Comportamentul colegial îl consider
etalon – cred că avem nevoie, ca români și ca Românie, de
colegialitate și de tot ceea ce este legat de aceasta. Îmi amintesc
de primele mele vizite în minister, înainte de a accepta să fiu
parte din colectivul de acolo. Așteptam mult timp de fiecare dată
când trebuia să fiu primit de cineva. De-abia mai târziu am
realizat de ce. Când am ajuns eu însămi într-o funcție de
conducere, m-am străduit să respect ora de întâlnire și să mă
port corect, colegial cu oricine urma să discut, indiferent de modul
în care alții s-au purtat cu mine până atunci. Nu scriu aceasta
pentru autolaudă, nu mă consider un om deosebit, dar dacă cineva
dorește să înțeleagă cele spuse așa cum le gândesc și le
scriu eu, ar trebui să prindă ideea centrală a tuturor articolelor
pe care le-am scris. Avem nevoie să lucrăm și să construim
împreună. Nu e suficient doar să ne dorim asta. Este nevoie să
depunem mult efort pentru că multe au fost stricate în ultimii 25,
50 sau chiar 75 de ani. Muncind din greu, ar mai exista o șansă să
vedem și noi rezultatele. Altfel, ele vor apărea, dar peste o
generație, sau două... poate!
Îndemn cititorul să înțeleagă
încă un lucru: dacă eu am trecut prin multe, în România
sau pe aproape toate continentele lumii, dar am același gând, îi
privesc pe toți asemenea unor potențiali colegi și plec mereu de
la speranță și cu speranță, oricare dintre noi poate proceda la
fel. Avem modelul care ne-a fost dat cu jertfă în urmă cu peste
2.000 de ani, avem modele în strămoșii noștri, în sacrificiile
și jertfa lor, iar aceste modele merită urmate.
Implicarea politicului în sănătate
a făcut extrem de mult rău și înainte, dar și după decembrie
1989. Aproape fiecare ministru (în orice domeniu) a dorit să aibă
reforma lui. Mai mereu „reforma“ a fost luată de la început. Cu
ce ne-am ales, se vede.
Într-o zi de 1 martie, m-am trezit
devreme să cumpăr ghiocei colegelor din minister, tradiție
preluată de la părinți și bunici. Afară era încă rece, așa că
am pus pungile pe pervazul ferestrei de la etajul cinci al biroului
unde îmi desfășuram activitatea (sau cel puțin așa credeam eu).
Am trecut, rând pe rând pe la colege, de la etajele superioare
înspre parter, până când, la 9,30 (îmi aduc aminte ora la
secundă) mi se comunică printr-un apel telefonic că sunt așteptat
la etajul trei. Acolo, mă aștepta o persoană cu un aer aproape
solemn, rar văzut în lunile trecute. Aș putea să spun și numele,
pentru că a trecut la cele veșnice. Îmi vorbea la persoana a
treia, colegial, fiind prima dată când proceda așa. În lunile
precedente îmi vorbise doar la „per tu“, eu răspunzând de
fiecare dată la persoana a treia. Se „trezise“, la un moment
dat, să mă amenințe cu niște dosare pe care le-ar fi avut. Atunci
i-am vorbit ferm, aproape dur, la „per tu“, solicitând să mi le
arate de îndată. S-a retras, a tăcut și nu s-a mai auzit de acele
dosare. Așadar, a început să îmi vorbească politicos și după o
scurtă introducere mi-a spus: „Mi-aș dori să vă dau o veste
bună, dar nu pot, de astăzi nu mai lucrați în minister“. Am
răspuns „mulțumesc că mi-ați spus“ și m-am întors la
activitatea de la care fusesem întrerupt, urările pentru colege,
doamne și domnișoare.
Puțin mai târziu, aveam să aflu și
alte aspecte colegiale. În ziua precedentă, ultima din februarie,
am ajuns acasă cu vreun ceas înainte de miezul nopții; lucrasem la
birou până târziu. Nimic deosebit, din moment ce se împlineau
câțiva ani de atare program. Doar că, pe la prânz, în zi de
întâi martie, o colegă din echipa administrativă a venit la mine
puțin încurcată. Nu știa cum să deschidă discuția, așa că am
invitat-o să-mi spună „verde în față“ despre ce este vorba.
Mi-a spus: „Știți, contractul dumneavoastră de muncă a fost
desfăcut începând cu 28 februarie și trebuie să ne restituiți
banii pentru o zi de salariu“. Eu lucrasem, de fapt, ca...
voluntar. Voluntariatul nu e pentru mine o problemă, am mai spus-o.
Am făcut voluntariat mai bine de douăzeci și cinci de ani (și
încă mai fac). Doar că, habar nu aveam că „nu mai sunt“.
Credeți că poate fi ceva „și mai
și“ decât aceasta? Ei bine, da, se poate! În acea zi, în urma
unei invitații, urma să prezint o problemă din domeniul sănătății
publice și am ajuns într-un birou în care erau prezente mai multe
persoane (îmi amintesc doar figurile a două dintre acestea).
Ulterior am realizat de ce figurile păreau cam întunecate. Gândeam
naiv: „Bieții, câte au pe cap de sunt atât de îngândurați“.
Mă priveau colegial, pentru că așa considerau. Dar ei știau că
„eu nu mai sunt“. Eu nu știam.
M-am conformat mesajului colegei de
la administrativ. Am întrebat cum să procedez și mi s-a explicat
care este suma pe care trebuie să o returnez. Am plătit, iar
chitanța am predat-o. Primind chitanța mea pentru acea zi de muncă
voluntară în aparatul de stat al României, cei de la administrativ
au putut să înceapă demersurile pentru completarea fișei de
lichidare, dovada că nu aveam datorii către angajator.
Însă, pentru că tocmai ce am
discutat despre reducerea (fără judecată) a numărului de persoane
din administrație, am să istorisesc o parte dintre motivele care
probabil au stat la aplicarea deciziei de eliminare a mea din sistem.
Cred că era 29 ianuarie (oare mai contează dacă greșesc ziua
exactă?). De mai mulți ani îmi stabilisem regula ca, în cazul în
care aveam de plecat cine știe pe unde (de exemplu peste hotare),
veneam dimineața la birou și plecam direct la aeroport. La
întoarcere, dacă avionul ateriza ziua, veneam de la aeroport direct
la birou, iar seara târziu mergeam și acasă. Așa și în acea zi
de ianuarie. Mă întorceam de la o întrunire din Londra, în cadrul
căreia pusesem bazele colaborării României într-un proiect
european important, de verificare a seroprevalenței anticorpilor
protectori față de antigene incluse în vaccinurile din programul
național de vaccinare. Datele obținute permiteau țărilor
participante să evalueze eficiența programelor de vaccinare, să
demonstreze că vaccinurile utilizate duc la obținerea
seroprotecției în cazul populației vaccinate (Bine, vaccinăm, dar
care este rezultatul? Cei vaccinați răspund eficient? Care este
procentul celor care, venind în contact cu microorganismele
agresoare, vor fi protejați și nu vor face boala?). Avionul a
aterizat pe la prânz, așadar m-am îndreptat spre minister. În
lift am primit... o veste. Dar, despre aceasta, în curând.
