Acasă
Viitorul profesiei noastre în UE

Izabela AGAVRILOAIE
vineri, 11 februarie 2011
S-a încheiat prima etapă de evaluare a implementării Directivei nr. 36/2005 privind calificările profesionale. Procesul de evaluare – la care a participat şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România alături de autorităţile competente din statele membre UE – se realizează sub egida Unităţii calificări profesionale din cadrul Directoratului pentru piaţă internă şi servicii al Comisiei Europene. (...)
S-a încheiat prima etapă de evaluare a
implementării Directivei nr. 36/2005 privind calificările profesionale.
Procesul de evaluare – la care a participat şi Ordinul Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România alături de autorităţile competente din statele membre UE – se realizează sub egida Unităţii calificări profesionale din cadrul Directoratului pentru piaţă internă şi servicii al Comisiei Europene.
Prima fază a evaluării a inclus autorităţile competente în profesia de asistent medical şi în profesia de moaşă din UE. Ordinul a participat la elaborarea chestionarelor, completarea acestora şi redactarea rapoartelor finale către Comisia Europeană. Aceste activităţi au fost coordonate de NMC (Organizaţie de reglementare a profesiei de asistent medical din Marea Britanie) şi de NEMIR (Reţeaua europeană a organizaţiilor de reglementare în profesia de moaşă), din care OAMGMAMR face parte din 2009. Propunerile Ordinului nostru au vizat modificarea Anexei V privind conţinutul educaţiei de bază a asistenţilor medicali/moaşelor, necesitatea cardului profesional european, simplificarea comunicării între autorităţile competente, în vederea facilitării liberei circulaţii etc. De asemenea, OAMGMAMR a răspuns întrebărilor adresate direct, tot în scopul evaluării şi modificării prevederilor Directivei nr. 36/2005, de şeful unităţii calificări profesionale, Jurgen Tiedje. În luna ianuarie, a fost lansată a doua etapă a procesului de evaluare, în care OAMGMAMR este, de asemenea, implicat.
Noua Directivă privind calificările profesionale va intra în vigoare din 2012. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.