Schimbarea
discursului reformator al ministrului sănătăţii, de la oferta unui pachet zis
„de bază“, în fapt universal, la pachete diferenţiate în funcţie de statutul de
asigurat (public), are vreo semnificaţie pentru viitorul reformei sistemului de
sănătate? Până la urmă, spre deosebire de punctele negociabile ale fiecărei
viziuni de schimbare, universalitatea accesului la îngrijiri de sănătate era o
decizie politică ce părea asumată în deplină cunoştinţă de cauză. Să ne aşteptăm
şi la alţi paşi şovăitori? (Dr. A. M.)
Hulem
înseamnă vis şi „visul“ este dreptul la viaţă, îşi învaţă audienţa regizorul Harry
Eliad, încercând să explice mesajul piesei „Vânzătorii de Haloimes“. În Bucureştiul
anilor ’50, de dinaintea valului de plecări către Ţara Sfântă, haloimes însemna însă, mai întotdeauna,
o aiureală, o vorbă în vânt. E cuvântul care mi-a venit în minte când am aflat
de schimbarea la faţă, cu privire la „pachetul de bază“, a ministrului Eugen
Nicolăescu, în propoziţia: „Un haloimes! Dar la ce te poţi aştepta de la
asemenea oameni?“.
Un haloimes, o vorbă în vânt, o aiureală
care trebuie analizată cu răceală, fără a cădea în capcana ridicatului scârbit
din umeri. Aşadar, cine sunt cei cărora Nicolăescu le promite „pachetul de bază“
în forma sa malnutrită până la caşexie? În principiu, toţi locuitorii României,
cetăţeni ai ţării sau nu, care nu contribuie financiar la sistemul de asigurare
al statului. Nu am reuşit să aflu câţi asemenea oameni sunt în prezent pe
teritoriul ţării, dar cred că am înţeles că nu au venituri impozabile; nu au
achitat lunar cel puţin 38 de lei şi 50 de bani, adică 5,5% din ce este definit
drept salariu minim; au peste 18 ani şi nu sunt înscrişi într-o formă de învăţământ
superior; şi nu sunt soţ/soţie ai unor asiguraţi.
Pentru aceşti oameni, reforma Nicolăescu
prevede, gratuit, servicii de prevenţie, asistenţă de urgenţă şi serviciile
prevăzute în cadrul programelor naţionale. E mult, e puţin? Nu ştim, aşa că
poate e mai bine să aplicăm criteriile în câteva scenarii realiste.
Un tânăr de 19 ani, fără ocupaţie, care nu a
reuşit la bacalaureat şi stă cu părinţii este atacat de câţiva necunoscuţi în
drum spre casă, seara, de la bodega din comună. Altercaţia rezultă în plagă
înjunghiată în abdomen şi pierderea conştienţei. Pacientul este transportat cu
ambulanţa până la heliport, apoi cu elicopterul până la spitalul judeţean.
Examenul clinic, puncţia şi tomografia computerizată a abdomenului indică
laceraţia hepatică, pentru care se intervine chirurgical. Starea postoperatorie
este complicată de peritonită şi pneumonie de aspiraţie, tratate timp de şase
zile în unitatea de terapie intensivă. Externarea are loc zece zile mai târziu,
cu recomandarea de a reveni săptămânal pentru control la cabinetul de chirurgie
al policlinicii în următoarea lună.
O femeie divorţată, în vârstă de 52 de ani,
se întoarce în satul natal după terminarea sezonului de lucru agricol din
Spania. E toamnă, a venit gripa. Fără asigurare, deci fără acces la medicul de
familie, un episod febril, cu mialgii, artralgii şi tuse e tratat de pacientă
cu miere şi lămâie, aspirină şi vitamina C. În săptămâna care urmează, tusea
devine productivă şi e însoţită de dispnee la efort, pentru care bolnava îşi
administrează „inhalaţii“ de aburi dintr-o oală cu apă şi sare. Două zile mai
târziu, serviciul de urgenţă este chemat după ce o vecină milostivă o descoperă
cianotică, cu frisoane, în pat. Diagnosticul este de pneumonie multilobară cu
exsudat parapneumonic şi bacteriemie, iar bolnava va necesita patru zile de
suport mecanic al ventilaţiei în unitatea de terapie intensivă, urmate de o săptămână
în secţia de medicină internă.
Sper că veţi fi de acord că toate intervenţiile
necesare în aceste cazuri se înscriu la rubrica serviciilor de urgenţă, la care
se referă Eugen Nicolăescu. Ele vor fi furnizate gratuit şi, în acest fel, vor
anula distincţia dintre cineva care are asigurare şi cineva care nu are. Aşadar,
despre ce face vorbire Eugen Nicolăescu? Unde sunt diferenţele? În operaţiile
de cataractă? În protezările de şold sau genunchi? În tratamentul ulcerului
gastric, al colitelor cronice, al infertilităţii, al stenozei spinale, al demenţei
vasculare? Luminaţi-ne, domnule ministru!
Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de Sir
William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord;
semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt. 
