Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Veștile proaste și arta disimulării

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU joi, 26 octombrie 2017
     Toți medicii trebuie să dea frecvent vești proaste. Acestea sunt de diverse feluri și culori, dar cel mai dramatic tip de veste e cel care schimbă totul. Dacă pacientul credea despre el însuși că e, de exemplu, șofer de TIR, cu trei ani până la pensie și perspectiva multor partide relaxante de pescuit și de joacă cu nepoții, genul ăsta de veste proastă îi spune că nu mai e șofer de TIR, că până la pensie mai e o eternitate pe care s-ar putea să nu o parcurgă, cât despre perspective, dintr-o dată apare nevoie disperată de a găsi una, cât de mică. Tipul de veste care îți spune că nu mai ești ce credeai că ești, ci altceva, ceva nou și înspăimântător și până ieri la fel de ireal ca basmele cu zmei: un invalid, un muribund, un psihotic, un dependent, în fine, una din aceste specii atroce ale bestiarului suferinței. Nu folosim de obicei asemenea cuvinte pentru ele, desigur, măcar atât. În momentele cele mai grele – și, din păcate, adesea de-abia atunci – ne aducem aminte că nu suntem decât oameni și cam care e natura bazală a condiției noastre.
     Dacă ești un om normal și obișnuit, te frămânți de fiecare dată și cu ceva timp înainte să dai vestea respectivă. Acumulezi tu însuți un tampon de suferință, ca pregătire pentru a o întâmpina pe cea a pacientului. Desigur, nu putem compara cele două trăiri, dar ele se întâlnesc. Pentru bolnav, o dată în viață. Medicul însă se reîntoarce în ochiul furtunii ca într-un iad familiar, înveșmântat în halatul lui impermeabil, arătând direcția pe când acele tuturor busolelor înnebunesc. Poate, cu timpul, schemele de tratament vor fi super-calculate și super-proiectate de super-computere, iar intervențiile chirurgicale vor fi practicate de roboți și utilaje. Dar va dura mult mai mult până când se vor naște algoritmi sau mașini capabile să suporte și să împartă singurătatea supremă a marilor vești proaste.
     Nu aș fi primul care emite ipoteza că aceasta este menirea fundamentală a medicului și poate singura care contează cu adevărat la final, diferența specifică dintre doctor și tehnician, între vocație și meșteșug.
     Fiind, așadar, o chestiune ce ține de profesionalism, datul veștilor proaste e abordat adesea, în literatură, sub formă de protocoale, etape bifabile, standarde multiplu aplicabile. Literatura de acest gen e relativ nouă, apărând la începutul anilor ’90, acea eră în care a început să devină evident că nu se mai putea nega cu încăpățânare că medicul nu doar că are o inimă, dar și că ea îi e indispensabilă în actul terapeutic. Mai întâi a fost cartea oncologului Rob Buckman, canadian umanist, medic și om de televiziune implicat în popularizarea medicală, How to Break Bad News: A Guide for Health Care Professionals. Volumul din 1992 făcea demersul invers, al popularizării către medici a unui bun-simț uitat. Buckman a murit prematur, la 63 de ani, din cauze necunoscute – el însuși nu a trebuit să se afle la celălalt capăt al firului veștilor proaste. Robert L. Fine, internist și expert în etică, a dezvoltat o strategie de a da veștile proaste în cinci faze distincte, iar Walter F. Baile a dezvoltat ideile lui Buckman în cunoscutul „protocol SPIKES” în șase pași elaborați și detaliați, cu liste acronimizate, tabele și exemple. Protocolul SPIKES* e cel mai aproape de ceea ce numim standard de practică, dar, uitându-mă la aspectul său caligrafic și algoritmic, mă gândesc că el e doar un anxiolitic pentru medic care ascunde aceleași lucruri de bun-simț: fii punctual, nu discuta lucrurile astea pe hol, implică familia și rețeaua de sprijin social, fii empatic și deschis. Fii om și nu te ascunde. Din motive misterioase, aceste chestiuni aparent banale sunt atât de greu de asimilat și aplicat încât e nevoie să ne sprijinim pe masca familiară a „protocolului”, „stadializării”, și pe alte trucuri simbolice ale breslei. Ele ajută și facilitează procesul, dar nu sunt oare la un moment dat și bariere, ca tot ce ține de altfel de regia teatrală a actului medical?
     Dar, probabil, nu ar trebui să îmi pun astfel de probleme în sistemul nostru. Când eram student, în stagiul de oncologie, medicul responsabil cu grupa noastră ne învăța să avem infinită grijă să nu ne scape nici cel mai mic indiciu care ar putea să-l facă pe pacient să bănuiască diagnosticul sau prognosticul. Am învățat arta disimulării și de atunci mă tot străduiesc să mă dezvăț de ea. Ar fi deja mare lucru dacă măcar mediciniștii de azi ar pleca la drum fără astfel de vicii.

 

 

 

*Baile WF et al. SPIKES-A six-step protocol for delivering bad news: application to the patient with cancer. Oncologist. 2000;5(4):302-11

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC