Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Angoasele românilor

Viața Medicală
Dr. Virgil RĂZEŞU vineri, 6 martie 2020

Discuțiile despre medicina publică vs. privată au încins opinia publică. De aceea, încercăm să pătrundem în esența lucrurilor, ca să risipim, pe cât posibil, angoasele omului de rând.

angoasele-romanilorRealitatea noastră e una singură: sănătatea nu s-a bucurat niciodată de o susținere mate­rială suficientă, în limitele necesităților. Într-o practică de jumătate de secol, nu am trăit o singură zi, fără să simt povara acestui handicap material.

Gazul pe foc a fost turnat de factorii noștri decizionali care, conform obiceiului, s-au pripit cu decizii greu de acceptat. Rezultatul? Ne uităm chiorâș la medicina privată, deși îi recunoaștem superioritatea.

În România, asistența medicală este gratuită. Splendid! De o bună bucată de vreme (ne-am luat și noi după străini), odată cu biletul de ieșire din spital și cu scrisoarea către medicul de familie, pacientul primește și o notă de cheltuieli.

„Cum – sare de o poștă beneficiarul –, 11.275 de lei? Pentru o apendicită banală și cinci zile de spitalizare?”. Stimabile, în costurile alea intră lumina, gazele, mâncarea și operația, CT-ul și laboratorul, salariile, curățenia și contabilitatea, brancardierii, paznicii și câte și mai câte, de care nu ai habar.

Și dacă vine cineva, nu neapărat un nebun, și-ți spune că într-un serviciu privat s-ar putea ca aceste costuri să fie mai mici n-ai rămâne cu gura căscată? Să pătrundem puțin la esența lucrurilor: Casa de Asigurări achită costurile spitalizării. Statului sau privatului. Ea nu negociază. Asta în țările civilizate, în respectul principiului că „banii urmează pacientul”. Acolo unde alege el.

La noi, unde intervine subfinanțarea cronică, Statul și Casa de Asigurări împreună nu-i pot plăti serviciului privat toate cheltuielile, ba te avertizează că nu știu ce serviciu e prea scump și nu-l poate plăti. Dacă-l faci, e pe buzunarul propriu.

Și atunci, în loc să ne căznim să ajungem la standardele europene, cu asigurare completă și totală, fiindcă nici tu nu te-ai scumpit când ai semnat rata lunară, înfierăm cu mânie proletară sectorul privat, care e mai chibzuit la cheltuieli, mai grăbit să rezolve pacientul ca să facă loc altuia, mai interesat să achiziționeze mijloacele cele mai moderne de diagnostic și să confere un grad sporit de confort.

În vreme ce sectorul public n-are încotro și acceptă și cheltuielile mai mari, și risipa pe care nu o poate controla, și echipamentele care zac cu anii în lăzile nedesfăcute și așa mai departe.

În realitate, medicina privată trebuie să coexiste cu medicina publică. Nimeni nu-i poate lua bolnavului dreptul de a-și alege specialistul și nici medicului dreptul de a activa în ambele sisteme.

Medicina privată nu este dușmanul medicinei publice. Dimpotrivă, este factorul motor al competiției dintre cele două sisteme, din care rezultă progresul medicinei și avantajul pacientului. Cu condiția respectării unor principii, fără de care totul devine mlaștină și putreziciune.

Cele două sisteme trebuie să fie perfect delimitate, iar sectorul privat nu trebuie să trăiască pe seama statului, altfel devine mână spartă și largă.Este posibil? Absolut! În alte părți da, la noi, cu siguranță, nu.

Încă nu ne-am desprins de meteahna statului-vacă bună de muls. Am văzut într-o țară cu medicină avansată, servicii medicale în care cele două sisteme coexistau. Pe ușile mai multor rezerve ale clinicii era scris în clar: „Sector privat, Dr. X.”.

În același spațiu, același medic, angajat în sistemul public, derula activitate privată. Fără resentimente sau suspiciuni, în deplină legalitate, conform unui contract clar. Și asta fiindcă sectorul privat plătea chirie pentru spațiu, mobilier și echipament; pentru sălile de operație și instrumentar; pentru anestezie, personal și toate celelalte servicii sau materiale.

Nimic nu se scurgea din sectorul public înspre cel privat. Delimitările erau perfecte, respectul reciproc și serviciile pe potrivă, Nimeni nu măsura cu cronometrul timpul medicului dar nu însemna că el făcea ce voia.

E de necrezut dacă spun că eram în holul unui mare spital din Paris, în dialog cu unul dintre medicii spitalului. La un moment dat, cineva din administrație i-a atras atenția că dialogul dura de prea multă vreme.

Sigur că am socotit gestul cel puțin nepotrivit. Colegul m-a liniștit: orice minut petrecut în spital peste program îi este plătit. Puteam continua dialogul dar numai la biblioteca spitalului.

Înainte de a încheia, nu cred că e târziu să-mi exprim părerile legat de domnul ministru, aflat în lumina reflectoarelor. Nu-i pun la îndoială pregătirea profesională și îi înțeleg dorința de a face ceva pen­tru sănătatea noastră.

Din păcate, chirurgi ca mine, de chirurgie generală, sunt, slavă Domnului, destui.  Chirurgi ultra specializați precum D-sa sunt mult mai puțini. 

De cealaltă parte, funcția guvernamentală este mult prea acaparatoare și dificilă. Cu toată tinerețea și bunăvoința, implicarea și capa­citatea de efort a domnului ministru, mă îndoiesc – omenește vorbind – că le va putea acoperi pe amândouă. La standardele cerute. Va fi obligat la compromisuri într-unul dintre domenii, dacă nu în ambele.

Discuția despre timpului împărțit între profesie și funcție este meschină.  Dar pro­ble­mele de conștiință și deontologie nu pot fi eludate. Un bolnav operat la sfârșitul săptă­mânii nu poate fi lăsat în grija altui coleg pentru ca operatorul să fie prezent a doua zi la mi­nis­ter.

Se poate întâmpla un necaz? În orice moment. Cui îi revine responsabilitatea re­zolvării acelei situații, care se poate termina bine dar și rău? Aici intervin principii care nu suferă interpretări, trebuie respectate, fără să afecteze libertatea de decizie.

Repet, nu-i dubitez de interese ascunse și nedemne, nici pe domnul ministru, nici pe domnul secretar de stat, tot chirurg. Îi prețuiesc sincer și nu-mi permit comparații ieftine. Dar nu mi-i pot închipui pe profesorii Juvara sau Setlacec acceptând o funcție care i-ar fi obligat la compromisuri. De nici un fel. 

Etichete: virgil razesu ministrul Sănătății spital stat spital privat spital public CNAS

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC