Cu Pissy (Pisache), pe numele lui din
buletin Emanoil Manolescu, am fost
coleg de an, din primul până în ultimul an al Facultăţii de Medicină –
Pediatrie din Bucureşti. Era modest, cu mult bun-simţ, foarte inteligent (căuta
să nu pară), cu spirit de observaţie, cald, natural, antivedetă. Din această
cauză poate, unii nu-l observau, nu atrăgea atenţia. Au fost perioade politice
critice, în care unii s-au aventurat, cu speranţa să obţină unele avantaje
profesionale sau sociale; el a stat tot timpul deoparte, „în banca lui“, cu
distincţie.
Am terminat facultatea. El a fost repartizat
în provincie. Norocul multora a fost că a apărut „aspirantura“. S-a prezentat
la Catedra de farmacologie a Universităţii Bucureşti, condusă de prof. dr. Nini
Niculescu, fost asistent al marelui clinician şi terapeut Anibal Teohari.
Deoarece făcuse Facultatea de Pediatrie, s-a specializat în farmacologie
pediatrică. Pe această linie, a intrat în Facultatea de Medicină, urcând toate
treptele ierarhice, până la cea de profesor. Fiind şi pediatru, a colaborat
mult cu Clinica de pediatrie „Emilia Irza“, condusă de celebrul profesor Alfred
Rusescu. Mi-au povestit colegi comuni, care lucrau acolo, că ţinea prelegeri de
farmacologie pediatrică, de o mare valoare didactică şi ştiinţifică. Studenţii
îl adorau.
A fost atât de apreciat de toate cercurile
medicale, încât a fost ales vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale şi
decan al Facultăţii de Pediatrie (culmea, era internat la spital deoarece făcuse
infarct miocardic; era sub perfuzie când a aflat vestea alegerii sale ca
decan).
Pe lângă multele calităţi enumerate mai sus,
Pissy a avut şi o bosă tehnică excepţională. Îşi făcuse un atelier mai bogat
decât al unui meseriaş profesionist. Majoritatea instalaţiilor realizate în
vila familiei le-a făcut singur, ajutat de vreun instalator. Mi-a povestit cum,
într-o zi, a venit un instalator să-l ajute; a sosit şi a găsit în curte, lângă
atelier, un muncitor în salopetă, cu mâinile murdare. „Vreau să vorbesc cu
domnul profesor Manolescu“. Pissy i-a răspuns: „eu sunt“. Muncitorul a crezut că
n-aude bine şi a repetat: „nu cu dumneata, ci cu domnul profesor Manolescu“.
Pissy l-a lămurit că profesorul, decanul, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe
Medicale este chiar el, cel în salopetă şi murdar pe mâini.
Datorită calităţilor organizatorice
deosebite, a fost remarcat de Theodor Burghele care, în calitate de ministru,
l-a însărcinat pe Pissy să organizeze – să creeze – Facultatea de Medicină din
Craiova, recent înfiinţată. A fost o muncă uriaşă, a avut de luptat cu tot
felul de forţe medicale autohtone şi de aiurea, forţe sociale, politice etc.
Orgolii locale, de aspiranţi la posturi universitare diverse, intervenţii greu
de imaginat. La toate astea a răspuns calm, cu tact, inteligent, constructiv,
nu şi-a pierdut cumpătul, a rezistat. A fost o perioadă în care a făcut dovada
unor calităţi organizatorice excepţionale. Şi a reuşit! În modestia lui, toate
cele menţionate mai sus nu au fost cunoscute, nu le-a făcut publice, nu s-a lăudat
cu aceste realizări. Şi nici nu au fost răsplătite. Practic, Pissy a fost
creatorul Facultăţii de Medicină din Craiova! I s-ar cuveni un bust acolo.
În cadrul activităţilor profesionale,
trebuie menţionat şi celebrul ghid farmacoterapeutic „MEMOMED“, care, datorită
valorii şi necesităţii sale, a ajuns la a 18-a ediţie. Profesorul Manolescu a
fost crezul şi inima acestei iniţiative şi realizări.
Locuind aproape de el, tot în Cotroceni, îl
vizitam cam o dată pe lună. Din discuţiile avute cu el, am aflat că-i place
foarte mult Mozart. Cum la el nu văzusem vreo instalaţie muzicală şi nici condiţii
de a asculta muzică, mi-a venit ideea să-l invit la mine – aveam o bogată colecţie
muzicală – şi să ascultăm Mozart „pe săturate“. Pentru această vizită, mai bine
citez din jurnal: „3.XII.1990. Luni seara, invitat Pissy Manolescu, coleg de
facultate şi băiat foarte drăguţ. Acum e şi decan la Pediatrie. Ştiind că-i
place Mozart, am făcut o seară Mozart. (…) Am pus două uverturi: Nunta lui
Figaro şi Don Giovanni, concertul nr. 4 pentru vioară şi concertul nr. 19
pentru pian. A urmat cina în care timp am pus Eine Kleine… şi Serenata
Notturna. După cină, am ascultat simfonia Jupiter şi Aleluia de Händel
(amintirile lui din liceu când au cântat această piesă). A plecat încântat, mai
ales că n-am discutat politică şi nici altceva. Doar muzică“.
Pissy s-a comportat atât de frumos cu toată
lumea înainte de ’89, încât şi după aceea a fost ales decan la Pediatrie. Avea
numeroşi prieteni, admiratori, mulţi profesori, unii membri ai Academiei
Române, care-l chemau la telefon doar pentru „bineţe“.
În ultimul timp, începuse să aibă o serie de
defecţiuni biologice, de care nu se prea îngrijea. Toate au culminat într-o
iarnă, de sărbătorile Crăciunului, când, după o vizită la un prieten apropiat,
a făcut al doilea infarct, extraordinar de dureros, care i-a fost fatal. A fost
depus la Facultatea de Medicină, unde s-au ţinut discursuri cu atmosferă sobră,
care i-ar fi plăcut şi lui. A plecat o fiinţă pură, bună, generoasă, foarte
valoroasă, imposibil de înlocuit.
