ar trebui taxaţi oficial. Prin ce se justifică multiplicarea parcă la nesfârşit a spitalelor „de urgenţă“ în Capitală, unde era doar Spitalul Floreasca? Prin sporurile salariale, prin aglomerarea (suplimentarea schemelor) şi prin multiplicarea liniilor de gardă. Toate acestea sunt bugetivore.
   Cum este utilizat un medic de gardă în Statele Unite? Lucrează fără nicio pauză, supravegheat permanent video, nu este plătit şi pentru orele în care eventual doarme, ceea ce în spitalele americane nu este însă posibil. Cum este exploatată aparatura sofisticată? La Bucureşti, s-au aglomerat mai multe computer-tomografe decât oriunde în lume. Majoritatea sunt mult subutilizate, se degradează moral. În Germania, coronarografiile se efectuează 24 de ore din 24, medicii lucrează în ture, pe bandă rulantă. La noi, cu rare excepţii, se lucrează doar dimineaţa, dar medicii care efectuează coronarografii au şi paturi în clinică, deci fac şi vizita, o altă anomalie.
   Toţi bolnavii suicidari au nevoie de psihiatru. Marea, foarte marea lor majoritate tentează suicidul prin ingestie de medicamente. Principalul spital de psihiatrie nu primeşte însă intoxicaţii. Salvarea străbate tot oraşul, cu circulaţia atât de aglomerată, duce bolnavul la Spitalul Floreasca, după care, a doua zi, face tot parcursul înapoi spre psihiatrie, deoarece la urgenţă nu există psihiatrie. O anomalie incredibilă, consumatoare de timp, bani şi vieţi omeneşti.
   Am oferit doar câteva exemple, care par amănunte. Din suma amănuntelor, din lipsa de preocupare pentru o organizare eficientă, ca şi din alte găuri negre (menţionăm doar modul în care s-au făcut marile achiziţii de aparatură) rezultă lipsa banilor în sănătate. Ministrul Vasile Cepoi este cel dintâi care ocupă acest fotoliu ministerial fără să dea în acelaşi timp consultaţii în clinică, în dauna prezenţei în minister, fără să-şi fi scos certificat de handicapat, fără să-şi fi falsificat dosarul, fără compromisuri morale, nu doar capabil, ci şi doritor să reformeze sistemul. Sperăm că va reuşi.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC