Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Anii clinici și numărătoarea inversă

Viața Medicală
Dr. Ştefan GUTUE vineri, 25 martie 2016
     În facultate, schimbarea adusă de anii clinici constă în faptul că intri în medicina reală, dinamică. Dacă în anii preclinici cadavrul de la anatomie te aștepta în aceeași stare sau în cel mai rău caz mai „dispăreau“ nervi de la nivelul mâinii sau gâtului (deși unii colegi ar fi vrut să dispară cadavrul cu totul dacă era posibil), acum în spital pacientul este viu și suferind. Pe lângă semnele clinice ale bolii, se adaugă și componenta psihologică dată de suferința fizică. Adică, dacă ați ajuns studenți în anii clinici, aveți toate șansele ca în prima fază să nu înțelegeți nimic, nici din anamneză, nici din simptomele și semnele prezentate. Aceasta face lucrurile puțin mai complicate, dar cu răbdare și perseverență, și examinând cât mai mulți pacienți, veți reuși. O altă problemă, pe lângă pacienții care pot fi mai mult sau mai puțin complianți, sunt și asistenții de grupă, care la rândul lor pot fi și ei mai mult sau mai puțin cooperanți.
     Trebuie să înțelegeți că un asistent universitar este, înainte de toate, un medic care are niște responsabilități în cadrul secției în care se află. Pe locul întâi vine profesia lui, tradusă prin responsabilitatea față de pacient. Apoi, în măsura în care are timp, chef și pasiune, asistentul se ocupă și de studenți. Este drept că există un număr de asistenți universitari intrați pe linia aceasta doar pentru a putea urmări o angajare într-un spital de stat. Iar dintre aceștia, unii pot avea talent pedagogic, pe când alții nici nu vor să audă de studenți, ba chiar îi tratează mizerabil. Însă pacienții vin mereu pe locul întâi, sau cel puțin așa ar trebui. Apoi, urmează diferite probleme administrative (iar în sistemul nostru medical sunt destule), care uneori pot copleși orice om. De exemplu, genul de probleme din categoria „explică‑i pacientului să își cumpere substanță de contrast pentru o investigație radiologică, dar pacientul e lăsat singur în spital de rude, are o situație materială precară, nu are bani să achite, dar trebuie să îi faci tranzitul cu bariu“. Și uite așa, bietul vostru asistent de grupă este prins între ciocan și nicovală. Pacientul care trebuie investigat, dar nu se poate – din lipsă de materiale, și șeful de secție care îl întreabă cât are de gând să țină patul ocupat, întrucât sunt multe cazuri de internat.
     Sunt probleme ridicole pentru studenți, dar omul de care au ei nevoie este blocat în ele. Nu este vina nimănui până la urmă, iar studenții, neavând o ocupație concretă, se „aglutinează“ pe holurile spitalului. Și, uite așa, începe sportul de performanță numit „sprijinitul pereților“ prin spitale. Se creează astfel un cerc vicios: studenții se plâng că nu îi bagă nimeni în seamă și se simt îndreptățiți astfel să nu facă nimic. Stau la taclale, pe net, citesc reviste sau, și mai simplu, trag chiulul. La rândul lor, studenții sunt văzuți de alți medici, șefi de secție care sunt nemulțumiți de aceste imagini și atunci primesc avertismente de tipul „să nu vă mai prind că stați de vorbă pe holuri“. Bine, vor intra în saloane și vor sta acolo de vorbă, ceea ce este și mai rău pentru imaginea lor în fața pacienților. Până la urmă, și cu pacienții, cât pot sta la anamneză și examen clinic? O anamneză durează aproximativ 15 minute când ești student, plus un examen clinic de aproximativ 20 de minute, în final 35–40 de minute. Apoi, ce să mai faci? Îți notezi observațiile și cam acolo se oprește totul.
     Sunt de acord că medicina se învață studiind activ, cât mai mult pe cont propriu, dar la început ai nevoie de cineva să te învețe să gândești clinic, să îți arate primii pași: cum se face o anamneză, cum se efectuează un examen clinic, să îți explice legăturile fine între mecanismele fiziopatologice care duc la apariția semnelor și simptomelor descrise de pacient. Apoi să te lămurească și asupra investigațiilor necesare pentru a ajunge la un diagnostic pozitiv al bolii. Dacă adăugăm și câteva diagnostice diferențiale, o să vedem că nu e ușor deloc să înveți semiologia la un nivel înalt. Pe măsură ce înveți, repeți și consulți noi pacienți, în timp începi să stăpânești materia asta. Dar la fel, necesită răbdare și o disciplină tradusă prin capacitatea de a fi confortabil cu o situație inconfortabilă cum este aceasta.
     Revin la ce spuneam legat de faptul că asistenții de grupă sunt foarte prinși în multe sarcini dimineața și, din nefericire, aceasta se răsfrânge asupra timpului de petrecut cu studenții. Ce puteți face voi să schimbați ceva din toate astea? Din păcate mai nimic, ăsta este sistemul în momentul de față. Însă puteți face un mic efort să veniți la contravizite, dacă vă permite orarul în ziua respectivă. Avantajul de a ajunge la contravizită este că atunci se liniștesc toate activitățile matinale: se termină problemele administrative (foi de internare, ieșiri, scandaluri cu aparținătorii, investigații – pe cele din urmă este păcat că le pierdeți) și aveți avantajul să fiți doar voi cu asistentul de grupă și pacienții. Astfel poate și bietul om să mai respire și să vă mai povestească una, alta despre diferite cazuri. Deși sunt de acord că trebuie să citiți și să depuneți eforturi în a discuta și consulta pacienții, chiar dacă asistentul de grupă nu are prea mult timp de petrecut cu voi, nu cred în medicina de tip „autoservire“, adică să îți spui: Dă‑l încolo de asistent, eu învăț și fac singur totul! Dacă s-ar pune problema așa, atunci ar trebui să stăm cu toții acasă cu cărțile de medicină în brațe și să venim doar la examene. Nu cred că poți evolua în medicină fără tutori, fără asistenți care să te învețe să gândești medical. Dacă nu transmitem informațiile mai departe și nu educăm generațiile care vin, atunci fiecare generație ar trebui să descopere singură cum se face focul și am trăi probabil în peșteri.
     Un alt lucru util pe care trebuie să îl faceți este să urmăriți pacientul de la internare și până la externare. Puteți învăța foarte multe în acest fel despre simptomele și semnele unui pacient la prezentare, acestea schițând un diagnostic care pe parcursul internării se poate confirma sau din contră, infirma. Se întâmplă, nu este nimic greșit. Vedeți investigațiile pe care le face și rezultatele lor. Ideal ar fi să participați alături de pacienți când sunt la investigațiile respective. Urmăriți apoi răspunsul la tratamentul instituit. Și desigur, în măsura în care puteți, întrebați-vă asistentul de grupă despre cazul respectiv. Veți învăța enorm în acest fel, întrucât veți îmbina toate informațiile legate de un pacient și de boala sa într-o singură poveste care capătă sens. Eu am realizat cât de important este acest mod de învățare în anul I de rezidențiat, când am făcut stagiul de Chirurgie generală și urmăream pacientul de la internarea sa în spital, când îi făceam formele de internare, apoi îl vedeam zilnic și participam alături de el la investigații. Deși la început eram revoltat că fac muncă de însoțitor (asistentă, infirmieră etc.), am realizat că obțineam informații prețioase de peste tot. Văzând cazul din cât mai multe unghiuri, îți creezi o mai bună înțelegere asupra sa. E mult mai ușor să înveți despre un ulcer duodenal de exemplu, când participi alături de pacient la endoscopia digestivă superioară și vezi dacă se confirmă sau nu diagnosticul și corelezi simptomele descrise de acesta cu rezultatele investigațiilor.
     Majoritatea studenților ajung dimineața la spital, văd câțiva pacienți la vizită, primesc câteva explicații din mers de la medicul care conduce vizita și apoi nu mai fac nimic, așteaptă cel mult ora prânzului să meargă la curs. Acum știu că timpul nu permite întotdeauna să te întorci la contravizită sau să mergi la investigații alături de pacient, dar asta ar ajuta mult mai mult decât sprijinitul pereților. Medicina, din punctul meu de vedere, se învață din cărți într‑o primă fază, dar cărțile nu îți pot oferi experiență. Experiența o capeți văzând cazuri și înțelegând ce se întâmplă. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Un alt moment în care puteți profita de asistenții voștri sunt gărzile. Aveți toate privilegiile în timpul gărzii, fiindcă vedeți multe cazuri alături de medicul de gardă și beneficiați numai de știință pură, fără hârțogăraie și stres. Plus că aveți acces rapid și la informațiile venite din investigațiile făcute în timp scurt, mai ales dacă este vorba despre urgențe majore. Este un festin al științei pentru voi. Mai mult, puteți pleca oricând vreți, nu trebuie să rămâneți 24 de ore. Câți studenți fac asta? Să fim sinceri cu noi. Eu, cel puțin în studenție, nu am fost în nicio gardă, nu am bifat niciun congres, nu m-a interesat mai nimic. Da, mea culpa! Dacă aș da timpul înapoi cu ceea ce știu acum, aș face măcar o gardă pe lună în fiecare stagiu. M-ar ajuta din toate punctele de vedere, inclusiv în privința alegerii specialității viitoare.
     Fie că vrem sau nu, din anii clinici începe adevărata numărătoarea inversă către începutul rezidențiatului în specialitatea pe care o veți dori și o veți obține fiecare după examen. E bine să luați lucrurile în serios, pentru că mai bine să suferiți acum decât mai târziu.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC