Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Vaccinuri și vaccinări

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA vineri, 16 octombrie 2015
     Pentru ca lucrurile să se desfășoare cu bine, înainte de emiterea unor acte normative trebuie urmat un întreg proces, care să aibă în vedere, colegial vorbind, atât țintele actului normativ respectiv cât și pe cei care îl vor aplica. Reprezentanți din toate specialitățile și entitățile care au legătură cu respectivul subiect, ar trebui să fie invitați la elaborarea actului normativ. Dezbaterile publice ar trebui să devină reale și nu „un exercițiu de rutină“, o situație care se bifează la „s-a făcut și asta“. Din păcate, acest exercițiu este aproape absent în toate domeniile, nu doar în cel medical. Contraexemplele sunt atât de numeroase, încât de multe ori îți vine să te lași păgubaș, să îți „vezi de treaba ta“. Poate că asta se și dorește. Dar și dacă s-ar dori asta, cu atât mai mult trebuie să ne exprimăm părerea cât și să încercăm să intervenim cât putem de mult.
     Există unele potențiale justificări ale situației actuale? Am să încerc să răspund prin câteva exemple. În urmă cu aproape 25 de ani, prin 1990–1991, se formase o echipă în Ministerul Sănătății, o echipă care avea nu numai drag de muncă, ci și cunoștințele de a pune lucrurile la punct, profesionist. Între acțiunile întreprinse la acea vreme a fost și organizarea unor ateliere de lucru la care să participe membri ai sistemului medical și reprezentanți ai mass-media, cu scopul de a lucra împreună, a înțelege împreună aspecte importante care să faciliteze transmiterea corectă a informației, pregătirea în calitate de partener a publicului țintă (a pacienților, părinților viitorilor copii vaccinați etc.). În 1992, echipa a fost făcută „praf și pulbere“, în mod „colegial“.
     Este oare ușor să te porți colegial? Vorbești, explici, dai oricui posibilitatea să poată întreba orice pe parcursul unui an universitar, iar în următorul septembrie primești întrebarea: „Acum sunt anul trei și mi-am amintit zilele acestea că ne-ați sfătuit că este bine ca în anul trei să ne vaccinăm, dar nu-mi mai amintesc ce fel de vaccinuri ne-ați recomandat“. Sau primesc întrebări legate de vaccinarea unor rude care urmează să plece în țări din Asia. Recomand ca prim nivel de informare un site (despre care studenții mei află încă din primele cursuri), mă ofer să reluăm discuția și să analizăm împreună ce este de făcut după citirea respectivelor noțiuni, dar studentul se supără și dispare nemulțumit că nu a primit „mură în gură“ tot ce a vrut, așa cum a vrut. Eu nu sunt de acord cu transmiterea mesajelor în acest mod; insist (și cred că este corect să procedez așa) ca studenții viitori medici să se implice, să caute, să descopere, să analizeze, să discute și abia apoi să concluzioneze, eventual sub coordonarea cuiva care are expertiză în domeniul respectiv. Nu ne putem dezvolta dacă preluăm informații și apoi le reproducem fără să le fi analizat. Unii se supără. Necolegial.
     Dacă nu procedăm corect, practic ne asumăm consecințele. Între acestea există un exemplu pe care doresc să îl subliniez. S-a scris în 2012 o carte, pe alocuri oripilantă, un întreg mesaj anti-vaccinare, care a ajuns să fie citită, citată și dată drept exemplu de referință. Era datoria autorităților în domeniu să demonteze aberațiile din acea carte, să răspundă la toate întrebările pe care un cititor și le-ar putea pune, iar aceste răspunsuri să fie puse la dispoziția tuturor medicilor, părinților și cetățenilor interesați.
     Nu de multă vreme am fost informați despre tragedia familiei din Spania care și-a pierdut copilul, pentru că nu au acceptat vaccinarea. Copilul a făcut difterie și a murit. În aceeași tabără s-au infectat și alți copii, dar fiind vaccinați nu au avut suferințe. Mai recent, într-o țară europeană au apărut cazuri de poliomielită. Nu știm dacă informațiile care au răzbătut până la noi sunt complete și dacă situația nu este chiar mai serioasă, în realitate. Era de așteptat! În condițiile în care există o disoluție a autorității (inclusiv în domeniul medical) era de așteptat să apară și situații grave. Dar autoritățile au datoria să se descurce, să rezolve, să adopte cele mai bune și cele mai colegiale măsuri – dacă nu ar exista colegii, nu ar exista nici autoritățile, nu-i așa?
     Am ajuns în situația ca absolvente de colegiu sanitar să refuze (și să recomande și altora să procedeze la fel) vaccinarea. Aduc motivații precum „Deși am patru copii vaccinați complet, pentru al cincilea nu sunt de acord cu niciun vaccin. Dacă trei din copiii vaccinați au avut frecvent bronșiolite, probabil că asta s-a petrecut pentru că erau vaccinați. Pe ultimul vreau să îl cresc... natural“. Altă mămică, primește imunoglobuline specifice pentru prevenirea transmiterii virusului hepatitei B la nou-născut (ea fiind HBs pozitivă), dar nu acceptă niciun vaccin, ulterior. Din cauza modei „vegan“, mai multe mămici își cresc nou-născuții cu „lapte de soia, susan, kia, hrișcă și alte ciudățenii“. Cadre didactice ajung să decidă cine și cum se vaccinează, utilizând argumente precum „io mi-s șeful familiei“. Sunt situații în care medicul a recomandat vaccinarea opțională completă, părinții au refuzat, iar după vârsta de un an, când copilul s-a îmbolnăvit repetat, fiind des internat, i-au reproșat că nu le-a spus că există și anumite vaccinuri opționale. Medicul scrisese însă în documentele medicale inclusiv discuțiile și refuzul părinților, iar aceștia „au înghițit în sec atunci când le-am citit despre decizia lor“. Sau un alt exemplu: „În acest an am avut o familie care a refuzat complet vaccinarea; nicio șansă să am o discuție logică, cartea lui Todea Gross fiind a doua «biblie» pentru ei“. Și câte și mai câte.
     Ce ne facem însă atunci când recomandările vin chiar din zona sistemului de sănătate? „În urmă cu ceva timp, pediatrii din unele clinici recomandau nevaccinarea cu ROR la copiii cu dermatită atopică“. Sau: „Nu am probleme din partea familiilor, în schimb din partea medicilor din ambulatoriul de specialitate și din spital, o mulțime! Se emit sfaturi, se fac afirmații privind inutilitatea unor vaccinuri din schema de vaccinare. (...) Colegii mei, medici de familie, sunt destul de derutați, pentru că activitatea de vaccinare se desfășoară în condiții dificile – aprovizionarea discontinuă cu vaccinuri, schemele de vaccinare se schimbă fără nicio explicație, se înmulțesc emisiunile tv antivaccinare, raportarea este extrem de stufoasă, iar plata derizorie. La raportarea lunară către DSP trebuie să ducem: catagrafia vaccinaților pe luna în curs, catagrafia eligibililor pe luna în curs, formularul de raportare pe doze, decontul lunar pentru vaccinuri (raportare cu numărul de doze și pret), formularul de comandă (raportare cu CNP-urile vaccinaților), listare din RENV... o nebunie! Și cu toate acestea, medicii de familie continuă să vaccineze!“.
     Așadar, explicații, pregătire pe baze științifice, documente care să permită emiterea unor răspunsuri la îngrijorările părinților – Nu! Aprovizionare corespunzătoare, pe tot parcursul anului – Nu! Teme pentru raportare, formulare „stufoase“ – Da! Halal colegialitate!
     Trecând însă peste tema rubricii, uitând pentru o clipă necesitatea colegialității, avem o problemă foarte mare, o problemă de sistem, cu potențiale repercusiuni majore asupra sănătății noastre. Scăderea până la pierdere a încrederii în colegii noștri și în sistemul pe care ei îl reprezintă poate avea urmări incomensurabile. România, trezește-te!

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.