Mărturisesc că de-a lungul carierei mele am cunoscut profesioniști de valoare care întrerupeau orice dialog dacă bolnavul avea nefericita inspiraţie să afirme că fusese văzut și de alţi confraţi. La rugămintea unor apropiaţi de a le facilita consultul la o anumită somitate, le atrăgeam atenţia ca nu cumva să spună că au mai fost examinaţi de alţi specialiști.

Un asemenea mod de a proceda nu era cutumă naţională. Lucrurile se petreceau peste tot în lume. Drept dovadă stau numeroasele relatări ale istoriei medicinei, privitoare la asemenea manifestări, nu de puţine ori asezonate cu săgeţi mai mult sau mai puţin vitriolate la adresa confratelui deja consultat.

În paralel cu circulaţia neîngrădită a informaţiei și cu înmulţirea și diversificarea fără precedent a modalităţilor diagnostice și terapeutice, s-au produs revirimente majore în atitudinea profesioniștilor. În acest sens se înscrie și reactualizarea conceptului de „a doua opinie”, dincolo de orice reticenţă și exprimată deschis, fără echivoc: „Am văzut despre ce e vorba; vă propun următoarea cale de urmat, dar aveţi libertatea să consultaţi și alţi specialiști, ca să aflaţi și alte păreri”.

Armă cu două tăișuri

La o primă privire, această modalitate de abordare a bolnavilor ar fi benefică. Cine nu știe că orice acţiune trecută prin judecata și filtrul mai multor specialiști are mai multe șanse de reușită? Și apoi, pe bună dreptate, înţelepciunea populară ne spune că atunci când doi îţi dau același sfat este bine să-i asculţi.

Cu toate acestea, nu trebuie să afișăm un entuziasm fără limite faţă de o asemenea eventualitate, o armă cu două tăișuri și dominată de risc. Nu trebuie să ne jucăm cu vorbele, să jonglăm cu noţiuni versatile și cu impact major la marele public. Riscurile de a compromite esenţa și fundamentele medicinei sunt deosebit de mari. Bolnavul zilelor noastre nu mai seamănă cu cel de acum un sfert de veac, el nu mai acceptă un diagnostic, oricât ar fi de corect, dacă nu este dublat de modalităţile diagnostice pe care le cunoaște și pe care le solicită: „Cum, ce fel de diagnostic, fără ecografie, fără RMN sau CT?”.

Pe de altă parte, nici libertatea de cuvânt a unor persoane care nu au nici în clin nici în mânecă cu medicina nu este de bun augur. Ne-au costat foarte mult lecţiile dure și amare ale luărilor de poziţie împotriva vaccinărilor aparţinând unor neaveniţi, care au reactualizat, condamnabil, sub umbrela CNA, capitolul rujeolei, cu atâtea victime nevinovate și cu răspândirea zvonurilor false despre autismul postvaccinal. Ca să nu mai vorbim de compromiterea campaniei de prevenire a cancerului de col uterin la fetiţe.

De la caz la caz

Încercând să deslușim virtuţile celei de „a doua opinii”, trebuie să spunem, înainte de toate, că, generalizându-le, riscăm să inducem în conștiinţa bolnavilor nesiguranţa și neîncrederea în profesionistul la care au apelat. Ceea ce nu este de dorit. Decredibilizarea profesiei nu poate fi benefică, în primul rând pentru bolnav.

Pe de altă parte, nu putem ocoli o întrebare logică: oare ce s-ar întâmpla dacă toţi bolnavii ar apela, fără excepţie, la o a doua opinie? Ar putea societatea noastră să facă faţă unei asemenea solicitări, respectiv dublării numărului de consultaţii? Răspunsul ne poate pune în mare încurcătură.

Ca să nu mai vorbim că există posibilitatea ca în cazul unor opinii total opuse (nimic mai firesc și posibil) să se reclame o a treia, care să tranșeze între cele două deja exprimate, cu întregul cortegiu de repetare sau refacere a unor modalităţi de explorare și diagnostic. Personal, când m-am aflat într-o situaţie asemănătoare și am apelat la un confrate, am făcut abstracţie de postura de medic și am acceptat fără rezerve hotărârile sale.

În cele din urmă, fără a nega locul și valoarea celei de „a doua opinii”, cred că această modalitate trebuie rezervată cazurilor cu totul și cu totul dificile, ieșite din comun, cu diagnostic ezitant sau greu de conturat, de care medicina nu este scutită. Astfel de pacienţi reclamă cooperarea unui număr mai mare de specialiști, dar situaţia se încadrează în limitele consultului interdisciplinar corect realizat, singurul capabil de a clarifica toate aspectele cazului.

Pentru situaţiile comune, obișnuite, pledez pentru profesionalismul fără cusur al medicului, la toate palierele posibile, susţinut de achiziţiile medicinei moderne, în cadrul unui dialog prelungit cu bolnavul, în unităţi bine dotate și cotate, care se bucură de prestigiul conferit tocmai de bolnavii care le-au abordat.