Trebuia să plec la un congres, cu
câteva zile în urmă, și, cum sistemul de comandă a taxiurilor la aeroport a
fost bulversat, m-am hotărât să las mașina personală în parcarea aeroportului.
La intrarea spre aeroport, un ecran mare anunța: parcarea 1 – zero locuri,
parcarea 2 – zero locuri, iar în parcarea de lungă durată – 680 de locuri. Am
luat la rând ce părea liber la oferta de parcare și am constatat cu stupoare,
din răspunsurile unor funcționari plictisiți, că totul era ocupat. Atunci, în
disperare de cauză și criză de timp, am lăsat mașina în parcarea de scurtă
durată, și aceasta aproape plină, unde totul a costat mult mai mult. În aceste
momente, am avut timp pentru o mică reflecție legată de acele lucruri bune
care, după ce ajung la un oarecare echilibru, sunt aruncate din nou în haos
printr-o măsură intempestivă.
Cei mai mulți dintre medicii care
pleacă din țară o fac probabil prin această poartă. Cea mai recentă estimare
statistică, anunțată de Colegiului Medicilor București, arată că 84% din medici
își exprimă dorința de a pleca. Nimeni nu se întreabă de ce a crescut brusc în
ultima perioadă. În lunile din urmă, am avut o serie de scandaluri: al
dezinfectantelor, al studiilor clinice, al medicilor corupți, al
sponsorizărilor. Corpul medical a devenit, direct sau indirect, ținta unor
campanii de presă. Sigur că nu trebuie să neglijăm faptul că, în fiecare din
aceste cazuri, au existat manageri și patroni corupți ori medici care nu au
respectat legile și care acum trebuie să suporte, firesc, consecințele. Dar
efectele și ecourile acestor demersuri încep să se resimtă în spitale. S-au
înmulțit controalele, devenite săptămânale, atmosfera este tensionată, colegii
se supraveghează reciproc și, mai grav, încep să se reclame unii pe alții.
Pacienții nu se mai internează. Nu de puține ori, în ultimul timp, am auzit
pacienți spunând: „Nu mă internez în spital, că mă îmbolnăvesc“. În același
timp, au devenit aroganți. Ei nu înțeleg că atâta poate oferi sistemul sau
spitalul respectiv. În schimb, ca plătitori de asigurare, totul li se cuvine,
iar limbajul agresiv e la ordinea zilei.
În spitale, pentru a respecta
cubajul, numărul paturilor se diminuează de la un an la altul, dar indicatorii
de apreciere a mersului secției rămân la nivel înalt. Infrastructura este
îmbătrânită și avem spitale care ar trebui înregistrate în „Guinness Book“
pentru vechime. De partea cealaltă sunt promisiunile electorale repetate asiduu
de guvernanți și partide, că vom avea noi unități medicale regionale,
promisiuni care nu s-au materializat până acum. În același timp, nici în iunie
nu s-au definitivat contractele spitalelor cu casele județene de asigurări de
sănătate, astfel că spitalele funcționează pe datorie. Nu cred că ar trebui
neglijat nici dialogul care ar trebui să existe (dar lipsește) între
asociațiile medicale și autorități – și amintesc doar de pașii înapoi care se
tentează a fi făcuți pe legea antifumat ori de legea de prevenție, unde liderii
de opinie care au ceva de spus nu sunt invitați sau sunt șuntați cu bună
știință. Adaug scandalul fals generat în privința medicamentelor generice și
imputările care se aduc companiilor farmaceutice pe tema sponsorizărilor cu
scop educativ. Realizez că, de fapt, marile probleme din sistemul medical nu
sunt discutate decât de o anumită parte din mass-media și adesea cu tente
provocatoare, malformate, care deturnează adevărurile.
Poate că nu ar trebui să ne mirăm
că medicii vor să plece nu atât din cauza salariilor mici, cât din cauza
tensiunilor și presiunilor la care sunt supuși. La asta ar trebui să reflecteze
autoritățile și reprezentanții partidelor. Altfel, „taxiul“ medicinii românești
va ajunge să aibă un cost inimaginabil, care va fi plătit dureros de
generațiile viitoare.
