Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

300 de pagini de reformă (2)

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN joi, 2 august 2012

            Continuăm în acest număr periplul prin cele 14 titluri ale proiectului legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, deschis în urmă cu o săptămână de primele două titluri. Reamintim cititorilor noştri că dezbaterea publică a „proiectului Cepoi“ ar urma să dureze, conform declaraţiilor oficialilor, până la începutul lui septembrie.

Asistenţa medicală primară

            O modificare importantă apare în definirea asistenţei medicale primare. Dacă Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevedea că asistenţa medicală primară este „asigurată prin serviciile de medicină de familie“, noul proiect extinde (firesc) aria vizată, incluzând: medicina de familie; asistenţa medicală comunitară; asistenţa medicală şcolară; medicina dentară; asistenţa farmaceutică (art. 36, alin. 2), dar nu se referă, în continuare, decât la primele trei (art. 36, alin. 3). Este lăudabilă cuprinderea unei viziuni mai largi asupra asistenţei medicale de prim contact, chiar dacă, aşa cum se detaliază în acest titlu, multe variabile revin în competenţa autorităţilor locale. Următorul pasaj (art. 36, alin. 4, lit. a) precizează obiectivele principale ale asistenţei medicale primare: prevenţia, promovarea sănătăţii, îngrijirea afec­ţiunilor acute şi cronice, îngrijirile la domiciliu şi activităţile de îngrijiri medicale la nivelul comunităţii deservite.
            Reţinem o definiţie nouă: „asistenţa medicală comunitară şconstituieţ ansamblul de programe, activităţi şi servicii de sănătate organizate şi coordonate prin cabinetul de medicină de familie, centrate pe nevoile individuale ale omului sănătos şi bolnav, precum şi pe nevoile comunităţii, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale la nivelul comunităţii deservite“ (art. 36, alin. 4, lit. c). Mai departe, „echipa de asistenţă medicală comunitară şesteţ constituită la nivel comunitar din medic de medicină generală cu competenţe limitate, asistent medical comunitar, mediator sanitar, precum şi din moaşă, asistent social şi alte profesii, în raport cu necesităţile comunităţii“ (art. 36, alin. 4, lit. p).
            Înainte de a aborda fiecare activitate, pe capitole, proiectul statuează principiile desfăşurării activităţilor de medicină primară (art. 36, alin. 5): competenţa profesională; accesibi­litatea universală a populaţiei la servicii („la stabilirea distribuţiei teritoriale a furnizorilor de servicii de asistenţă medicală primară se va avea în vedere asigurarea echilibrului şi echităţii în acoperirea nevoilor de sănătate ale populaţiei, în conformitate cu priorităţile politicilor de sănătate la nivel naţional“); continuitatea serviciilor medicale („trebuie asigurată populaţiei asistenţa medicală permanentă, pe baza integrării serviciilor oferite între toate nivelurile de asistenţă medicală şi medico-socială“); răspunderea personală.
            În ceea ce priveşte medicina de familie (cap. 2), găsim utilă clarificarea câtorva aspecte rămase nedefinite până acum. Astfel, „medicii de familie profesează în mod independent, în sistem privat“ (art. 39, alin. 1), iar „preluarea unui patrimoniu de afectaţiune profesională de medicină de familie“ ar urma să se facă „respectându-se principiile înstrăinării oricărui bun privat“ (art. 40, alin. 1) – vechea lege prevede doar posibilitatea vân­zării patrimoniului de afectaţiune profesională, limitând astfel dreptul proprietarului de a dispune cum doreşte de bunul său.
            Noul proiect clarifică şi situaţiile în care cabinetele de medicină de familie pot înfiinţa puncte de lucru (aspect reglementat prin legislaţie de rang inferior până acum): doar în mediul rural, în localitatea în care îşi are sediul, sau „într-o localitate limitrofă, dacă în această localitate nu funcţionează un cabinet de medicină de familie; în această situaţie, punctul de lucru se va desfiinţa odată cu organizarea unui cabinet medical de medicină de familie nou“, acesta urmând să preia şi pacienţii domiciliaţi în comuna respectivă (art. 41, alin. 2).
            Interesant, un cabinet de medicină de familie „va putea intra în relaţie contractuală cu asiguratorii din sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate în urma acordului primit de comisiile speciale care stabilesc necesarul de medici de familie (s.n.) pentru asigurarea echilibrului şi echităţii în acoperirea nevoilor de sănătate ale populaţiei, în conformitate cu priorităţile politicilor de sănătate la nivel naţional“ (art. 42, alin. 1). Cu alte cuvinte, prin această prevedere se introduce numerus clausus, o limitare administrativă a numărului de medici de familie care pot practica într-o anumită arie geografică. Implicaţiile ar putea fi majore, de la „blocarea“ pentru ani buni a înfiinţării de noi cabinete de medicină de familie în oraşele mari, deja (prea) bine acoperite cu servicii de medicină primară, şi forţarea (indirectă, desigur) a viitorilor specialişti să aleagă mediul rural, ceea ce ar putea descuraja orientarea tinerilor către specialitatea de medicină de familie, până la creşterea foarte importantă a preţurilor pentru un praxis în oraşele mari (dacă amintitele comisii stabilesc că s-ar fi atins un prag al numărului de cabinete, atunci cele existente vor deveni brusc foarte căutate).
            Apoi, deşi legiuitorul încearcă să implice autorităţile locale, oferindu-le acestora un cadru juridic pentru susţinerea activităţilor de medicină primară, decizia de implicare le revine exclusiv acestora: „Autorităţile administraţiei publice locale pot susţine activitatea furnizorilor de servicii de asistenţă medicală primară la nivelul comunităţilor locale din punct de vedere financiar, material şi administrativ; (...) pot sprijini furnizorii de servicii de medicină primară cu dotarea cu aparatură medicală şi materiale, în scopul creşterii gamei de servicii oferite populaţiei deservite; participarea materială a autorităţilor administraţiei publice locale constă şi în punerea la dispoziţia furnizorilor de asistenţă medicală primară a spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale (...); (...) pot sprijini furnizorii de servicii de medicină primară prin punerea la dispoziţia personalului medical de spaţii pentru locuit cu un nivel decent de confort“ (art. 43, alin. 2–5). Probabil că aceleaşi autorităţi locale care şi în prezent, în limitele cadrului legal existent, susţin medicina de prim contact în comunităţile pe care le reprezintă vor face uz de drepturile conferite prin acest proiect, în cazul în care el va fi aprobat în această formă.
            Chiar dacă medicul de familie coordonează echipa de asistenţă medicală comunitară, găsim că se diluează, prin noul proiect de lege, responsabilitatea acestuia pentru activităţile de educaţie pentru sănătate, de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi a sănătăţii reproducerii, ele devenind atribuţii ale asistenţei medicale comunitare (cap. 3, art. 47, alin. 1). Şi proiectul Cepoi chiar scoate medicul de familie din ecuaţia responsabilităţii pentru medicina preventivă şi educaţia pentru sănătate, deoarece art. 50 prevede că „Autorităţile publice locale sunt responsabile de acoperirea cu servicii de asistenţă medicală comunitară, asistenţă medicală în unităţile de învăţământ şi asistenţă medico-socială a populaţiei din zonă şi în special a celei din comunităţile defavorizate“ (s.n.). Poate ne înşelăm, dar a sublinia responsabilitatea exclusivă a autorităţilor locale pentru comunităţile defavorizate pare o contradicţie în termeni. Ne vin în minte exemplele comunităţilor monoindustriale, care au sucombat odată cu obiectivul industrial respectiv, lăsând autorităţile fără venituri la bugetul local şi fără posibilitatea de a interveni în vreun fel în plan social. Or, revenind la subiectul de faţă, autorităţile locale limitate financiar nu vor putea asigura asistenţa medicală comunitară tocmai populaţiei care are mai mare nevoie de ea. Pe termen lung, neintervenţia autorităţilor centrale în astfel de situaţii ar avea efecte dezastruoase.
            Capitolul 4 al acestui titlu („Asistenţa medicală şcolară“) oferă o „scăpare“ pentru situaţiile în care nu există cabinete medicale în grădiniţe şi şcoli: realizarea asistenţei medicale şcolare prin interme­diul medicilor de familie din localitatea respectivă sau din localităţile apropiate (art. 51, alin. 2).
            Un capitol aproape deloc detaliat este cel privitor la finanţarea activităţii furni­zorilor de servicii de medicină primară, legiuitorul preferând să transfere dezbaterile pe această temă către contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia. O discuţie (doar) amânată, dacă ne amintim de protestele medicilor de familie din ultimii ani... Notăm însă introducerea coplăţii (art. 54, lit. f), dar şi o „scăpare“ a legiuitorului: cabinetul de medicină de familie „poate realiza venituri din donaţii, sponsorizări, cu excepţia celor provenite de la alţi furnizori de servicii de sănătate“, dar ex­cep­ţia nu priveşte şi producătorii/distribuitorii de medicamente...

Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate

            Rolul furnizorilor de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate este „realizarea prevenţiei secundare şi terţiare, stabilirea diagnosticului şi efectuarea tratamentului în regim ambulatorşiuţ în vederea protejării, menţinerii sau îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei“, dar şi „asigurarea continuităţii terapeutice şi de diagnostic a serviciilor de sănătate prin integrare verticală cu asistenţa medicală primară şi cu cea spi­ta­licească“, statuează art. 57.
            Găsim aici o diferenţă – mai greu de înţeles – faţă de medicina de familie, în ceea ce priveşte preluarea praxisului: „Preluarea activităţii unui praxis cu activitate medicală de spe­cialitate poate fi realizată numai cu titlu gratuit“ (art. 60, alin. 4).
            Este reluată posibilitatea acordată legal autorităţilor locale, de a sprijini şi dota furnizorii de servicii medicale vizaţi de titlul acesta (art. 63), dar şi posibilitatea cabinetelor medicale de specialitate, laboratoarelor şi centrelor medicale multifunc­ţionale de a realiza venituri (şi) prin coplata aferentă unor activităţi şi servicii medicale, dar şi prin donaţii sau sponsorizări (art. 68, lit. f şi h). Acestea din urmă, curios, fără excepţiile ridicate în cazul medicinii primare...
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC