Sănătatea costă bani. Altfel spus, cheltuim
pentru sănătate. Oricine a trecut printr-o boală oarecare ştie cât a trebuit să
plătească spre a-şi recupera sănătatea. Este însă binecunoscut faptul că marea
majoritate a îmbolnăvirilor pot fi prevenite şi că prevenţia este de zeci sau
de o sută de ori mai rentabilă. Fumatul este prima cauză a cancerului pulmonar,
după care vine poluarea atmosferică. A nu fuma şi a extinde spaţiile verzi (în
Bucureşti se face invers) înseamnă a preveni cancerul pulmonar. Acesta este
mult mai frecvent în Capitală decât în judeţul Covasna, de pildă. Cât costă
tratamentul în cazul unui astfel de cancer? Foarte mult şi are rezultate
mediocre. În ţările în care s-au introdus programe de prevenţie a infarctului
miocardic, mortalitatea prin această afecţiune a scăzut la mai puţin de jumătate,
spre deosebire de România, unde creşte de la an la an, noi fiind paradoxul
Europei. Suntem unica ţară din UE în care infarctul continuă să crească. În
SUA, mortalitatea prin infarct miocardic s-a redus cu mai mult de 50%.
În „Punctul critic“, trimestrial de diagnoză
socială, politică şi cultură, la primul număr am tras un semnal de alarmă în
capitolul „Starea sănătăţii poporului român: consecinţele dezastruoase ale unei
politici iresponsabile“. Am revenit, în următorul număr, discutând starea proastă
a spitalelor, care nu se datorează în primul rând finanţării insuficiente (aşa
cum se clamează), ci utilizării necorespunzătoare a banilor alocaţi, mai precis
furtului masiv. Nu s-au dat bani pentru sănătate? Dimpotrivă, s-au alocat sume
(reale) de câteva ori mai mari, de patru-cinci ori, dar starea sănătăţii populaţiei
României s-a deteriorat într-un ritm fără precedent. Populaţia a ajuns,
potrivit ultimului recensământ, la 19 milioane, durata de viaţă a românilor
este mai redusă decât oriunde în Europa. În 1989, când românii s-au revoltat
împotriva unui sistem de netolerat, aveam o incidenţă a tuberculozei la copii
de 9,3 la 100.000, pentru ca în ultimii ani să depăşim binişor şi în creştere
perpetuă 31. Mă tem de cifrele din 2012. S-a înregistrat deci o creştere de
patru ori. În acest timp, la noi, s-au închis sanatorii şi preventorii, unul
după altul. La nivelul anului 2006, România avea o incidenţă a tuberculozei de
112,56, Finlanda – 5,32, Grecia – 5,2, Olanda – 6,13 Italia – 7,03. În vremea
comunismului odios, existau 42 de sanatorii şi 38 de preventorii pentru TB. Numărul
lor total a ajuns acum sub zece. Clădirile au fost vândute pe preţ de nimic,
s-au transformat în cazinouri, paturile şi aparatura au mers la fier vechi.
Mortalitate maternă? Romania are peste 15 decese la 100.000 de naşteri, în timp
ce Macedonia are 4,43, Austria – 2,57, Grecia – 2,68 etc.
Unde s-au dus banii alocaţi sănătăţii? Cu
cât spitalul este mai mare, cu atât este mai bugetivor. Guvernul SUA a procedat
la o analiză riguroasă a eficienţei spitalelor. Concluzia: cele mai eficiente
sunt spitalele mici şi mijlocii, nu marile clinici. Spitalele apropiate de
comunitatea pe care o deservesc. Pentru ce îşi lasă medicii (unii dintre ei)
profesiunea pentru care s-au pregătit şi se bat, fără scrupule, pentru a deveni
directori de spital mare? Un control al averilor ar putea oferi o explicaţie.
Ce putem spune despre spitalele private care căpuşază spitalele de stat prin
vecinătate fizică imediată şi prin combinaţii funcţionale? Aşa-zisele „consolidări“
ale unor spitale din Capitală au costat de câteva ori mai mult decât
construirea unor spitale noi, cu arhitectură modernă, instalaţii noi etc. Banii
au fost înghiţiţi de cârpeli care au costat de câteva ori mai mult decât o clădire
nouă. În Franţa, am văzut cum se demolau şi se reconstruiau din temelii spitale
care mi se păreau încă foarte bune. Spitalul modern are însă alte norme, alte
circuite şi, firesc, dă alt randament. Dacă aceste spitale nu ar fi fost de
stat, ci ale cuiva care nu aruncă bani pe fereastră, în niciun caz nu s-ar fi
acceptat consolidări păguboase (putem spune frauduloase). Ford, la uzinele
Dacia, a dinamitat şi reconstruit clădirea administraţiei. A fost mai economic.
Cele mai elocvente exemple le aflăm însă în China şi Statele Unite, dar şi în ţări
mici. Macedonia a privatizat clinicile de chirurgie cardiacă. Performanţele au
devenit de invidiat, iar bolnavul nu mai trebuie să plătească nimic neoficial
dacă este asigurat. Pacienţii sunt mai mulţumiţi. Experţii Comisiei Europene
cer Ministerului Sănătăţii „măsuri anticorupţie pentru sistemul sanitar“.
Foarte curând, FMI va deveni mai ferm şi în acest domeniu. Spre binele nostru.
Criza economică actuală a afectat nu doar
Statele Unite, care au adoptat reduceri drastice ale bugetului de sănătate (dar
mai cu seamă restructurări), ci şi Uniunea Europeană, singura soluţie fiind
supravegherea riguroasă a cheltuirii banilor. Prin reducerea salariilor cu 25%,
România a evitat o catastrofă, dar această reducere trebuia să fie proporţional
mai mare la nivelul salariilor de vârf. Oricum, temporar, a fost o măsură
necesară, iar unii decidenţi plătesc acum un preţ exagerat.
Să ne limităm la banii alocaţi sănătăţii.
Toate ţările europene procedează la reduceri substanţiale pentru a echilibra
balanţa. La noi nu s-au făcut reduceri drastice, iar preocupările succesivilor
miniştri la sănătate au fost aproape absente pentru restructurarea sistemului,
unul dintre cele mai puţin reformate în comparaţie cu alte sectoare ale
economiei, dar şi comparativ cu alte ţări.
Revenind la ţările europene, oferim câteva
exemple edificatoare pentru efortul de a face faţă crizei. Datele ne-au fost
furnizate de European Public Health Alliance („Facts & figures on the impact of the financial crisis on health“).
Bugetul Ministerului Sănătăţii din
Portugalia a fost redus în 2010 cu 12,3%. Irlanda a procedat succesiv la
reduceri cu câte 6,6%. Bugetul pentru sănătate al Greciei a fost redus în 2011
cu 1,4 miliarde de euro. Guvernul Franţei prevede o reducere cu 2,4 miliarde,
40% prin promovarea medicamentelor generice şi prin reducerea utilizării
considerate excesive a unor dispozitive medicale – cum sunt stenturile
coronariene, pentru care este nevoie de „un al doilea aviz“, spre se a evita
abuzurile. Austria plănuieşte o reducere cu 1,7 miliarde de euro între 2010 şi
2013. Guvernul Spaniei reduce bugetul de sănătate cu şapte miliarde. Ungaria
operează probabil cele mai drastice reduceri ale bugetului pentru sănătate,
pentru a evita colapsul financiar: de la 4 la 1,2 miliarde de euro. Romania, ca
şi pe vremea guvernului Tăriceanu, când economia părea că duduie, nu se
armonizează cu realităţile europene, ba chiar le ignoră. Cu bună ştiinţă?
Preocupată doar de lupta pentru putere? Devalorizarea leului odată cu
suspendarea preşedintelui ţării va lua proporţii nebănuite dacă acesta va fi
demis. În locul unor măsuri drastice de redresare, scandalurile politice se ţin
lanţ, iar datoriile ţării cresc în ritm rapid. Fondul de pensii înregistrează
un deficit de peste trei miliarde, dar nimănui nu pare să-i pese. Tot ce se
doreşte este puterea.
În sănătate, avem nevoie urgentă de dirijare
a banilor preferenţial pentru sectorul preventiv. Numărul de paturi este deja
mult peste normele europene. Avem nevoie de cercetare preventivă spre a stăvili
numărul prea şi tot mai mare de bolnavi cardiovasculari, diabetici, canceroşi,
tuberculoşi etc. Dispunem de o armată de „cercetători în clinică“, în toate
marile clinici. Nu avem cercetători în marile institute de cercetare
fundamentală şi chiar nici în prevenţia pe teren, în populaţie. Bugetivori? Fără
îndoială! Ar da randament în cercetarea preventivă? Desigur, s-ar reduce numărul
îmbolnăvirilor. S-ar impune descongestionarea clinicilor prin trecerea tuturor
cercetătorilor în cercetarea preventivă din teren. Reformarea clinicilor mari
înseamnă şi separarea învăţământului de îngrijirea bolnavilor, aşa cum există
în Marea Britanie, de pildă, unde profesorii se ocupă de învăţământ, chiar dacă
pacienţii servesc drept material didactic. Profesorii nu sunt şi şefi de secţii
cu paturi, este un anacronism. Calitatea morală a corpului didactic trebuie să
se plaseze mult peste medie, deoarece sunt formatori pentru noua generaţie.
(...) Spre a evita orice bănuială, voi recurge la propriul exemplu. Sunt medic
primar în cardiologie şi în medicină internă, cu doctorat (neplagiat), cu
câteva competenţe în plus (imunologie clinică, ecocardiografie ş.a.). În
ultimii ani, foarte recent, în Clinica Medicală a Spitalului de Urgenţă
Floreasca, îngrijeam nici mai mult nici mai puţin decât patru bolnavi,
respectiv paturi, cifră superpozabilă atunci când nu sunt doi bolnavi în pat.
Eram ajutat şi de un rezident. O subutilizare flagrantă. Dădeam oare
randamentul care să justifice salariul pe care-l primeam? Totuşi, eram printre
foarte puţinii care mai veneau la contravizită. În virtutea unei tradiţii
pierdute, profesorul făcea odinioară aproape zilnic contravizita împreună cu o
suită de medici. Astăzi ar trebui să o facă şeful de secţie. La chirurgie,
contravizita se face încă, spre lauda lor; în clinica medicală – doar pe
hârtie. După ora prânzului, medicii se îndreaptă spre cabinetele private. Nu-şi
mai fac de lucru în spital.
Clinicile au nevoie de bani? Îi pot obţine
foarte uşor. Învăţământul ar trebui să plătească pentru materialul didactic
oferit de spital. Oricum, au un număr nepermis de mare de studenţi cu plată,
învăţământul universitar de stat nu se mai deosebeşte de-acum de cel privat.
Apoi, există numeroase studii clinice pe bolnavii din spital, foarte bine plătite
de marile firme de medicamente. Banii ar trebui să intre direct în bugetul
Ministerului Sănătăţii, o parte revenind şi clinicii în care se efectuează
studiul, ca obligaţie de serviciu. Apoi, marele număr de pacienţi care se
adresează medicilor din clinici în loc să meargă în reţeaua ambulatorie ar
trebui taxaţi oficial. Prin ce se justifică multiplicarea parcă la nesfârşit a
spitalelor „de urgenţă“ în Capitală, unde era doar Spitalul Floreasca? Prin
sporurile salariale, prin aglomerarea (suplimentarea schemelor) şi prin
multiplicarea liniilor de gardă. Toate acestea sunt bugetivore.
Cum este utilizat un medic de gardă în
Statele Unite? Lucrează fără nicio pauză, supravegheat permanent video, nu este
plătit şi pentru orele în care eventual doarme, ceea ce în spitalele americane
nu este însă posibil. Cum este exploatată aparatura sofisticată? La Bucureşti,
s-au aglomerat mai multe computer-tomografe decât oriunde în lume. Majoritatea
sunt mult subutilizate, se degradează moral. În Germania, coronarografiile se
efectuează 24 de ore din 24, medicii lucrează în ture, pe bandă rulantă. La
noi, cu rare excepţii, se lucrează doar dimineaţa, dar medicii care efectuează
coronarografii au şi paturi în clinică, deci fac şi vizita, o altă anomalie.
Toţi bolnavii suicidari au nevoie de
psihiatru. Marea, foarte marea lor majoritate tentează suicidul prin ingestie
de medicamente. Principalul spital de psihiatrie nu primeşte însă intoxicaţii.
Salvarea străbate tot oraşul, cu circulaţia atât de aglomerată, duce bolnavul
la Spitalul Floreasca, după care, a doua zi, face tot parcursul înapoi spre
psihiatrie, deoarece la urgenţă nu există psihiatrie. O anomalie incredibilă,
consumatoare de timp, bani şi vieţi omeneşti.
Am oferit doar câteva exemple, care par amănunte.
Din suma amănuntelor, din lipsa de preocupare pentru o organizare eficientă, ca
şi din alte găuri negre (menţionăm doar modul în care s-au făcut marile achiziţii
de aparatură) rezultă lipsa banilor în sănătate. Ministrul Vasile Cepoi este
cel dintâi care ocupă acest fotoliu ministerial fără să dea în acelaşi timp
consultaţii în clinică, în dauna prezenţei în minister, fără să-şi fi scos
certificat de handicapat, fără să-şi fi falsificat dosarul, fără compromisuri
morale, nu doar capabil, ci şi doritor să reformeze sistemul. Sperăm că va reuşi.
