Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

WHEN

Viața Medicală
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN vineri, 17 iulie 2015
    Ceea ce m-a atras în mod special la citatul alăturat e cruntul adevăr ce se ascunde printre cuvinte: sfârşitul de săptămână în spital este unul din fenomenele negative ce-şi caută un remediu cât de cât adecvat, în scopul reducerii influenţei nefaste a atmosferei de relaxare de sâmbătă şi duminică (vineri şi sâmbătă, în Israel) asupra stării de sănătate a pacientului internat.
    WHEN este formula mnemotehnică utilizată în literatura medicală pentru a defini acele momente în care situaţia pacientului nu depinde numai de lista maladiilor ce l-au adus la spital, ci şi (sau mai ales) de capacitatea personalului medical de a răspunde tuturor cerinţelor bolnavului afectat de o comorbiditate evident pericu­loasă. W reprezintă weekendul, H vine de la holiday (sărbătoare), E de la evening (seară), iar N e iniţiala cuvântului noapte. Sfârşiturile de săptămână, sărbătorile (naţionale, regionale sau religioase), orele de seară târzie şi de noapte reprezintă multiple capcane şi pericole pentru pacientul spitalizat.
    În primul rând, e vorba de semnificativa reducere de personal medical şi auxiliar. Prin forţa împrejurărilor, lista celor de gardă cuprinde doar strictul necesar, fără de care nicio instituţie spitalicească nu poate funcţiona. În cele mai multe cazuri, personalul de gardă e ales dintre medicii şi asistentele de vârstă mai mică, deci cu mai puţină experienţă. Prin definiţie, gradul de abordabilitate în caz de urgenţă a personalului medical specializat e mult mai redus în acele momente şi de aici inerentul pericol în faţa căruia se află pacientul care face „greşeala“ de a se complica tocmai când nu prea are cine să se ocupe de el.
    O lege nescrisă vorbeşte despre perena insuficienţă de personal, indiferent de măsurile luate pentru ameliorarea situaţiei. Aşa cum o şosea se dovedeşte insuficientă pentru nevoile călătorilor imediat după ce s-a terminat construcţia ei şi cum un spital odată construit nu mai face faţă cerinţelor populaţiei pe care o serveşte, tot aşa augmentarea numărului de medici de gardă nu face decât să sporească numărul de chemări şi intervenţii care implică prezenţa lor. Exemplul care îmi vine în minte e cel al secţiei de anestezie a spitalului Rambam din Haifa, Israel, în care am activat în cele trei groaznice săptămâni ale războiului de Yom Kippur, din octombrie 1973. Imediat după încetarea ostilităţilor (timp în care toţi medicii fuseseră mobilizaţi fie pe front, fie în spital şi lucrau în ture de 12 ore cu 12 ore pauză), se luase hotărârea de a creşte numărul medicilor anestezişti de gardă, de la unul la doi. În foarte scurt timp însă, s-a dovedit că măsura luată era cu totul insuficientă pentru nevoile spitalului şi, de fapt, ne întorsesem la situaţia de dinainte de război, cu aceeaşi discrepanţă între nevoia de anestezişti şi capacitatea lor de a răspunde la urgenţe.
    Şi sistemul de investigaţii auxiliare suferă de aceeaşi „maladie“ în acele momente cuprinse în acronimul WHEN. Serviciul de radiologie, laboratoarele, toate aceste unităţi lucrează cu un personal redus, transferul pacientului pentru o investigaţie radiologică e întârziat în mod semnificativ, iar primirea rezultatelor probelor sanguine sau urinare cere timp, prea mult timp.
    Serviciul care suferă cel mai mult de pe urma lipsei de personal în această conjunctură e cel al camerei de gardă. O scurtă vizită în orice serviciu de gardă din orice spital în orele de noapte sau la sfârşit de săptămână va oferi privitorului o imagine greu de acceptat: pacienţi care-şi aşteaptă rândul pentru fiecare intervenţie, de la simpla anamneză sau recoltarea de sânge pentru analize curente, până la consultul unui medic specialist neurolog, cardiolog sau pneumolog.
    Nivelul expertizei medicului de gardă în scenariul WHEN e un subiect care îngrijorează administraţia medicală din orice colţ al lumii. În literatura de specialitate apar tot felul de remedii parţiale, unul din ele fiind ceea ce americanii numesc hospitalist, adică acel medic care, pe lângă capacitatea de a îngriji un pacient internat, e apt să facă faţă oricărei situaţii de urgenţă în orice moment şi în orice secţie spitalicească. În momentul de faţă, în SUA activează peste 30.000 de hospitalişti în aproximativ 3.300 de spitale. Dar, şi în acest caz, prezenţa lor 24 de ore din 24 e pusă sub semnul întrebării şi, în mod natural, hospitalistul e şi el mai puţin abordabil în scenariul WHEN.
    O altă soluţie impusă de această nefastă realitate e apariţia aşa-zisei echipe de intervenţii rapide, formată dintr-un medic specialist în terapie intensivă, un internist în ultimul an de rezidenţiat şi o asistentă medicală cu profil de urgenţă. Echipa urmează să fie alertată de personalul medical al secţiei de care aparţine pacientul aflat într-o situaţie urgentă, iar menirea echipei e dublă: stabilizarea cât mai precoce a pacientului şi luarea deciziei de transfer într-o unitate de terapie intensivă. Anumite studii au dovedit eficienţa echipei de intervenţii rapide în ceea ce priveşte mortalitatea intraspitalicească, dar niciun raport nu se referă specific la activitatea acestei echipe în acele ore şi zile în care dimensiunea redusă a personalului e evidentă. Întrebarea e legitimă, întrucât prima etapă în tratamentul pacientului grav e depistarea situaţiei acute, acţiune care cade în sarcina personalului secţiei respective, şi iată că ne întoarcem la ideea de bază, cea care nu pune sub semnul îndoielii faptul că personalul medical şi mediu al unei secţii tipice, în orice spital, e redus în mod semnificativ în orele de WHEN.
    Acum e rândul unei alte încercări de a soluţiona dificila problemă şi anume introducerea a ceea ce numim gardă la domiciliu. Deja de mai multe decenii, medicii specialişti israelieni (în Israel nu există primariat) fac şi gărzi la domiciliu, iar cei mai în vârstă, în apropierea pensiei, fac de gardă numai la domiciliu. Această funcţie presupune prezenţa medicului acasă, în tot timpul orelor de gardă, disponibil în orice moment la telefon, dar nicidecum nu poate fi vorba de rezolvarea unor situaţii de-a dreptul urgente şi aceasta pentru simplul motiv că acele cazuri disperate necesită o intervenţie pe loc şi nu pot aştepta o soluţie „de acasă“. Medicul de gardă la domiciliu funcţionează de cele mai multe ori ca sfătuitor, chemat la telefon de cel de gardă, şi-şi oferă expertiza după ce primeşte datele de rigoare privitoare la pacientul în cauză. În foarte puţine cazuri, e nevoit să ajungă la spital pentru rezolvarea problemei, iar asemenea situaţii sunt mai frecvente doar în domeniul chirurgical, atunci când o intervenţie de urgenţă se anunţă prea dificilă pentru tânărul chirurg de gardă sau când situaţia pacientului chirurgical e prea gravă pentru a rămâne în responsabilitatea echipei anestezice.
    Situaţia nu e roz, dar nici nu trebuie dramatizată. Sistemul de urgenţă, aşa cum îl cunosc eu în diverse ţări în care am activat, se dovedeşte foarte eficient în cazurile de urgenţe majore. În asemenea situaţii, sunt mobilizate toate cadrele medicale aflate la dispoziţia sistemului în acel moment şi imensa majoritate a pacienţilor primesc tratamentul indicat şi în timp util.
    Rămâne de discutat satisfacţia pacientului aflat în nevoie într-o secţie spitalicească în ceea ce am numit sistemul WHEN. Pacientul se simte nu o dată abandonat şi neglijat, chiar dacă (sau mai ales că) situaţia sa de moment nu implică o intervenţie urgentă. Dar cererea unei ploşti pentru nevoi personale sau aşteptarea primirii unui antalgic care să permită un somn reconfortant sunt numai două exemple, în aparenţă minore, dar cu importanţă pentru orice pacient internat în spital.
    Peri Klass, autoarea citatului alăturat, este profesoară de pediatrie şi... jurnalism. Ea cunoaşte îndeaproape situaţia din spitalele americane, lucrând ani de zile în spitale afiliate Universităţii Harvard. Ceea ce o face specială este capacitatea de a pune pe hârtie cele văzute şi trăite, aducând în acest fel la cunoştinţa cititorului, prin cărţile publicate şi articolele apărute în cele mai cunoscute ziare americane, situaţii care se cer ameliorate.
 
 
„Ori de câte ori vine sfârşitul de săptămână, ţi se oferă din nou senzaţia că, de fapt, spitalul nu funcţionează pentru pacienţi, ci pentru medici, asistente medicale, fizioterapeuţi şi nutriţionişti, pentru că bolnavul internat suferă de pe urma anormalităţii sistemului.“
(Perri Klass, n. 1958)

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC