Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Autorii morali ai avortului

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU joi, 6 aprilie 2017
     Este încă martie, luna în care ne gândim cel mai mult, cu seriozitate, empatie și respect, la femei. Sau măcar ne prefacem, ca să ne simțim bine cu noi înșine și să fim, la rândul nostru, respectați în societate. E luna în care oferim mărțișoare, flori proaspete, suntem feminiști și, pentru marele final, participăm la „Marșul pentru viață”, o serie de întruniri pe străzile mai multor orașe românești, având ca lozincă de frunte condamnarea avortului la cerere. Cel puțin nominal, întrunirile par a fi francize ale manifestării omonime din Washington D.C., unde, în preajma aniversării procesului Roe vs. Wade de acum 43 de ani, se adună anual zeci de mii de protestatari antiavort. Deși rata avorturilor este într-o continuă scădere în ultimele decenii, anul acesta manifestarea americană a avut o participare record, estimată a fi fost de zece ori mai mare decât de obicei. Evenimentul a fost mereu un prilej pentru declarații demagogice și acumulare de capital politic pentru membrii partidului republican și nu putem să nu asociem participarea masivă din 2017 cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA. Învestirea lui Donald Trump a avut loc cu doar câteva zile înainte de marș, iar, la alte câteva zile după, președintele anunța importante tăieri de fonduri pentru asociațiile de planificare familială, începând cu cele care activează și în străinătate. Măsură mai ales simbolică și de imagine, întrucât oricum legile federale interziceau „sponsorizarea” cu fonduri publice a avorturilor din afara granițelor, dar care poate aluneca ușor către măsuri mai severe, cel puțin de ordin financiar.
     Și în România, marșul survine în contextul nefericit în care, de la alegerile parlamentare încoace, marota „familiei tradiționale” a fost folosită fără scrupule de politicieni români din toate taberele, gata să se folosească de starea actuală a conștiinței publice. Spre deosebire de omologii polonezi, de exemplu, guvernanții și politicienii noștri au fost mult mai reținuți în ce privește avortul: chiar dacă nici cei aflați la putere nu pot ignora că mulți dintre alegătorii lor au suferit trauma colectivă a „reglementării” planificării familiale din 1966 până în 1989, al cărei imediat efect ulterior a fost creșterea uriașă a ratei avorturilor la cerere de la începutul anilor ʼ90. De atunci, și în România, aceste rate au scăzut constant, împreună cu cele ale mortalității materne de toate cauzele, dar și cu cea a fertilității, scăderi corelate, desigur, cu ușurarea accesului la metodele contraceptive moderne. Datele sunt disponibile într-un articol* publicat de dr. Mihai Horga într-o revistă din grupul BMJ, unde e documentat statistic impactul interzicerii avorturilor în comunism, articol care a avut un puternic răsunet chiar și în presa internațională centrală. Trauma românească a devenit un exemplu didactic, un studiu de caz la nivel global („În privința avortului, să studiem istoria României” sau „România este un bun exemplu european de ce interzicerea avorturilor trebuie considerată la fel de perversă și arhaică precum celelalte politici ceaușiste”, titrează The Guardian), și e o piedică majoră în calea oricărui discurs instituțional antiavort la noi. De altfel, organizatorii marșului au simțit nevoia să sublinieze că nu cer sau susțin asemenea interdicții, ci măsuri de susținere pentru mame și familii.
     Putem fi întru totul de acord cu astfel de revendicări. Întreruperea sarcinii, fie ea și liberalizată și desacralizată, cum e astăzi, rămâne un eveniment de viață grav și profund traumatic, un moment de răscruce în viața femeii și, uneori, a celor din jur. Mai ales astăzi, când el nu mai constituie o măsură contraceptivă banală, în lipsa altora, ca acum un sfert de secol. Nicio femeie aflată într-o astfel de situație nu ar trebui lăsată fără ajutor și susținere, dacă ea nu le refuză explicit. Dar despre ce fel de măsuri de susținere vorbim? Prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, deși negând implicarea în organizare, au fost activi în presă, reafirmând marea greutate a păcatului pruncuciderii și cea – e drept, mai mică – a păcatului contracepției, în același timp incriminând, paradoxal, presiunea sub care sunt puse femeile.
     Chiar dacă am putea scăpa cumva de nivelurile record de demagogie și ipocrizie din spațiul public, să consideri avortul, în toată severitatea lui, ca fiind în sine centrul unei probleme e o eroare, iar poziționările militante pro și contra sunt, în cele din urmă, doar diversiuni. Avortul și, mai semnificativ, declinul natalității sunt simptome periferice ale abuzului cronic asupra femeilor în lumea de azi. Faptul că lucrul ăsta a fost spus de multe ori a atras cuvintele în zona derizoriului, dar nu a modificat cu nimic realitatea, așa cum o observă un psihiatru în practica lui. În România, femeia care are sau își dorește copii este activ exclusă la nivel de resurse umane, discriminată la serviciu, dezinformată în privința drepturilor sale, adusă în stare de detresă psihologică și existențială. Sarcina echivalează adesea cu o sinucidere profesională. Statul care protejează familia pe hârtie nu oferă nicio protecție civilă reală, învățământul „gratuit” implică cheltuieli enorme pentru părinți și orice copil reprezintă o proastă decizie financiară și nenumărate sacrificii mici și mari. În timp ce susținem din vârful buzelor femeia și o celebrăm de opt martie, în timp ce ținem peste tot prelegeri sofisticate de parenting, depunem eforturi ca femeia care alege maternitatea să nu poată fi nimic altceva decât mamă. Și asta, o știți prea bine, inclusiv în medicină. Din toate depresiile post-partum diagnosticate de autor, majoritatea erau asociate cu deriva și angoasele foarte justificate pradă cărora este lăsată o mamă româncă după ce naște. Dacă avortul este un păcat mortal, autorii săi morali suntem noi toți. Aș vrea să văd o pancartă cu fraza asta, la următorul marș pentru viață. M-aș duce și eu atunci.

 

 

 

* Horga M et al. The remarkable story of Romanian women’s struggle to manage their fertility. J Fam Plann Reprod Health Care. 2013 Jan;39(1):2-4

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC