Tradiția conferă identitate, iar istoria o reliefează. La rândul
ei, această identitate profesională generează valoare și conștiință academică.
În acest spirit, Societatea Română de Istoria Medicinei (SRIM) l-a sărbătorit,
în martie, pe profesorul – acum nonagenar – Benone Duțescu. Elogiile au
venit din partea prof. dr. Mircea Beuran, președintele Societății Române de
Chirurgie, și a prof. dr. Nicolae Marcu, președintele SRIM.
Benone Duțescu s-a născut la 5 februarie 1926, la Cândești
(Dâmbovița). Are o dublă formație umanistă: medicală și filozofică. Absolvent
al Facultății de Medicină din Timișoara (1952), urmează aspirantura în
filozofie (1953–1957) și susține, pentru titlul de doctor în științe sociale, o
lucrare despre teoriile pavloviene (1959), una din primele teze de neuroștiințe
de la noi. Urmează doctoratul în științe medicale sub conducerea profesorului
Valeriu Bologa, primind titlul de doctor în științe medicale în 1965. Este
medic primar igienă și sănătate publică (1961) și medic primar sănătate publică
(1976).
Își începe activitatea didactică în 1949, ca preparator la
catedra de fizică medicală, apoi asistent la catedra de științe sociale la
Timișoara (1952) și IMF București (1957). Optează pentru istoria medicinii
(1959), domeniu în care se va consacra. Parcurge toate treptele ierarhiei
universitare, fiind numit profesor prin concurs în 1978, post în care activează
până la pensionare (1991). Paralel cu activitatea didactică, pe care nu a
întrerupt-o timp de peste 40 de ani, a desfășurat multiple activități în
domeniul sănătății publice.
A lucrat ca redactor principal la revista „Cercetări filozofice“
(1959–1960), a fost consilier pentru problemele de științe sociale de pe lângă
secretariatul Academiei Române (1960–1961). Este numit, la 1 ianuarie 1968,
director adjunct în Ministerul Sănătății, cu atribuții în domeniul organizării
cercetării științifice medicale, iar un an mai târziu – director al Direcției
învățământ și personal. În anul 1980 este numit redactor șef al gazetei
„Muncitorul sanitar“ (1980–1989). În decembrie 1989, profesorul Duțescu și
colectivul de redacție au schimbat numele gazetei „Muncitorul sanitar“ în
„Viața medicală“, participând la elaborarea primului număr al noii publicații.
În activitatea didactică, împreună cu colaboratorii săi, cu
pasiune, s-a străduit permanent să scoată în evidență funcțiile formative și
cultura medicală prin disciplina de istoria medicinii și etică medicală la UMF
„Carol Davila“, prin promovarea ideii esențiale a importanței conștiinței
profesionale și intelectuale a medicului modern.
A condus peste 50 de
lucrări de diplomă și a îndrumat cercul științific studențesc de istoria
medicinii, o parte din lucrările realizate fiind prezentate și premiate în
sesiunile științifice anuale ale UMF. O importantă activitate științifică și de
coordonare a desfășurat în cadrul SRIM: secretar (1960–1962), vicepreședinte
(1967–1972), președinte (1972–1990).
Rezultatele cercetărilor sale au fost comunicate la reuniunile
științifice naționale și la mai multe congrese internaționale (Varșovia, Basel,
Siena, Londra, Sofia, Budapesta etc.) și a fost prezent în activitatea
Societății internaționale de istoria medicinii, din al cărei comitet a făcut
parte ca delegat național.
Este autor/colaborator a peste 300 de lucrări științifice de
istoria medicinii, etică medicală, filozofie, pedagogie, psihologie. În primele
sale lucrări sunt analizate implicațiile filozofice ale concepțiilor
științifice și medico-sociale ale mai multor reprezentanți de seamă ai
medicinii românești. A publicat numeroase studii și portrete medico-istorice
(unele în colaborare) despre N. Turnescu, Gh. Marinescu, I. Cantacuzino, D.
Danielopolu, Al. Rădulescu, Șt. Stâncă sau mari personalități din perioada
Renașterii. Numeroase texte publicistice au ieșit de sub pana lui, note critice
ocazionale, recenzii, informații variate apărute în presa cotidiană de
specialitate, gazete săptămânale. Două monografii remarcabile, scrise în
timpuri dificile, au asigurat continuitatea demersului biografic în
istoriografia medicală de la noi: una despre Victor Gomoiu (1970), cealaltă
consacrată lui Valeriu Bologa (1976).
