Ministerul
Sănătăţii încheie, în curând, anul marilor transformări. La teşcherea, bine şlefuite,
stau realizările. Sunt, de bifat, în ordine: pachetul de servicii de bază în sănătate,
cardul electronic de asigurat, deblocarea a peste o mie de posturi în sistem,
renovarea unor spitale, transformarea în institute regionale a altora, mult aşteptata
dar în continuare misterioasă listă cu noile (şi vechile) medicamente în regim
compensat, lupta împotriva corupţiei din sistem (cel mai notabil caz, cel de
la Spitalul de arşi din Bucureşti), şi altele, şi altele. Cu bune, cu rele,
domnul Bănicioiu n-a stat degeaba, deşi puţini îi dădeau vreo şansă când a
preluat frâiele sănătăţii de la predecesorul său, Eugen Nicolăescu.
Mai
cu sughiţuri, mai cu anecdote, mai cu ameninţări de grevă, mai cu un pichet,
mai cu o pomană, batoza reformismului a mers înainte şi prin 2014. Sisific,
bolovanul la deal irezistibil urcă. Celor care însă mai cred în puterea
transformatoare a unor astfel de măsuri, trebuie să le spunem că 2014 nu e
nici pe departe cel mai prost an. S-au maturat multe dintre ideile anterior
scornite în camerele pline până la refuz de aparat birocratic. S-au vânturat
diverşi manageri, mai de ochii lumii, mai de gura soacrei, cine a trebuit să
zboare a zburat, cine a trebuit n-a zburat, cine ştie de ce. Dar mai ales de
aia tace.
Fapt
este că lucrurile se mişcă. Unde suntem azi, în efortul până la urmă comun şi
al nostru, jurnaliştilor pe sănătate? Un pic mai aproape de departe, ca să fim
oneşti. Unele dintre deciziile domnului Bănicioiu par să fi decurs dintr-o înţelegere
realistă a dezastrului iminent care ne înconjoară – vezi situaţia radioterapiei
în România. Altele, îndeosebi cele care ţin de nivelul de salarizare al
medicilor şi personalului medical şi paramedical, sau cele care decurg din
standardul de îngrijire a bolnavului, sunt rizibile, dacă nu cumva ofensatoare.
Cum altfel să interpretezi creşterea fondurilor alocate alimentaţiei zilnice a
pacientului cu… 3 lei pe zi? Sau suplimentarea salariilor medicilor cu 100 de
lei pe lună? Cam câte repetiţii ar fi nevoie, în octava cântată de Guvern, până
când aceste sume vor balansa nevoi reale, nu fina intenţie a statului de-a răspunde
că, uite, ne îngrijim totuşi de voi?
Când
lansezi astfel de propuneri, mai degrabă rişti, ca guvernant, să atingi o rană
adâncă în demnitatea şi-aşa morfolită a halatului alb. Dumneavoastră chiar nu vă
daţi seama, domnule ministru, că 100 de lei nu vor schimba practica de plăţi
informale? Din iniţiativa primăvăratică, susţinută politic inclusiv de
primul-ministru, de a legaliza plăţile informale, încât să tăiem fenomenul,
n-au rămas decât vorbele şi acţiunile procurorilor. Propaganda media a ţinut
morţiş să arate că migraţia medicilor a stagnat în 2014, vezi Doamne nu ne mai
pleacă profesioniştii. Greşit. Numai bine e în pârg generaţia următoare de
migranţi, ajunge să te uiţi cât la sută din absolvenţii de Medicină e prognozat
că vor ajunge să profeseze în România. Unele estimări apreciază că România a
pierdut 600 de milioane de euro, în anii de când a început exodul de cadre spre
Occident, şi acesta e doar începutul problemei.
Am
auzit dinspre minister, cam pe la Paşte, că aproape trei din patru spitale au
nereguli în management. N-am auzit nimic, mai apoi, despre rezultatul auditului
cu pricina, încât să ne culcăm mai liniştiţi, cei care scriem pe tema asta, că
iată, după şase luni, parte din problemele respective s-au sancţionat. Unde
problemele sunt hemoragia de bani către firme terţe, multe dintre ele în regim
opac de transparenţă, relaţiile lumbricoide ale medicilor de stat cu propriile
afaceri de pe margine, sau ingineria pe foaia de observaţie ca să iasă la
socoteală daravela la sfârşitul lunii. Alte bâlbe flagrante care s-au petrecut în
prezentul an includ, la rang de cinste, decizia Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, la 1 iunie ale anului, de-a nu mai accepta scrisori medicale de la
medicii fără contract de colaborare cu Casa, o măsură discriminatorie atât
pentru acei medici cu drept de liberă practică în România, dar mai ales pentru
pacienţii lor contribuabili, obligaţi să accepte această practică de monopol.
Sau stângăcia riverană cu prostia din ghidurile de tratament pentru anumite
afecţiuni psihice (îndeosebi la copil) care a făcut ca nişte zeci de mii de
copii să nu mai aibă acces la medicaţie compensată pentru că, apocrifă cum o fi
povestea, o secretară n-a ştiut că psihiatrul şi pedopsihiatrul nu e unul şi
acelaşi lucru. Şi, ca aventura sănătăţii să fie completă, continuă duplicitatea
de-a lua, pe de-o parte, bani din taxa de viciu, dar, pe de altă parte, nici un
cent din ei nu se regăseşte în vreun program contra adicţiilor. Programul naţional
de fumat? Foiţă fină de ţigară. Programe de intervenţie comunitară şi rezidenţială
în alcoolism? Parfum de vişinată. Şi, între timp, povara viciilor se regăseşte
la patul bolnavului.
Ministerul
Sănătăţii continuă să sufere de filosofia economistului Nicolăescu, în timp ce
doctorul Bănicioiu face mai mult economie decât medicină în politicile orânduite
de ministerul dânsului. Nu e suficient, domnule ministru, trebuie spus răspicat.
Nu e suficient, şi va continua să nu fie suficient atât timp cât strategiile
guvernamentale stau pe aer şi pe veşnica miopie morală a conţopistului. Acum, că
tot discutaţi bugetul pe 2015, sunt minime şanse că se va schimba ceva în mod
autentic în construcţia de cheltuieli pentru bolile românilor. Dar ce-ar fi ca
anul viitor, spre exemplu, să vedem totuşi lista aia de medicamente compensate?
Toată. Şi să scoateţi psihiatria din sistemul de plată DRG? Şi să începeţi să
ne daţi totuşi contravaloarea taxei pe viciu prin programe? Să avem registru naţional
al bolnavilor psihici? Sunt doar câteva din ideile vehiculate în ultima vreme.
Că de visat, în rest, la ziua când medicul va fi corect remunerat, putem să visăm
mult şi bine. Măcar de s-ar decide guvernul dumneavoastră, sau cine v-o urma la
rând, să lase medicul să-şi facă meseria la suprafaţă, nu cu subterfugii la
plic.
